31 iulie 2004: Silistea-Gumesti - "Aici nu ne vede decat Dumnezeu"

Consatenii Morometilor nu au bani pentru traiul zilnic si munca la camp, nu au medic de familie care sa poata fi gasit in caz de nevoie. Timpul continua sa aiba nesfarsita rabdare cu oamenii.

Cand spui Silistea Gumesti, spui Marin Preda si Morometii. Linistea Gumestiului de azi nu pare departe de cea a lui Preda. Dar viata "morometelui" de astazi nu mai este la fel ca cea descrisa in roman.

Primul lucru care te intampina in Silistea Gumesti sunt nu indicatoarele catre centrul memorial sau casa memoriala Marin Preda, ci gropile. Ulita principala din satul Morometilor este pentru vizitatorii comunei un adevarat obstacol, pe care doar cei care iubesc cu adevarat opera lui Marin Preda se incumeta sa il treaca. Consatenii lui Ilie, Nila, Achim si Niculae Moromete, ai lui Balosu’ si Cocosila, au aproape aceleasi probleme ca acum cateva zeci de ani. Nu au bani pentru traiul zilnic si munca la camp, nu au medic de familie care sa poata fi gasit in caz de nevoie. Nu au nici macar un telefon public in comuna. "Cine are celular, mai are o sansa. Noi, ailalti, putem sa murim aici. Nu te vede doctorul, nu te vede nimeni. Decat Dumnezeu", spune o batrana curatind de zor la fasole uscata. "Toti cei care s-au perindat pe aici pe la primarie au tot promis. Si? Atat! Ei cu ai lor si doar pentru ei. Pentru noi... nimic. Doar vorbe", continua batrana.

LA MOARA. Silistenii traiesc in principal din munca pamantului. Anul acesta au avut noroc. S-a facut graul, cat sa traiasca ei si animalele lor cateva luni bune. La moara din sat, agitatie mare. Oamenii, cu carutele pline de saci de grau, asteapta cuminti sa le vina randul. La macinat. Discuta de problemele lor "asa, ca sa ne mai treaca timpul, ca oricum nu ne aude nimeni. Si nici nu ne ajuta", spune o femeie care-si pregateste sacii pentru macinat. "Noroc cu Dumnezeu, ca a dat o ploicica! Poate s-o face porumbul si floarea-soarelui si mai scapam si noi de saracie." "Vezi ce spui, femeie, ca oamenii sunt de la Bucuresti, si ne faci de ras!", o inghionteste barbat-su.

La aceeasi coada, doua-trei carute mai in spate, o batrana, cocotata peste sacii de grau, impleteste cu spor la un pulover. "De unde sunteti? De la ziar. Da’ de la care ziar?", ne iscodeste femeia. Dupa ce o lamurim, lasa andrelele deoparte si incepe sa enumere pasurile ei si ale consatenilor. Si nu sunt putine. "Pai, scrieti, mama, scrieti ca avem pensiile mici, ca n-avem farmacie, ca iarna se intampla sa ramanem izolati aici fara nimica, pana se indura cineva si ne deszapezeste drumul pana aici. Scrieti ca daca vine norul de la Rosiori se ia curentul. Ca doar daca e negru dinspre Rosiori se ia lumina, ca altfel poate sa duduie cerul din toate partile. Mai scrieti ca pentru o amarata de aspirina trebuie sa mergem pana la Rosiori, la 33 de kilometri distanta, ca aici, nu mai e de mult o farmacie", turuie femeia, aprobata in cor de ceilalti silisteni care ne-au inconjurat.

PROBLEME. Moara satului este de obicei locul in care oamenii simpli se aduna si isi spun pasurile. Aici se afla in general cine a murit in sat sau comuna ori cine a nascut. Cine a plecat la Pitesti si cine la Bucuresti. Pentru ca vizita noastra a fost anuntata, oamenii stau adunati pe la porti, asteptand sa fie intrebati. Asa ne spune unul din profesorii satului, care sustine ca oamenii din comuna nu ies de obicei pe la porti, ci isi vad de muncile campului sau din gradina. Fiecare are parca ceva de spus. Si nu de bine. Trei femei scarmana lana pe marginea drumului. "Ce sa facem, mama? Curatam niste lana ca sa facem sosete la nepoti. Ca macar asta putem sa le dam. Ca din pensiile noastre... nu ne descurcam nici noi. Dupa zeci de ani de munca la CAP abia de avem vreo 400.000 pensie. Ce sa-ti ajunga astia? Noroc de copii buni, ca altfel muream de mult", spune una dintre ele.

PE DATORIE. In centru, langa biserica, trei magazinase au usile deschise. Inauntru cam pustiu, desi marfa in galantare ar fi pe alese. "Nu prea vine lumea. Ar vrea ei, oamenii, sa cumpere ce au nevoie, dar nu prea au bani. Adica nu au deloc, ce sa mai...", spune nemultumita femeia din spatele tejghelei uneia dintre pravalii. "Norocul nostru, pe o parte, este ca mai dam pe caiet. Adica pe datorie, ca altfel ar fi greu. Si pentru noi, si pentru ei. Asa iau pe credit o perioada si, cand vine pensia sau ajutorul social, platesc ce au cumparat. A doua zi o iau de la capat. Iar cu caietul. Vindem mai mult paine si alimente. Si bautura, ce-i drept", mai povesteste gestionara.

SARACIA COMUNEI II AFECTEAZA SI PE COPII. Profesorul Palajanu, care preda de 40 de ani matematica la scoala din comuna, este foarte nemultumit. "Copiii din sat nu mai au copilarie! Trebuie sa mearga cu parintii la munca. La sapat, la prasit, la cules. Cu toate acestea sunt copii buni, iar unii dintre ei chiar foarte buni", spune profesorul, care adauga cu amaraciune ca "am avut cazuri de elevi foarte buni, foarte silitori care au fost nevoiti sa intrerupa scoala fiindca parintii nu au mai avut bani. Noi, profesorii, le mai dam una, alta, incercam sa-i ajutam cum putem, dar...". Librarie nu exista in comuna. S-a desfiintat cu multi ani in urma. In locul ei s-a facut o carciuma. Singurul loc in care i-am gasit pe micii silisteni la joaca este o sala care, pe vremuri, adapostea vechiul cinematograf. Aici acum este o masa de tenis. Copiii platesc 10.000 de lei pentru o jumatate de ora si desfasoara aici adevarate campionate.

In rest, in sat e liniste. Oamenii, cu nevoile si amaraciunile lor, spera ca poate acum, dupa alegeri, se va schimba ceva si pentru ei. Ei au facut primul pas. Au schimbat primarul. Au o femeie ca viceprimar. "E preoteasa, o iubeste lumea! Acu’ poate o sa se vada o mana de femeie in comuna."

PRESA DE ULEI

Silistenii au in sat o presa de ulei. Intr-o incapere micuta, o masinarie zumzaie usor si produce ulei prin presare la rece. Seminte de floarea-soarelui trebuie aduse "neaparat curatate de pleava". De instalatie se ocupa nea Costel, un barbat de 45 de ani, dar care arata de 60. "E rentabil, din 25 de kilograme de seminte ies cam 7 de ulei. Din ala sanatos, din care nu s-a extras grasimea", tine sa precizeze nea Costel. Pentru fiecare kilogram de seminte presate se platesc 2.500 de lei.