Crescatorul de pauni

Altadata, feciorii nu concepeau sa iasa la hora fara sa poarte pe cap un clop impodobit cu o pana de paun. Afacerea crescatorilor de pauni mergea bine in zona Salvei. Astazi, sepcile au inlocuit clopurile, iar penele de paun au ajuns ornamente de pus in vaza.

Altadata, feciorii nu concepeau sa iasa la hora fara sa poarte pe cap un clop impodobit cu o pana de paun. Crescatorii de pauni erau necesari si afacerea le mergea bine in zona Salvei, Bistrita-Nasaud. Astazi, sepcile au inlocuit clopurile. Iar penele de paun au ajuns ornamente de pus in vaza. Mos Ilie Ceuca e cunoscut in toate satele dimprejurul Salvei drept unul dintre putinii crescatori de pauni.

Poarta de fier forjat si tractorul din curte arata ca stapanul e un om gospodar si cu bani. La intrare e o troita, iar pe casa - o cruce. "Aici nu exista casa n-aiba cruce. Si la cofetarie si la toate cele se pune, atunci cand ii gata construita, ca doar esti crestin adevarat", ne explica mos Ceuca. La cei 81 de ani ai lui, nu mai are energie sa lucreze la camp, dar "imbla cu tractorul in toate partile", vinde cirese (anul asta a luat pe ele vreo 14 milioane) si creste patru pauni. De meseria lui, cojocaria, s-a lasat nu din cauza batranetii, ci din lipsa de cerere pe piata.

COJOCARIA. Mos Ceuca a muncit toata viata lui acasa. Din 1940, ca particular, iar dupa 1966, in cooperativa. El si sotia lui, care s-a dus de vreo sase ani, au lucrat cu mainile tot ce-i trebuie unui om ca sa se-mbrace. "Numai incaltaminte si basmale la fete n-am facut; in rest, de toate: si cojoace, si pieptare de barbati si de femei, imbracate cu piele, si palarii cu pauni." Veneau amatorii de haine populare tocmai din Polonia; cumparau cojoace si dadeau in schimb aur. Vremurile acelea bune s-au dus; "cojoacele nu se mai trec". Acum, peretii atelierului s-au scorojit; icoanele cu Maica Domnului si pruncul Iisus de pe pereti si-au pierdut culoarea. Iar la masina de cusut mainile pricepute ale batranului nu mai imbina maiestrit bucati de piele, ci repara cate o geanta de panza, careia i s-a rupt fermoarul dupa o saptamana de purtat. Ar vrea sa vanda cele doua masini de cusut si pe cele doua de finisat, dar nimeni nu are nevoie de ele. Momentul in care moda s-a schimbat a venit parca brusc peste batran. "Mi-au ramas 400 de piei vopsite gata. De vreo sapte-opt ani nu se mai cumpara deloc cojoace. Au aparut din Turcia tot felul de hainarii si tata baba umbla c-o maneca rosa si cu una neagra. Cojocul, se uita la el, si daca nu era bine vopsit, nu-l lua. Da’ acum nu le mai pasa ce poarta; si feciori si fete se imbraca la fel."

PAUNII. Din toate muncile facute in slujba portului popular, i-a mai ramas acum una singura, adiacenta. Mai degraba un fel de hobby: cresterea paunilor. Un hobby din care scoate si ceva bani. Abia de-au trecut cateva de zile de cand batranul si-a tuns paunii; penele n-a apucat inca sa le vanda si ni le-arata, adunate intr-un evantai enorm, demn de racorit un cap regesc. Mos Ceuca are ceva experienta la crescut aceste pasari; din 1944, "cand ungurii au ocupat Ardealul", n-a fost an in care in curtea lui sa nu se auda tipetele stridente ale paunilor. Acum are doar patru, "doua femele si doi barbati", dar a avut si 30. "Acum cativa ani, mi-a furat un vecin vreo sase pauni mandri mari, si de-atunci n-am mai vut noroc la ei", se plange batranul. Ne duce in spate, in gradina, pe unde-si poarta trupurile impodobite in irizari albastre-verzi paunii. Zdrobim in trecere iarba si in urma noastra ramane miros de izma. Paunii alearga de colo pana colo, de la tufele ghimpate de zmeura pana la ciresii cu fructe carnoase si dulci, traumatizati inca dupa operatia de taiere a penelor. Nu-si lasa nici macar stapanul, vinovat de a le fi "furat" podoabele, sa se apropie de ei. Vara, pasarile n-au nevoie de prea mari ingrijiri. Umbla prin iarba si se descurca singure cu mancarea. Iarna insa trebuie sa le asigure un loc cald si uscat si hrana: mamaliga, porumb, paine.

CALUSAR. Totusi, mestesugirea obiectelor de arta populara nu a murit de tot. Batranul si sotia si-au invatat fiica sa coasa, si acum castiga si ea din aceasta arta. Maria Morar, fiica, sau "doamna preuteasa", cum o numeste tatal, ca sa intelegem noi despre cine vorbeste, s-a specializat in imbracarea papusilor in costume populare, papusi foarte apreciate la targurile de profil. Casa ei e un muzeu asa cum e si camera cea buna a tatalui ei. Admiram "pieptarele cu canaci" din piele vopsita in alb pe care au fost cusuti ciucuri de diferite culori, pernele si stergarele cu modele migalite, nefolosite niciodata, cusute "zi si noapte" de sotia disparuta si de fiica, si o palarie inalta, ornata in culori tipatoare. Parca locul ei n-ar fi aici. Batranul, in pantaloni scurti din cauza arsitei miezului de zi, ia un pieptar cu canafi, il imbraca, iar pe cap isi pune smechereste palaria cea stranie; echipat asa, pare un calusar iesit la pensie. "Ceausescu imi daduse comanda sa-i fac 12 palarii din astea, pentru dansatorii din Scornicesti. N-am apucat sa lucrez decat una, ca l-o omorat. Nici palaria nu i-am mai trimis-o, ca n-am avut cui", ne dazvaluie el legenda obiectului.

