6 iulie 2004: Flamanzi - Spitalul-catastrofa

La anul, spitalul din Flamanzi va implini 100 de ani. De acum un veac sunt zidurile cu tencuiala prabusita, iar bolnavii sunt batrani ce par incremeniti in timp. Pana si aerul irespirabil din mizerabilele saloane pare vechi de cateva decenii.

Unitatea medicala din orasul Flamanzi este "o catastrofa". Asa spune primarul localitatii, Dumitru Micutaru, oras al carui consiliu local a preluat administrarea institutiei in noiembrie 2003. Director de sase luni al spitalului, medicul primar Dan Miulescu spune ca acesta a functionat ca "sectie exterioara a Spitalului Judetean Botosani" si ca in felul acesta a fost "un copil vitreg". Din anul 1996 nu s-a mai facut nimic pentru renovarea cladirilor care compun unitatea medicala. Acest lucru poate fi observat pana si la cea mai superficiala privire. Tot directorul spune ca Ministerul Muncii a acordat suma de 842 de miliarde de lei pentru lucrarile de restaurare, dar ca Primaria Flamanzi trebuie sa suporte si ea o suma cel putin egala. Primaria nu are in buget acesti bani, prin urmare soarta cladirilor, a personalului si a bolnavilor este incerta. Primaria salarizeaza doua persoane care lucreaza la institutia medicala: "Asteptam sa ne prezinte un raport privind cheltuirea banilor pe care ii primeste spitalul de la bugetul local. Ei au primit o parte dintre lemnele pentru incalzire si vom face acolo si o igienizare", declara primarul.

Sunt trei pavilioane si trei sectii: interne, pediatrie si maternitate. Cu mult timp in urma, spitalul avea o capacitate de 120 de paturi. Apoi, paturile s-au redus la 85, 60 si 45, cate sunt in prezent, dintre acestea fiind ocupate 22, mai putin de jumatate. Un numar de 16 barbati si sase femei, aproape toti batrani, traiesc in conditii de neimaginat.

PEDIATRIA-WC. Directorul ne plimba prin curtea napadita de buruieni a institutiei. Aspectul este dezolant, dar saloanele, in numar de patru, intrec imaginatia oricarui vizitator. Doi pacienti ca doua legume se sprijina unul pe altul. Ea are pareza, iar el - cecitate; ne privesc fara sa inteleaga mare lucru din cuvintele noastre. In saloane, mirosul de dezinfectant se amesteca cu cel de urina, formand un aer irespirabil. Oamenii stau si se uita fix in cate un punct, sunt intinsi pe spate sau privesc, aliniati cuminti si tristi pe o bancuta din lemn, la singurul televizor color. Incalzirea celor patru saloane se face cu sobe cu lemne, dar conducerea spera sa monteze o centrala proprie. Pe langa alte mici probleme care nu-si gasesc rezolvarea, centrala pare o utopie.

Doctorul Miulescu ne arata spitalul: WC-ul miroase mai rau ca unul din cea mai mizerabila crasma. A fost sectie de pediatrie, dar acum e "grup sanitar". La cantina, mancarea se face pe un aragaz, dar se gateste si cu lemne. O singura bucatareasa pregateste zilnic micul-dejun, pranzul si cina pentru 22 de oameni. "Daca bucatareasa se imbolnaveste, am dat-o in bara. Astazi au mancat paine, ceai, gem si margarina la micul-dejun, iar la pranz, ciorba de zarzavat si spaghete cu ficatei de pasare", prezinta doctorul Miulescu meniul.

