Calarasi, 1 martie 1976. Se batea primul tarus la Combinatul Siderurgic din oras. 2005, zilele noastre. Partea neviabila a combinatului se demonteaza si se vinde la fier vechi. Pentru multi calaraseni, Revolutia a venit mai devreme cu un an.

O intrebare care ne-a framantat si la care am incercat sa aflam raspuns de la inceput a fost daca ridicarea Combinatului Siderurgic din Calarasi a fost sau nu un proiect realist. Am fost surprinsi sa aflam ca a fost un proiect justificat economic, in care Dunarea a constituit elementul-cheie. Situarea combinatului in imediata vecinatate a fluviului permitea alimentarea cu minereuri si expedierea produselor finite, dar si folosirea apei in procesul tehnologic. Pentru a afla mai multe despre istoria combinatului, am apelat la directorul administrativ al SIDERCA, Radu Paul Paunescu. O istorisire a sa ne face sa credem ca municipiul Calarasi a fost parca predestinat sa aiba un combinat siderurgic. El spune ca la 10 km de Calarasi au fost descoperite vetre ale unor fauritori de otel datand din anul 1500 ien. Sapaturile arheologice au scos la iveala o serie de cuptoare in care se faceau turte de fier, obtinute din hidroxidul de fier existent in zona

INCEPUTUL. "Decizia de a se construi Combinatul Siderurgic s-a luat intr-o dimineata de iulie, in 1974, mai exact pe 4, la ora 10:00 dimineata", isi aminteste Aurel David, fost redactor-sef la cotidianul local Vremuri noi. Sosit in tromba dintr-o vizita la Constanta, Nicolae Ceausescu a descins la marginea Calarasului, unde se afla groapa de gunoi, si a hotarat ridicarea Centrului Metalurgic Calarasi. S-au facut machetele, dar lucrarile nu au inceput imediat. Nici in anul urmator, principalul motiv al amanarii fiind inundatiile. Primul tarus la combinat s-a batut la 1 martie 1976, iar constructia efectiva a inceput in 1978, dupa proiectul realizat de IPROMET Bucuresti. Constructia combinatului a fost realizata de fosta Intreprindere de Constructii Montaj si Reparatii Siderurgice Calarasi pe o suprafata de 650 de hectare.

AMINTIRE. Combinatul Siderurgic Calarasi, imediat dupa finalizarea lucrarilor de constructie

HEI-RUP. Despre cum s-a muncit la ridicarea combinatului ne-a povestit inginerul Mihai Arpagic, fost director al Antreprizei Automatizari si Electrice Calarasi din cadrul Combinatului. Au fost angajati din zona si din tara 6.000 de muncitori, iar specialistii au fost adusi de la Resita, Galati si Hunedoara. Mihai Arpagic a venit de la Galati in 1980 si avea in subordine 600 de oameni. Se munceau 12 ore pe zi, inclusiv sambata si duminica, fiind fortati de termene. Victima a nerespectarii acestor termene a fost chiar primul director al combinatului, Corneliu Velincov. Desi mentinut in functie, el a fost retrogradat salarial, fiind platit sase luni ca un inginer stagiar, respectiv cu 1.400 de lei lunar. Salariile erau mari, intre 6.000 si 15.000 lei, cu sporuri si ore suplimentare, si se dadeau prime de 300-400 de lei daca o lucrare era finalizata inainte de termen. Angajatii fara functii erau recompensati si cu titlul de Fruntas al intrecerii socialiste, medalii aniversare sau Ordinul Muncii clasa a III-a.

Ion Dinca, zis si Teleaga, fost vicepremier in timpul regimului comunist, venea cel mai des sa inspecteze lucrarile la combinat, in vizite-fulger. Mihai Arpagic isi aminteste ca Dinca nu-si baga nasul in planurile de constructie, dar le facea unele reprosuri, cum ar fi ca electrozii nu sunt folositi in intregime de catre sudori. Radu Paul Paunescu povesteste si el ca realizarea Uzinei Cocso-chimice a fost cel mai mult supravegheata de cei "de sus", dorindu-se sa fie construita cat mai repede. Ea a fost data in functiune in 1986 si oprita in 1998.

SATISFACTIE. Primii muncitori care au reusit sa scoata prima sarja

Pe langa uzina cocso-chimica, pe platforma combinatului au mai fost construite in perioada 1981-1986 otelaria electrica, laminorul pentru profile mijlocii, depozitul de materii prime si unitatea de imbogatire a minereurilor de fier. S-a facut si un canal fluvial de 13 km cu portul aferent care deservea exclusiv combinatul. In 1989, urma sa se puna in functiune furnalul, otelaria cu convertizoare si laminorul de profile grele si sine. Dar Revolutia a venit prea devreme. "Daca mai dura un an, combinatul se finaliza si poate era mai greu de distrus", spune cu amaraciune Mihai Arpagic.

