x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei Descoperirea Romaniei - Turul tarii in imagini

Descoperirea Romaniei - Turul tarii in imagini

21 Iun 2004   •   00:00
Descoperirea Romaniei  -  Turul tarii in imagini

Opt ziaristi au plecat astazi la drum pentru a aduce in prim-plan actualitatea unor locuri incarcate de istorie. Primele etape ale caravanei ating in aceasta saptamana: Hamangia, Histria, Jurilovca, Sulina, Sfantu-Gheorghe Tinutul Dobrogei si mirifica Delta a Dunarii reprezinta un creuzet pentru ingemanarea unor civilizatii cu vechime de milenii si miscarea pamanturilor noi crescute din aluviunile Europei

Romania vie pentru un milion de cititori

Campania de presa pe care o pornim in aceasta saptamana va purta caravana Jurnalului National prin cateva zeci de localitati. Vor fi radiografiate de reporterii nostri sate si orase care nu au ajuns pe prima pagina a ziarelor decat cu totul intamplator, atunci cand o violenta iesita din comun sau un cataclism le-au scos din anonimat. Ele au insa, in majoritatea lor, o radacina adanca in istorie, sunt evocate in manualele scolare pentru evenimente care au marcat epoci si destine. Echipa Jurnalului National pleaca la drum cu mult entuziasm, animata de dorinta de a prezenta fata noua a acestor locuri peste care a stat de prea mult timp doar praful amintirilor si al legendelor.

Dorinta echipei de reporteri este sa surprinda viata romanilor asa cum se desfasoara ea, departe de tumultul Capitalei sau al marilor orase, care ocupa aproape total scena mediatica. Dreptul la informare inseamna si coborarea in ceea ce se numeste Romania profunda. Plecam la drum catre o experienta jurnalistica si de viata interesante. Jurnalul National, ajuns prin audienta la circa 1 milion de cititori pe editie, va aloca zilnic cel putin doua pagini pentru "Redescoperirea Romaniei".

Exista sansa, pentru locuitorii zonelor strabatute de caravana Jurnalului National, sa fie cunoscuti de restul tarii, sa-si prezinte realizarile si problemele. Cei opt reporteri care pleaca azi pe traseul de cateva mii de kilometri au priceperea profesionala si mijloacele tehnice necesare pentru realizarea unor reportaje si investigatii de presa complete. Ei sunt sustinuti din redactie de o echipa operativa, care preia de la dumneavoastra sugestiile si informatiile relevante pentru succesul reporterilor aflati pe teren. Schimbul de opinii cu dumneavoastra este posibil si prin intermediul paginii de Internet a ziarului, unde un link este dedicat "Redescoperirii Romaniei". Colegii de la Antena 1 vor prezenta in stirile "Observatorului" demersul nostru jurnalistic. La fel, cateva retele de radio vor difuza stiri de pe traseul "Redescoperirii Romaniei". Gradul ridicat de interactivitate dintre cititori si redactie, participarea unei echipe complexe redactionale si legaturile cu posturile de radio si tv asigura din start premisele de reusita ale campaniei de presa pe care Jurnalul National o va derula timp de cateva saptamani.

Asadar, la drum!

Etapa I - Hamangia

Localitatea care a dat numele culturii neolitice din care fac parte Ganditorul de la Hamangia si perechea lui este astazi comuna Baia, in judetul Tulcea. O asezare veche de circa 5.000 de ani care pastreaza urmele getilor, dar si pe ale romanilor si grecilor.

Etapa a II-a - Histria

Primul oras atestat pe teritoriul actualei Romanii si cea mai veche colonie greaca din vestul Pontului Euxin, Histria a fost ridicata in urma cu peste 2.600 de ani de catre navigatorii si negustorii greci.

Etapa a III-a - Jurilovca - Sulina - Sf. Gheorghe

Jurilovca - mic sat pe malul lacului Razelm, la vestul ruinelor unui oras grecesc; Sulina - vechea granita dunareana a Imperiului Roman, impreuna cu Sf. Gheorghe - aproape izolat de ape - dau un paradis turistic de neimaginat.

Etapa a IV-a - Namoloasa - Marasesti

In primul razboi mondial, rezistenta Armatei Romane impotriva nemtilor in aceste localitati si castigarea bataliilor purtate aici a fost punct de pornire pentru reintregirea neamului romanesc in 1918.

Etapa a V-a - Podul Inalt

Localitatea unde, in 1475, Stefan cel Mare a invins armatele lui Suleiman Pasa. Batalia data la Podul Inalt de cei 40.000 de moldoveni contra a 120.000 de turci e un moment ilustru in istoria Romaniei.

Etapa a VI-a - Flamanzi

La 8 februarie 1907, aici a izbucnit marea rascoala a taranilor, care pana in martie avea sa se extinda pana la Mehedinti. De curand, comuna din sudul Botosaniului a fost ridicata la rangul de oras.

Etapa a VII-a - Darabani

Cunoscut ca "locul unde se agata harta in cui", Darabani este cel mai nordic oras din Moldova. O localitate in Botosani, unul dintre cele mai sarace judete, care pare rupta de restul tarii.

Etapa a VIII-a - Humulesti

Satul copilariei lui Ion Creanga, evocat in "Amintiri din copilarie", locul unde Nica al lui Sefan al Petrii a dat viata poznelor cu furat de cirese, cu ceasloave de prins muste si cu pupeze din tei.

