x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Bicazul, in zodia cimentului curat

0
Autor: Irina Munteanu 01 Iul 2005 - 00:00
Bicazul, in zodia cimentului curat


Fabrica de ciment din Bicaz s-a privatizat, iar filtrele puse in urma cu cativa ani au lasat zona fara praf. Locurile de munca din zona sunt insa putine si multi dintre bicajeni au plecat la munca in strainatate. Tinerii plecati la capsuni in Spania au salvat onoarea Bicazului in statisticile privind ocuparea fortei de munca.

Orasul de someri


Bicazul si-a trait cele mai frumoase clipe in tineretea sa, imediat dupa 1960, cand a fost declarat oras. Muncitorii veniti sa faca fabrica de ciment si barajul au imprumutat locului din tineretea si vitalitatea lor. Dupa ce fabrica de ciment s-a inchis, oamenii si-au pierdut locurile de munca si sperantele.

Duminica dimineata, la 10:00, pe soseaua principala, nici un motor nu bruiaza cantecele cocosilor. Un biciclist exagerat de prudent merge pe trotuar, in acest loc unde semafoarele nu functioneaza decat de Pasti si de Craciun. Cand merg semafoarele, pietonii neobisnuiti cu acest lux trec strada pe rosu si pot deveni victime. In centru, vizavi de Primarie, doi tineri joaca table, urmariti de cativa gura-casca, intoliti cu hainele bune, de duminica. Undeva, scanceste un copil. Trecatorii se saluta intre ei, ca la sat, doar suntem intr-un oras cu nu mai mult de 9.000 de locuitori. De la biserica, prin difuzoare, slujba ajunge discret in tot orasul, in lung si in lat, pana si la piata, unde gasesti rosii si cirese, haine ieftine, papuci de plastic si coase, unelte potrivite zonelor cu pasuni.

La gara, bazaie doar musca; daca n-ar fi fost o masina parcata in fata, ar fi parut o frumoasa cladire parasita. Impiegatul e la datorie, dar pana peste vreo trei ore, cand personalul de la peron va porni spre Bacau, nu are ce sa puna in miscare. Bicazul e cap de linie si, in afara de personale, mai ajunge aici un intercity de la Bucuresti. "Bicajenii", cum se numesc ei insisi, se misca lent, se opresc sa stea de vorba la un colt de strada sau pe una dintre zecile de banci vopsite in cele trei culori ale drapelului national. Timpul trece mai incet in aceasta zi fierbinte si senina in oraselul dintre munti.

DECLIN. Si daca ar fi luni, multi tot n-ar avea unde se grabi. De cand fabrica de ciment, care dadea o paine la cateva mii de oameni, s-a privatizat, multi dintre ei s-au trezit ca nu mai au unde pleca dimineata de acasa. La fel s-a intamplat si cu cei care lucrau la exploatarea forestiera, care s-a mutat la Tarcau. Acum, rata somajului este de peste 16%; ar fi si mai mare daca unii tineri, vreo 700, cum apreciaza primarul Constantin Catrinoiu, nu s-ar fi incumetat sa plece la cules de capsune in Spania sau la spalat vase in Italia. Decaderea Bicazului, declarat oras in 1960, o data cu inchiderea vanei de la baraj, a inceput in anii urmatori, cand santieristii si-au strans uneltele si au plecat spre alte locuri unde aveau sa se inalte ctitorii comuniste.

DESTIN. Pe Ioan Hociung l-au tinut aici "peisajul frumos si colectivul de la serviciu", dar si fata gazdei sale din Bicaz, pe care a luat-o de nevasta. "Din ’64 nu s-a mai construit nimic pana dupa ’90, cand s-a facut un sediu de banca si un bloc ANL", spune cel devenit fiu al locului prin ’51. El a prins vremurile bune ale Bicazului, cand actori cunoscuti si interpreti de opera veneau sa cante pentru "palaizari", adica veneticii cimentisti, in limbajul localnicilor, si cand la intrarea in Restaurantul "Ceahlau" te intampina portarul in uniforma de gala, cu epoleti stralucitori. "Am coborat prin Chei cu un harb de autobuz, care putea sa se faca bucati pe serpentine, si am ajuns intr-o comuna nenorocita, in care era intuneric bezna", isi aminteste Hociung noaptea de februarie in care a ajuns pentru prima oara la Bicaz. Avea aproape 20 de ani si parasise Stalinul natal (cum se numea Brasovul la acea vreme) pentru a lucra la Hidrocentrala "V.I. Lenin". Ioan era unul dintre cele cateva mii de betonisti, sudori, lacatusi mecanici, soferi, electricieni care au fost adusi pe cel mai mare santier din tara la acea vreme - cel de la Bicaz. Una dintre misiunile sale era sa inspecteze noaptea satele. "Trezeam baba din somn si-o puneam sa stinga becul uitat aprins. Era in timpul crizei energetice, cand la sedintele de partid trebuia sa vii si sa spui ce economii ai mai facut acasa. Te mandreai ca ai avut trei becuri de 100 de wati pe care le-ai inlocuit cu trei de 60 de wati."

