Este cel mai nordic oras al tarii si se afla in apropierea granitei cu Ucraina. Cea mai apropiata asezare urbana este Dorohoi, la 37 de kilometri.

Pravaliile si-au inchis definitiv obloanele

Vechiul targ al Darabanilor era odata ticsit de pravalii si mici ateliere de mestesugari. Olari, rotari, cojocari, dulgheri, frizeri, ceasornicari, croitori aveau ziua-ntreaga pragul plin de musterii, iar orasul prospera. Acum au mai ramas doar obloane trase peste ferestrele de la drum si beciuri adanci in care in loc de marfuri a fost turnat beton.

Constantin Dron are 35 de ani, pe care majoritatea i-a petrecut in preajma intestinelor fine de orologiu. Stie ca un chirurg ce nu merge in fiecare particica de ceas, astfel incat acesta sa ticaie din nou cu exactitate. Azi nu mai are insa cui sa-si probeze talentul. "Daca am cinci musterii pe saptamana. Si atunci mai mult schimbat de baterii sau de curele. In ziua de azi nu se mai poarta ceasuri. Copiii astia au de la 14 ani telefon mobil care le arata ora", se plange ceasornicarul. Omul s-a reprofilat. Langa vechea pendula a proptit un xerox si-si duce zilele cu hartii copiate. Din cinci ceasornicari, cati avea Darabaniul, e singurul care mai are cel putin pendula. Ceilalti au abandonat de tot arta repararii orologiilor: unul e mecanic auto, altul - paznic, unul a plecat in Grecia, iar al patrulea s-a apucat de alcool.

ATELIER. Si dintre frizeri si croitori a mai ramas cate un "mohican". Daca treci strada principala intr-o zi de lucru, pe Constantin Bors il zaresti in spatele unei ferestre, adulmecand cu nostalgie clienti carora doar umbra amintirilor le mai da viata. A invatat sa manuiasca acul si ata de la evrei cu mai bine de jumatate de veac in urma. Erau atatia musterii pe atunci cat sa hraneasca 35 de croitori, cati se aflau in targ si nu faceau o reparatie doua. Modificari, da. Dar de cele mai multe ori confectionau costumul pe de-a-ntregul. "Astazi stau hainele asternute pe jos si nu le cumpara nimeni. Stau si cate o luna si nu am nici o amarata de reparatie", se plange batranelul cu par alb si un milion de lei pensie. Ii e rusine sa spuna ca disperarea a coborat pretul unui pantalon la 20.000 de lei, dar cata vreme degetarul mai are putere sa impinga in ac nu renunta. "Viitorul e suferinta. Viitorul il stie numai Tata de sus", murmura ca de departe, din suflet.

De la pravalia lui Bors nu faci mai mult de doi pasi pana la nea Vasile Hertanu, care sta in usa frizeriei numarand centimetri in plus din coama nazdravanilor de la drum, carora nici prin cap nu le trece sa se tunda pana nu incepe scoala. Sunt 48 de ani de cand a invatat sa tunda din foarfeca de la Isac Barbierul, care-a plecat din Darabani - Romania in Darabani - Israel (dupa cum au botezat o strada intreaga in tara sfanta evreii plecati din Romania) sa priveasca rabdator cum cresc firele in barbile bogate ale evreilor. La nea Vasile, tunsul e 20.000, iar un indreptat pe la ceafa - 10.000, la mustata - 5.000. Mai multi bani a bagat decat a scos din afacerea asta, dar se gandeste ca dupa ce n-o mai fi, vreun nepot s-o gasi sa continue traditia. Altfel, tehnica tunsului direct din foarfeca va muri in Darabani o data cu el. Dintre cei cinci frizeri ramasi dupa plecarea evreilor in Palestina, el e singurul ramas sa mai poata da stiinta mai departe.

FESURI. Intr-o localitate in care iarna se intinde pe sase luni, cojoacele si caciulile ar fi in raiul lor. "Nu e asa. Acum lumea poarta fesuri", ne-o taie David Dumitriu, cu fata schimonisita de repulsie fata de ieftinele si desirabilele obiecte. Facea pe timpuri caciuli de astrahan pentru armata, pentru politie, pentru taranii mai instariti. Acum creste albine si nu are vreme nici sa mai povesteasca despre cum trebuia lucrata blana mieilor.

O numaratoare rapida a carutelor care ne taie calea taie si de pe lista noastra posibili rotari, ca acum caii trag la anvelope, nu la lemn.

Oalele emailate au trimis si ele in istorie ulcelele de lut. Ai lui Nicolae Hornaru faceau vase care ajungeau pana dincolo de Prut. Ulcele rotunde pentru prins laptele, oale de infundat sarmale, hardaie in care se facea budinca... tare se mai vindeau. Isi aminteste vaduva olarului cum erau cuptoarele de mari, de ea intra in picioare in ele ca sa aranjeze vasele. Stia omul ei de la tatal sau cum sa arda oalele timp de sase ore si cum sa astupe fumul inauntru, daca voia sa iasa negre. A luat acestea in groapa cu el, ca fiul nu o vrut sa invete. S-a dus la oras sa afle meseria inginerului zootehnist. Batranul s-o facut una cu lutul pe care l-a lucrat, iar roata s-o ridicat mai aproape de Dumnezeu, in pod, la batranete.

CLIENTI

"Daca am cinci musterii pe saptamana. Si atunci mai mult schimbat de baterii sau de curele. In ziua de azi nu se mai poarta ceasuri" - Constantin Dron, ceasornicar

SARACIE

"Astazi stau hainele asternute pe jos si nu le cumpara nimeni. Stau si cate o luna si nu am nici o amarata de reparatie" - Constantin Bors croitor

PESIMISM

"Viitorul e suferinta. Viitorul il stie numai Tata de sus" - Constantin Bors Croitor

SECRETUL PAINII

Pe vremuri era o paine la Darabani - alba sau neagra, tot una - de i se dusese vestea pana la Odessa. Crestea un grau bun pe atunci prin partile locului, nu ca acum, cand dupa patru ani consecutivi de seceta abia numeri 10 boabe pe un spic. Nu mai are amaratul gluten bun si trebuie sa-i pui amelioranti ca sa creasca si nu mai e faina asa buna. Pe timpuri, brutarul calca coca in picioare si crestea singura, fara ajutor. Asa zice nea Gelu (foto), in timp ce potriveste lopetile doldora de painici in dospitor, sa le mai salte aburii pana sa fie trimise in cuptor. Mirosul de paine coapta il face sclav pe calator, dar Gelu are in nari mirosul de vatra cu lemne si carbuni de cand era copil si lucra cu tat-su la chitarie. Acum face paine cu faina de la Bacau si Bucuresti. Ba chiar si din Ucraina. Sunt trei chitarii acum in Darabani. La Richard a’ lu’ Timofte, la Eusebiu si la biserica. Oameni gospodari, popii din Darabani au reusit sa dea de lucru la 11 oameni, sa ajute sarmanii cu o bucata de paine si sa obtina si venituri suplimentare pentru biserica. Cateva sute de painici ies zilnic din cuptorul pazit de Gelu si jumatate dintre ele se duc gratis la familii cu multi copii.