x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei 29 iulie 2004: Maglavit - Sfantul gangav Petre Lupu

29 iulie 2004: Maglavit - Sfantul gangav Petre Lupu

29 Iul 2004   •   00:00

Comuna Maglavit este la 10 kilometri nord de Calafat. Denumirea satului ar proveni fie din moglo vite - multe vite, fie de la magla vit - ceata groasa.

Un ciobanas sarac si cu vorba stricata a fost vizitat de o viziune vreme de trei zile, asa cum ii sta bine unei minuni. "Mosu’", cum i-a spus Petre Lupu, l-a vizitat pe oierul gangav si i-a transmis din tainele lumii, iar vestea a adus in Maglavit puhoaie de oameni, dar si puternicii zilei.
DORU COBUZ

Era ziua de vineri, 31 mai 1935. Petre Lupu, un tanar de 17 ani, care era pe camp cu oile, a primit o vizita misterioasa. Pe campia unde ciobanasul isi pastea oile, langa o salcie, a aparut un batran in alb. "Mosu’" plutea la doua palme de pamant si viziunea l-a speriat pe tanar. A incercat sa fuga, dar s-a impiedicat. Viziunea i-a vorbit ciobanasului si i-a incredintat misiunea sa transmita un indemn la pocainta oamenilor. La sfarsit, "Mosu’" i-a spus lui Petrache sa se duca in sat, la preotul Nicolae Bobin si sa spuna ce i s-a intamplat. Petre Lupu nu a avut curaj sa faca ceea ce i s-a spus, dar exact o saptamana mai tarziu, vineri, 7 iunie, viziunea i s-a aratat din nou ciobanasului. Nici de data aceasta tanarul nu si-a respectat promisiunea de a transmite preotului satului mesajul.

In urmatoarea zi de vineri, 14 iunie, la fel ca si datile celelalte, in jurul orei 18:00, ciobanasul a avut viziunea. Ciobanasul a muls oile si prepara urda si branza. In stana erau alti doi tineri, care au asistat la cele patimite de Petrache: Ionita Savescu si Percea Nicolae. Cei doi sateni au fost surprinsi sa-l vada pe Petrache vorbind catre nicaieri, iar la un moment dat, ciobanasul a fost impins de cineva si a cazut imprastiind laptele.

Petrache a povestit vizitele pe care le-a primit de-a lungul a trei saptamani, iar cazatura, a povestit Petrache, a fost momentul cand viziunea, "Mosu’" cum ii spunea, l-a mustrat ca nu s-a dus sa povesteasca preotului Bobin cele intamplate, iar el a vrut sa plece pentru a scapa de ocara batranului din vazduh.

Aceasta a fost ziua care avea sa schimbe istoria comunei doljene si viata ciobanasului Petre Lupu. Vestea viziunilor unui om simplu de la Dunare a facut inconjurul Romaniei. Satul a devenit repede loc de pelerinaj pentru preacredinciosi sau pentru cei in suferinta care veneau la Maglavit pentru a-si afla alinarea. Ziarele isi mareau tirajele de fiecare data cand scriau despre cele intamplate si despre minunile pe care oamenii le povesteau.

Satenii isi amintesc ca zeci de mii, sute chiar de oameni erau zilnic in campia de la Dunare unde ciobanasul a primit vizita "Mosului". Pe ulitele satului au aparut siruri nesfarsite de carute, trasuri, masini de oras si multimi de oameni care veneau de la zeci de kilometri pe jos.

Rar cineva l-a vazut pe Domnul, iar romanii veneau cu speranta pentru a-l vedea pe ciobanasul care povestea cu detalii, cu vorba lui groaie, cele trei viziuni. Oamenii treceau pe rand pe langa ciobanas pentru a fi binecuvantati si impreuna ii ascultau cuvantarile tinute intr-un foisor de langa preotul Bobin: "Pocaiti-va, ca se apropie imparatia cerurilor si vai de cel ce va fi gasit in pacate!".

STEAUA DE LA RASARIT. Cu chipul sau slab, transfigurat de ganduri prea mari pentru un om asa mic cum era el, ars de soare, cu camasa ciobaneasca si o palariuta pe varful capului, Petrache Lupu a martirizat aproape ani de-a randul in soarele verii de dimineata pana seara fara sa transpire. El dadea oamenilor indemnul pocaintei si prorocea pacatele care aveau sa vina peste lume: "Daca nu va pocaiti, din steaua mare care vine de la Rasarit va curge mult sange pe pamantul asta si va fi foamete mare si multa suferinta".

Vestea unei minuni cum au fost prea putine a miscat intreaga tara, dar nu numai. La Maglavit au venit oameni din intreaga lume pentru a-l vedea pe ciobanasul care vorbea cu vorbele grozavei viziuni. Petrache Lupu a fost plimbat prin tara pentru a duce grozavele lui viziuni poporului, vizitat de episcopi si mitropoliti si politicienii tarii.

Salcia langa care Petrache l-a vazut prima oara pe "Mosu’" a devenit loc de pelerinaj si ea: lacrimile sale bolnavii le strangeau una cate una stand in genunchi ore intregi pentru a-si unge trupul in suferinta. Oamenii povesteau de minunea ce au primit-o sau vazut-o la Maglavit: ologi care aruncau carjele si plecau pe picioarele lor sau orbi care vedeau lumina soarelui pe malul Dunarii dupa ce primeau cu credinta semnele lui Dumnezeu.