In 1989, combinatul era realizat in proportie de 90%, fiind cheltuite la vremea respectiva 1,8 miliarde de dolari. Avea 6.500 de angajati, numarul lor urmand sa creasca dupa finalizarea lucrarilor la 15.000. Planurile combinatului erau la fel de mari ca si numarul angajatilor: sa produca fonta, profile mijlocii, profile pentru industria constructoare de masini, traverse metalice, 30% din productie fiind destinata pietei interne, iar restul la export. Era considerat cel mai modern proiect siderurgic pentru vremea respectiva. "Japonezii si coreenii de la Samsung veniti in vizita dupa 1990 au fost incantati de nivelul tehnic la care s-au realizat otelaria electrica si laminorul", spune cu mandrie directorul administrativ de la Siderca. Combinatul era insa deficitar la protectia mediului, in ciuda dotarii cu o statie de epurare a gazelor arse. Calarasenii nu uita nici acum praful rosiatic care li se aseza pe pervazurile ferestrelor si pe rufele intinse la uscat sau vuietul care se auzea in oras cand se turnau sarjele. Folclorul local vorbeste chiar de dispute cu vecinii bulgari din cauza poluarii, dar nici un oficial nu a confirmat vorbele care circula prin oras.

Degradarea

RESURSE. Constructia este acum "hrana" pentru cautatorii de fier vechi

Revolutia a insemnat inceputul sfarsitului pentru combinatul siderurgic, devenit SIDERCA dupa 1990, care acum mai are doar 65 de angajati. Acum arata jalnic si e tocmai bun de decor pentru filme SF. Cine are de gand sa le faca trebuie sa se grabeasca insa. Partea neviabila a combinatului e descompusa bucata cu bucata pentru recuperarea fierului. Si s-a folosit destul la ridicarea lui: 400.000 de tone. Cand intrebi cum de s-a putut ajunge la imaginea dezolanta care ti se infatiseaza de cum intri in Calarasi, ti se raspunde cu un singur cuvant: jaf. Oamenii se tem sa spuna cine l-a facut. "Nu vreau sa spun mai mult, ca am copii acasa si nu vreau sa raman fara ei", ne spune un fost angajat. Mai in gluma, mai in serios, ne mai spune ca daca vrem si noi fier vechi cu o butelie de aragaz in mana si accesoriile aferente ne declaram firme si putem sa ne punem pe treaba. Cei 600 km de cale ferata interna care deserveau combinatul au disparut demult. Si n-ar fi numai atat. Fosti angajati spun ca utilaje care nici nu fusesera despachetate au fost date la fier vechi. Nebunia colectarii fierului a ajuns pana in fostul port siderurgic, din care nu au ramas decat betoanele ciuntite. Pana si fierul din structura stalpilor le-a starnit interesul. Acolo unde altadata trebuia sa acosteze barjele cu minereu, mai gasesti doar pescari.

Bile albe si negre

In 2000, la SIDERCA, s-a declansat procedura falimentului, suspendata in 2001 pentru patru ani, in care s-a incercat rentabilizarea combinatului. Asa a aparut, in ianuarie 2003, DONASID, care a preluat partea viabila a combinatului - otelaria electrica, sectia de turnare continua si laminorul de profile grele si sine - , evaluata la 20 de milioane de dolari. SIDERCA a contribuit la constituirea DONASID cu 150 de hectare de teren si cladirea administrativa. "Din cele 1,8 miliarde de dolari investite in combinat, partea viabila care a fost salvata reprezinta 400-500 milioane de dolari", spune Mihai Arpagic. Din ce a insemnat odata combinatul, SIDERCA a ramas cu 5%, inclusiv 500 de hectare teren, DONASID cu 20%, iar 65% LEMNTRANS (societatea care a castigat licitatia pentru recuperarea unei creante a SIDERCA de 10 milioane de dolari si care a reusit sa obtina in instanta penalitati de 22 milioane de dolari). LEMNTRANS isi recupereaza acum banii de la SIDERCA prin vanzarea fierului vechi scos din betoanele combinatului. Anul acesta, SIDERCA a reintrat in procedura de faliment, iar DONASID a fost preluata in urma cu doua luni de TENARIS, o societate italiana, care detine si Silcotub Zalau si are 520 de angajati.

Desi se afla in faliment, SIDERCA mai are cu ce sa se laude. "Este prima societate dupa 1945 care a facut emisiune de obligatiuni. Aveau o valoare de 20.000 lei vechi bucata, perioada de rascumparare era de trei ani, iar dobanda fixa, de 55% pe an", ne spune directorul economic, Anton Sara. O alta mandrie a combinatului sunt modernizarile, unice in Romania, facute in 1997 la laminorul de profile grele si otelaria electrica. Anton Sara nu uita sa aminteasca si de utilajele pe care combinatul le-a importat din Vest. Si nu sunt din orice tara: Germania, Austria, Scotia.

Pledoarie la Bruxelles

OPTIMIST. Paolo Bassetti este increzator in ceea ce priveste sansele orasului Calarasi

Tenaris a preluat in urma cu doua luni DONASID, o bucatica din marele Combinat Siderurgic de la Calarasi. Paolo Bassetti, vicepresedinte al TenarisSilcotub si director al Tenaris pentru Europa de Sud-Est, este increzator in dezvoltarea economica a Calarasiului, mai ales datorita infrastructurii din zona.