Il lasam pe mos Ceuca la o masa, lucrand cu foarfecele si acele la un cordon cusut in motive traditionale. Mainile lui care s-au chinuit toata viata nu au stare nici acum. El spera ca vreun turist dornic de o calatorie in trecut, cand lucrurile erau mai migalite si mai trainice, ii va trece in curand pragul casei.

AFACERE

Mos Ceuca vinde pene turistilor ocazionali. Cand era mai in putere, mergea si in Ungaria, unde penele erau cumparate nu pentru a fi puse la palarie, ci in vaza. "O pana o vand cu 25.000 sau 30.000 lei, dupa cum is penele de bogate. De la un paun, adun cam 160 de pene". O pasare costa 10 milioane de lei. Penele pot fi taiate de abia cand paunul are trei ani; dupa ce le-a taiat, trebuie sa astepte un an ca ele sa se refaca. Oul de paun e 400.000 lei. Acum, batranul are o gaina drept closca la ouale de paun.

"Nu poti sa faci arta cu stomacul gol"

SUCCES. Virginia si-a prezentat obiectele in SUA, la Centrul pentru Cultura Populara Smithsonian

Virginia Linu stie sa coasa haine cu camesi si ceptare (pieptare) cu margele dintotdeauna. Mama ei a invatat-o sa tina acul in mana, iar ea a transmis mestesugul fiicei sale si altor copile, care au venit la cursurile de la Centrul Comunitar pentru Tineret din Bistrita. Nu mai lucreaza pentru femeile din sat; moda cea noua a patruns si aici. Umbla insa prin lazile lor de zestre si, adevarat colectionar, aduna tot ce gaseste mai de pret din portul popular de altadata. Din lana toarsa fin, care la atingere are gingasia petalelor de trandafir, in culori aprinse - verde, portocaliu, rosu sau pastelate - roz, mov, crem, panzaturile stau insirate pe sfoara in pod asa cum se insiruie pe peretii galeriilor tablourile maestrilor. Unele dintre ele, cele mai de pret, vor deveni piese in mini-muzeul pe care Virginia vrea sa-l faca jos. Celelalte, cusute pe margini, vor deveni traistute bune de ademenit ochii si de deschis buzunarele turistilor.

Marturiseste cu sinceritate ca face acest mestesug si din placere, dar si pentru ca, in acest moment, este o afacere profitabila. "O sa lucru cat iese banul din meserie. Nu poti sa faci numai arta si sa fii flamand". Deocamdata, vanzarile merg bine. Clientii cei mai mari sunt doua case de moda din Bucuresti, dar si restaurantele care au programe de muzica populara si ansamblurile folclorice. Virginia trebuie sa-si adapteze arta la necesitatile fiecaruia dintre acestia. "Exista o moda si in costumul popular. Ca mester popular, iti pui amprenta, stilizezi. De exemplu, pentru restaurante trebuie sa fac camasile mai subtiri. Nu se mai fac din canepa, care e un material foarte greu, ci din bumbac. Dar cele de canepa erau racoroase; numai la mijloc, unde se adunau, te faceau sa transpiri. Dar nu poti fi si faina si sa nu suferi. La fel si cu fusta. Cu cat aveai panza mai multa in ea, cu atat erai mai bogata. Acum toate fetele vor fuste din numai trei cire de panza, sa nu le-arate grase".

Pe langa camesi, in camera-muzeu in care miroase a crini mai sunt expuse si cordoane de margele, pentru femei. O moda ceva mai noua, pentru ca inainte femeile purtau "frange", o bucata de panza de 10 centimetri cu care se lega in talie. "Numai la barbati se purta cu margele".

Incepand cu teserea panzaturilor, sorturi care se pun in fata si in spatele fustei, si pana la aplicarea margelelor, Virginia stie sa le faca pe toate. Cateodata, cand are comenzi mari, apeleaza la ajutorul catorva femei, pe care le plateste, in functie de model, de la 100.000 la 500.000 de lei. De tesut, tese in noptile de iarna, cu sora si cu mama ei. "Ziua n-avem timp. Suntem ca samponul «trei intr-unu», si mame, si gazdoi, si creatoare si studente". Virginia a avut ambitia de a face facultatea de "comunicare si relatii publice" la Cluj. Anul viitor isi va da licenta, dar deja are ceva experienta in domeniul comunicarii: pentru o vreme a fost realizatoarea unei emisiuni de folclor la un post de radio din Bistrita. "Televiziunea o visez, dar numai sa am emisiune la inceput de saptamana, ca la sfarsit sa ma pot duce cu hainele la targ. Ce am invatat la scoala despre publicitate o sa aplic pentru a-mi promova mestesugul".

Daca ii si fuste in stil popular se mai lucreaza si prin alte zone, lucrul cu margele este specific acestui loc, spune Virginia. Batrana Virginia Linu stie toate randuielile, toate etapele si regulile cusutului margelelor mici cat gamalia unui ac. Era o vreme in care ea le facea hainele de sarbatoare tuturor femeilor de pe Valea Somesului. Acum, de abia de se mai imbraca vreo batrana in costum popular de sarbatori.