MIZERIE. Spalatoria este o alta mare problema. Institutia are doar o singura spalatoreasa si o singura masina de spalat, ruginita si inutila, pentru ca, de cand a fost primita, n-a functionat nici macar o zi din cei opt ani de cand a ajuns la Flamanzi. "Au venit tot felul de oameni, tot felul de meseriasi sa repare masina de spalat, dar, pana acum, nimeni n-a reusit sa afle ce are", declara Miulescu. Spalatoreasa se lupta zilnic cu lenjeria murdara. Cearsafuri, fete de perna, paturi si prosoape sunt spalate de mana, fierte si apoi aruncate in storcator, singurul lucru care pare sa functioneze aici. De vreo 10 ani, nici un obiect de lenjerie n-a mai fost primit, asa ca lenjeria trebuie peticita si reparata in continuu. Directorul Miulescu spera ca va primi in curand o masina de spalat noua si panza din care sa se faca cearsafuri noi pentru pacienti, dar pana atunci, spalatoreasa este si carpaci-sef.

TRISTETE. In afara de vreo doi barbati internati, care au reusit sa iasa din curte si sa-si cumpere de baut, nimeni nu este vesel la spitalul din Flamanzi. "Nu avem portar si bolnavii se duc la crasma. Astazi, doar in decursul unei ore am confiscat doua sticle de bautura", se plange Miulescu. Cei care se pot misca ies la soare si discuta incet unul cu altul despre vreo amintire din tinerete. Marea majoritate este formata din batrani suferind de boli cronice, incurabile. De altfel, institutia seamana foarte mult cu un camin de batrani, iar celor care au pensie li se opreste o parte din bani pentru mancare si medicamente, "in total 60 de milioane pe an", afirma viceprimarul Dan Manole.

"Deocamdata nu ma doare nimic", spune Gheorghe Jitaru, de 71 de ani. Are o afectiune pulmonara, sotia i-a murit si fiul si-a gasit un rost pe la Ploiesti. Niculai Pintilie, de 64 de ani, a lucrat 40 de ani la Elctrocontact, in Botosani. N-are casa, s-a despartit de sotie si i-a dat-o ei, sa creasca acolo copiii. "Am astm, ma supara respiratia, dar ma simt binisor. Cat priveste mancarea, ajunge pentru un batran." Nici Doru Barbu din Botosani nu are locuinta. Sufera de ciroza hepatica cronica. "Ma simt potrivit, iar cu mancarea - asta e! N-ai ce face…", se resemneaza el. "Ce ne da, aia servim!", spune si Vasile Axinte, de 45 de ani. El sufera tot cu ficatul si primeste ajutor social de 800.000 de lei.

URGENTELE LA BOTOSANI

Spitalul din Flamanzi nu are personal si sectie de urgente. Cine se imbolnaveste sau se accidenteaza la Flamanzi poate doar sa ceara ca salvarea sa-l duca la Botosani. Flamanziul are doar rangul de "punct de lucru" si dispune de trei salvari fara medic propriu. Pentru ca mai toti pacientii sufera de boli cronice, nu se gasec medicamente pentru tratamentul de urgenta. "Pentru asa ceva am avea nevoie de fiole, iar Ministerul Sanatatii nu ne da medicamente de fiolaj. Oamenii vin noaptea si trebuie sa le dai ajutor, desi de la Casa Judeteana de Asigurari ni se spune ca nu putem face urgente", spune doctorul Dan Miulescu.

CONDAMNAREA LA MOARTE

Unul dintre cele mai impresionante cazuri de la spitalul din Flamanzi este cel al Ruxandrei Airinei, in varsta de 65 de ani. Batrana a suferit un accident vascular si a ramas cu jumatatea inferioara a corpului paralizata. Nu se poate misca, sta toata ziua in patul de fier si priveste in tavan zambind. "Daca am trimite-o acasa ar fi pur si simplu condamnata la moarte", spune asistenta-sefa Maria Boamba. In perioada 1990-2000, la Flamanzi au fost cam 2.000 de internari la sectia de interne, 2.000 la pediatrie si s-au facut aproximativ 150 de internari la sectia de maternitate. Intre 2000 si 2003, la interne au venit in jur de 1.000 de pacienti.