VORBA CEA MARE. In timpul razboiului, Petrache Lupu a fost dus cu avionul pana la cotul Donului pentru a sfinti trupele romane, din ordinul personal al lui Antonescu, se spune. Acolo, intre nori, ciobanasul a prorocit spre spaima celor care l-au ascultat sfarsitul: "Razboiul asta va fi pierdut!".

Venirea comunistilor a insemnat si izolarea ciobanasului de la Maglavit. Oamenii mai veneau la Maglavit doar pe ascuns, iar omul ii primea in casa lui si le dadea binecuvantarea si povestea viziunile sale.

Si tot zicea Petrache, sfantul de la Maglavit, cum ii spuneau oamenii, ca la 14 septembrie ’52 va da oamenilor "vorba cea mare" lasata de "Mosu’". Oamenii numarau zilele, dar intr-o noapte, la 1 august, o masina a intrat in colbul satului, cum nu se mai intamplase de mult. Petrache i-a asteptat pe vizitatorii nocturni imbracat curat in curte. Acestia l-au urcat in masina, dar motorul nu a vrut sa porneasca decat dupa ce "sfantul" a coborat si s-a rugat. Oamenii s-au uitat la masina care a disparut in noapte, luandu-l pe Petrache din sat. S-a inapoiat abia prin octombrie. Nimeni niciodata nu l-a convins pe ciobanas sa spuna "vorba cea mare". Dar securistii l-au ridicat de-a lungul anilor de mai multe ori pe omul din Maglavit, desi nu ii aduceau nici o vina. Era dus departe de sat pentru cateva saptamani. Niciodata nu spunea prea multe despre ce a patit. Oamenii povestesc ca era batut si aruncat in gropi cu serpi sau tinut pe gratare de fier, dar se pare ca puternicii zilei il consultau si ei pe satean.

UN OM SIMPLU. Mihai (68 de ani), fiul lui Petrache Lupu, spune mai departe invatatura fara urma de minune primita de la tatal sau: sa fii bun si cinstit. Mai-marii zilei si taranii veneau potop la tatal sau. Generalul Sitichiu, trimisul special al regelui Mihai, care a venit sa-l boteze in numele Maiestatii Sale pe campia plina de oameni, dar si suferintele prin puscarii ale lui Petrache Lupu, un om simplu, care nu a luat nimic de la nimeni, care nu a gresit nimanui.

Petre Lupu a fost casatorit cu Veta Lupu, care a murit insa in 1966 si langa care se odihneste si el de 10 ani incoace. Intre timp insa s-a recasatorit, dar in afara de o casuta mai mica ca multe altele din sat nu a strans nimic pe lumea asta.

Aurica Lupu, femeia lui Mihai, mangaie fotografiile cu evlavie si povesteste cele patite si auzite din sat pe baza "sfantului": "Intr-o zi, prin ’65, m-a oprit un militian la Livezeni si mi-a cerut buletinul. Cand a vazut ca am buletin de Maglavit, m-a luat la sectie. Tare imi era frica, dar in birou la el, militianul m-a intrebat de socrul meu, daca mai traieste si ce mai face". "Sa stiti ca pe mine m-a dus mama la Maglavit cand eram mic, ca eram moale de la brau in jos si acolo m-am facut bine. Eu am acasa fotografia lui Petrache Lupu in perete", i-a marturisit ofiterul femeii.

PAZA PROCESIUNII

Pe vremea cand la Maglavit se scurgeau multimi de oameni in cautarea minunii, satenii faceau o afacere cu transportul cu caruta pana la gara si inapoi. Razboiul a fost sustinut, spun satenii fara sa clipeasca, cu bani pe care ii lasau oamenii aici, la Maglavit. Saci intregi erau dusi chiar de sateni cu carutele la tren. In schimb, ciobanasul nu a castigat niciodata bani dintre cei donati de credinciosi. "Au luat altii, dar au fost loviti de blesteme", spune Gheorghe Zglimbea. Minunea de la Maglavit, povestesc localnicii, a fost pazita strasnic de semne neomenesti. Nu exista om in sat care sa nu-ti povesteasca despre Florea Fantana, omul care a sfidat dumnezeirea si a vrut sa arda icoanele pictate dupa viziunile lui Petrache. Fantana a orbit. Partidul a vrut sa-l ajute si l-a purtat pe om la cei mai mari medici ai vremii, dar nimic nu l-a ajutat pana ce batranele din familie nu au fost ascultate. Florea Fantana si-a recapatat partial vederea dupa ce s-a inchinat in manastiri. Iar astfel de intamplari oamenii stiu multe.

VERDICT

Minunile au starnit nu doar interesul credinciosilor. In vreme s-a vorbit ca preotul din sat ar fi pus la cale totul pentru a atrage credinciosii sau ca Petrache Lupu nu ar fi fost prea sanatos. Oameni de stiinta au venit la fata locului pentru a studia salcia plangatoare a lui Petrache. O explicatie au gasit ei, dar nu suficienta pentru a opri credinciosii sa-si ia puterea sufleteasca din lacrimile pomului. Nimeni n-a indraznit sa taie pomul, care s-a uscat acum. Neurologul Gheorghe Marinescu si profesorul Parhon l-au consultat pe ciobanas. Verdictul lor: omul era perfect sanatos.

PROFETIE

"Daca nu va pocaiti, din steaua mare care vine de la Rasarit va curge mult sange pe pamantul asta si va fi foamete mare si multa suferinta" - Petrache Lupu
×