31 iulie 2004: Silistea Gumesti traieste de pe urma lui Marin Preda

Despre oamenii din Silistea Gumesti se spune ca sunt cei mai egoisti, individualisti si morocanosi de prin partile Teleormanului. Localitatea a devenit cunoscuta datorita lui Marin Preda.

Silistea inseamna Marin Preda. Nu poti umbla prin sat fara sa intalnesti pe cineva dintre alde Moromete, Cocosila sau Iocan. Este destul sa te plimbi jumatate de ora prin sat ca sa-ti dai seama ca jumatate de veac nu a schimbat nimic.

Tot ce exista aici este legat de scriitorul care a adus faima locului. Scoala, ulitele, oamenii. Multi dintre ei se recunosc sau nu in "Morometii". De mergi prin sat lumea are sa-ti spuna ca "aici a stat Balosu, in casa aia a trait Moromete. Cocosila? Pai statea aici, peste drum de lu’ Calarasu. Erau prieteni". Cu toate astea silistenii sunt impartiti in doua tabere: unii care il accepta pe scriitor, altii care il detesta. Multi s-au asteptat ca omul lor, odata ajuns mare pe la Bucuresti sa-i ajute, dar asta nu s-a intamplat. De cand a aparut cartea aproape ca nu este om din sat care sa nu-si fi gasit corespondentul in roman. Unii au fost bucurosi, altii, ca de obicei, au avut ceva de comentat.

UNICAT. Singurul personaj care mai traieste din toata tevatura Morometilor este fostul director al scolii din Silistea, Gheorghe Florea. El apare in roman ca fiind Toderici, seful premilitarei care era un zbir. Batranul care are acum 98 de ani recunoaste ca asa a fost o viata intreaga. Aprig cu oricine: "Am fost al dracu’. Exact cum este si in carte. Am fost un calau in scoala, asa cum ma socoteau toti copiii. Am facut cu ei mai multa instructie decat educatie. Dintr-o banda de copii, am scos oameni". Nu intamplator Marin Preda l-a ales pe fostul director de scoala. Relatia dintre ei a fost tensionata de la bun inceput: "Adevarul este ca eu l-am cam plesnit pe Saie (fratele scriitorului). De atunci el nu m-a uitat niciodata. Si nici fratele lui, mai ales ca i-am zis mai demult ca daca mai scrie de mine sa scrie si ceva bun. N-a facut-o, da’ nu imi pare rau", spune fostul sef al premilitarei.

CIUDAT. Atunci cand Preda venea in sat nu prea statea de vorba cu satenii: "Era morocanos, tot timpul era cu privirea in pamant si nu saluta lumea. Mai statea de vorba cu cineva prin sat, cand mai traia Tudor Balosu, Cocosila, Tugurlan mai mergea pe la ei. In rest, ii ziceam sa dea buna ziua, sa-si dea jos palaria si sa salute. Multa lume il injura ca n-a facut nimic pentru comuna. Ziceau ca era un ingamfat si un motoflete. Asta pentru ca de multe ori cand venea pe aici punea capu-n jos si tacea. Se gandea la ale lui. Le mai ziceam eu: "Da’ voi meritati, mai, sa stea de vorba cu voi?"", mai spune fostul director. Vestea ca cel mai mare om pe care l-a dat comuna a murit i-a socat pe sateni, chiar si pe cei care nu il aveau la inima. "Mi-a parut rau ca a murit, chiar daca el pentru mine nu intervenit cu nimic niciodata. Cel mai mult mi-a parut rau nu neaparat de el, ca figura, ci de capacitatea lui", isi aminteste batranul.

SPECIFIC. Omul Marin Preda se incadreaza in tipologia satenilor. Despre oamenii din Silistea Gumesti se spune ca sunt cei mai egoisti, individualisti si morocanosi de prin partile Teleormanului. Asa cum recunosc silistenii, asta este marea problema a lor. "L-am rugat odata: "Scrie si tu in Scanteia, scrie despre Silistea". Ce mi-a zis? Mi-a zis: "Da’ eu nu pot sa mananc cacat". Nu-i placea lui sa il bata nimeni la cap cu tot felul de probleme. Si nu-i placea prea mult sa aiba anturaj. Tot timpul el ii lasa pe altii sa vorbeasca. Nimic nu-l enerva mai mult decat prostia." Marin Preda a facut cunoscut intregii lumi viata taranului roman interbelic, cu necazurile si bucuriile lui. Nepasarea, cuvantul de ordine in Silistea face ca satul sa fie exact ca in urma cu 70 de ani. In afara de cateva birturi aparute, nimic nu iti da senzatia ca esti departe de lumea Morometilor. Doar anvelopele uzate de la carute si masinile te aduc spre prezent.

AMINTIRI

Ioan Gheorghe, fiul fostului director, spune ca de-a lungul timpului s-a apropiat cat de cat de omul Marin Preda. Cu toate astea, amintirile despre el nu sunt intotdeauna placute: "Eram odata la Sinaia, nu mai tin minte exact, era prin ’78 sau ’79 si m-am intalnit cu el. Eu eram cu sotia, el era cu sotia. M-a recunoscut si m-a chemat la el, ca statea la Casa Scriitorilor. Era o onoare pentru noi sa ne cheme Marin Preda. M-am dus cu nevasta-mea la Brasov, si-a facut parul, manichiura, am cumparat dupa aia flori, bomboane si ne-am pregatit pentru vizita. Ne-am dus spre seara asa cum stabiliseram, pe la sase. Cand am ajuns el era in Fiat-ul lui impreuna cu familia si mi-a zis: "Noroc, noi ne ducem la film". Asa era el, n-aveai cum sa te superi".

POIANA

Fieraria lui Iocan, locul unde se adunau oamenii importanti ai satului: Moromete, Cocosila, Tugurlan, este acum un butic de sat, cu cateva butelii puse la vanzare. Iocan era cunoscut ca fiind un mare meserias in ale fieraritului, un tiganus, nu scolit, dar cu mintea agera. Copil fiind, Preda se furisa la intrunirile de la fierarie si asculta ce se discuta. Acum, fieraritul aproape ca a disparut. Mestesugul lui Iocan este acum doar o amintire. La fel si intrunirile de la fierarie.

MANDRIE DE MOROMETE

Se stie ca insusi scriitorul a conceput scenariul filmului, dar nu a fost niciodata de acord cu acea varianta. Atunci cand filmul a fost adus spre vizionare, caminul cultural s-a umplut. Ghinionul a fost ca s-a luat curentul in sat, asa ca nu s-a putut urmari drama silistenilor. Au plecat de la camin oarecum dezamagiti. Nu l-au ratat atunci cand a fost dat la televizor. Interesant este ca in sat a existat familia Moromete. Au fost mandri ca li s-a folsit numele pentru un roman si nu s-au simtit nici un moment jigniti ca problemele familiei lui Tudor Calarasu, adevaratul Ilie Moromete, au fost puse pe seama lor.