Barbatul isi aminteste ca, la inceput, dormea "in baraci fara apa, fara curent electric" si ca dimineata, la cantina, un surogat de cafea si o felie de paine trebuiau sa-l multumeasca. Desi avea un salariu mare pentru acea vreme, fostul tehnician in specialitatea "Retele electrice" nu-si putea cumpara "nici sandale, nici palton" dupa voie. "Totul se dadea cu repartitie. Daca erai fruntas in productie timp de sase luni, aveai dreptul la un ceas de mana."

AZI. Viata lui era totusi mai usoara decat a locuitorilor din Dodeni, cartier unde traiau, intr-un lagar inconjurat de sarma ghimpata, detinutii politici. "Ii ducea cu cardu’ la santier; n-aveai voie sa te apropii de ei. Cand mureau in accidente de munca, Securitatea avea grija sa ascunda totul." Dupa ce lagarul a fost desfiintat in 1956, la Dodeni s-au construit blocuri pentru cei de pe santier. Astazi, blocurile acelea sunt brazdate de tevi subtiri, ruginii, cosuri improvizate care poarta spre cer fumul sobelor de lemne de prin apartamente. Incalzirea centrala nu mai functioneaza in Bicaz din 2000. Locuitorii Dodeniului, majoritatea someri, au fost anuntati ca vor ramane si fara apa rece, din cauza datoriilor foarte mari la intretinere. "Vai de cozonacul lor!", vorba bibliotecarului Asavei. Geanina Negulescu, 30 de ani, locuieste aici din 2001. Sta acasa si are grija de cei doi copii. Sotul lucreaza la o societate de paza si tine din salariul lui intreaga familie. Daca Geanina si-ar cauta serviciu, n-ar avea succes; nici celelalte femei tinere iesite la iarba verde, in fata blocului, in curtea scolii din apropiere, nu s-au descurcat mai bine. Constantin Oslobanu, 24 de ani, a avut ceva noroc: si-a gasit de lucru la un gater, dar salariul de aproape 3 milioane e prea mic. Ar pleca in lume, la munca, dar "si ca sa pleci trebuie sa ai mai intai niste bani". Primarul spune ca aceia din Dodeni, "majoritatea rromi", nu accepta orice fel de munca. Nu vor sa pastreze curatenia, nu vor sa-si plateasca intretinerea, dar la crasma au cu ce se duce.

Cativa tineri se simt in largul lor acolo, pe marginea santului, asa cum sunt inconjurati de gunoaie, de hartii spalate de ploi. Se lamenteaza ca aici, in Dodeni, sunt multe probleme, ca e mizerie si ca primarul nici nu-i baga in seama. Ii intreb de ce arunca pe jos pachetele goale de tigari si unul dintre ei imi explica: "Doamna, copiii mici arunca, n-avem cum sa stam tot timpul dupa ei".

ISTORIE
In 1884, Bicazul a devenit domeniu al Coroanei. Actuala cladire a Primariei era locul unde tragea regele, cand descindea in urbe. "Comuna Bicaz avea 17.600 de locuitori in 1956", spune Ion Craciun, fost primar al Bicazului. "Unde este lacul acum, erau doua sate - Carnu si Potoci; locuitorii lor au fost stramutati fie in Izvoru Alb sau Secu, fie in Bicaz, in 200 de case tip, cu un antreu si doua camere. Construirea barajului a adus oameni cu meserii noi si le-a facut imposibila munca plutasilor de pe Bistrita. Taiau brazii, ii curatau si-i legau intre ei; asa iesea o pluta care mergea pe rau pana la Galati, acolo unde dezlegau bustenii si-i vindeau", povesteste Craciun. In ’65, populatia era dubla fata de cea de azi. "Acum, daca faci un studiu, ai sa descoperi ca de-abia 10% din populatie sunt get-beget bicazeni", crede Dragomir Oprea, profesor de Istorie si fost director al liceului din oras.

PROBLEME
"Construirea barajului a adus oameni cu meserii noi si le-a facut imposibila munca plutasilor de pe Bistrita. Taiau brazii, ii curatau si-i legau intre ei; asa iesea o pluta care mergea pe rau pana la Galati, acolo unde dezlegau bustenii si-i vindeau"
Ion Craciun
fost primar al Bicazului
Citeşte mai multe despre:   descoperirea romaniei

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de