Etapa a IX-a - Tihuta

Pasul din muntii Bargau, situat la 1.227 de metri, adaposteste castelul despre care se spune ca ar fi fost al lui Dracula. Hotelul - Castel Dracula, construit la 1.116 m altitudine, este singurul de pe glob care poarta denumirea vampirului. Prin acesti munti au calatorit eroii romanului scris de Bram Stoker.

Etapa a X-a - Praid

Poarta de intrare in judetul Harghita dinspre Mures, Praid este amintit in primele atestari documentare, din 1493, drept Satul cu Sare. Comuna celebrelor saline cu altare bisericesti pentru fiecare cult este inconjurata de dealuri de sare, care ajung pana la aproape 1.700 metri. Tot aici se tine un festival international al sarmalelor.

Etapa a XI-a - Corund

Este una dintre cele mai mari comune ale judetului Harghita, cea mai renumita asezare a Tinutului Sarii. Numele de Corund e inseparabil de ceramica populara, fiind unul dintre centrele olaritului popular din Transilvania si o localitate vestita pentru targurile de ceramica.

Etapa a XIII-a - Horea, Avram Iancu, Rosia Poieni

Comuna lui Horea, in inima Apusenilor, este cunoscuta ca avand cei mai bogati sateni. La Avram Iancu, unde se afla casa revolutionarului, fiicele satului continua o traditie de zeci de ani, ca tulnicarese. Rosia Poieni trebuia sa fie un mare centru industrial inainte de ’89, Ceausescu ordonand scobirea unui munte pentru a face mina de cupru.

Etapa a XIV-a - Castelul Huniazilor, Ghelari

Castelul de langa Deva a fost initiat de regele Carol Robert de Anjou, care in urma vizitei facute in Timisoara in 1307 a hotarat sa-si stabileasca aici resedinta, si refacut in secolul al 15-lea, in stil gotic, de catre Iancu de Hunedoara. In apropiere se afla splendida bisericuta de la Ghelari.

Etapa a XV-a - Sarmizegetusa

Capitala statului dac in timpul lui Decebal, aceasta cetate sacra a fost considerata in antichitate "centrul spiritual al omenirii". Se spune ca vistieria de la Sarmizegetusa continea mari cantitati de aur acumulate de regii daci. Roata dintata si soarele de andezid au ramas mistere nedeslusite inca de arheologi.

Etapa a XVI-a - Petrila

Cunoscuta mai mult pentru mineriadele postdecembriste, Petrila este localitatea cea mai poluata din Valea Jiului. De-a lungul timpului, la Mina Petrila s-au produs grave accidente de munca, principala cauza fiind lipsa echipamentelor si a uneltelor corespunzatoare.

Etapa a XVII-a - Maglavit

In tinutul oltenesc aproape de Dunare, in 1935, unui cioban i s-a aratat Dumnezeu, iar lumea l-a ascultat si l-a crezut. Sfantul Petrache Lupu de la Maglavit, cum a fost supranumit, le spunea oamenilor care veneau in pelerinaj in localitatea sa ca vor dainui doar daca "se vor lasa de rele", altfel praful se va alege de omenire.

Etapa a XVIII-a - Izlaz

Pe plaiul de langa Turnu Magurele - "Campul Regenerarii", la 9 iunie 1848, Ion Heliade Radulescu citea Proclamatia de la Izlaz. Evolutia lucrurilor facuse ca Revolutia de la 1848 sa izbucneasca aici. Documentul prevedea Unirea Principatelor, iar in baza lui a fost constituit si primul guvern provizoriu.

Etapa a XIX-a -Silistea Gumesti

Spre deosebire de inaintasi, care au vazut satul din Campia Dunarii angajat in actiuni disperate, Marin Preda descrie in "Morometii" un sat in care nu se petrec drame zguduitoare. Dar se petrec lucruri interesante. Azi insa, Morometii nu mai sunt, dar in urma lor a ramas satul.

Etapa a XX-a - Cuca Macaii

Cuca Macaii e un mister. Exista satul Cuca, in comuna Macaii, judetul Arges. De aici, Cuca Macaii, o alaturare cu rezonanta, ca si Cucuietii din Deal, pentru toate localitatile cu nume ciudate sau pur si simplu unde persoana care le invoca nu a calcat niciodata si ii par foarte indepartate.

ECHIPA

  • Monica Iordache - reporter

  • Alexandru Nastase - reporter

  • Cristian Petru - reporter

  • Cosmin Babii - reporter

  • Radu Tutuianu - reporter

  • Mihai Munteanu - reporter

  • Bogdan Iurascu - fotoreporter

  • Lucian Alecu - fotoreporter

    CUM NE PUTETI CONTACTA

    Caravana Jurnalul se va opri in localitatea dumneavoastra, conform traseului pe care vi l-am anuntat. Conectati-va la ea! Stiti amanunte interesante din trecutul localitatii? Sunteti eroii unei intamplari petrecute in ea? Aveti probleme cu autoritatile, va confruntati cu greutati de care ar trebui sa stim? Vreti sa ne povestiti pur si simplu despre orasul, comuna, satul dumneavoastra? Scrieti-ne sau sunati-ne! Localitatea dumneavoastra are o rezonanta in istorie, noi vrem sa-i aflam prezentul. O echipa a Jurnalului National va fi permanent in contact cu dumneavoastra.

  • Jurnalul NaTional, Piata Presei Libere nr. 1, Corp D, etaj VIII, Sector 1, Bucuresti

  • Telefon: 021-224.55.48

  • Fax: 021-222.36.29

  • romania@jurnalul.ro Daca doriti sa dialogati cu redactorii nostri intrati in forum la www.jurnalul.ro/forum
  • ×
    Subiecte în articol: national etapa descoperirea romaniei