Jurnal de caravana

Carvana Jurnalul National - Antena 1 a pornit la drum. Nu inainte de a ne trage in blitz cu sefii. Drumul spre Descoperirea Romaniei trece prin iad. Prima parte a acestui loc des mentionat la nervi este traficul bucurestean. Un drum de la Casa Presei pana la iesirea spre Autostrada Bucuresti - Pitesti dureaza, daca esti norocos, cat unul cu avionul pana la Timisoara, adica o ora. A doua parte este autostrada sus-mentionata, in toata splendoarea ei. Kilometri intregi de gropi il fac pe Scaraotchi sa se rusineze la sudalmile soferimii. Dupa emotiile provocate de drumeagul cu patru benzi spre Pitesti, am ajuns la Curtea de Arges. Sau C. de Arges, cum apare pe unele indicatoare. Probabil, unui muncitor i-a fost rusine sa scrie pe toate gardurile cuvinte care incep cu prostii. Oras frumos, curat, case ingrijite, balcoane cat vezi cu ochii. Ajungem la hotel. Tibi e disperat ca ii cer tigari. Nu stiu de ce, insa ar trebui sa se bucure. Vorba proverbului: E pacat sa bagi in pamant un plaman sanatos.

S-a dat ordinul de imprastiere prin urbe. Unii pe la manastire, altii pe la Curtea Domneasca, altii pe la piata de vechituri. Spre seara, stomacul ne da ghes la mancarica. Ca sa ne priasca, solistii localului au hotarat sa ne demonstreze maiestria mangaierii strunelor de chitara si a suflatului in microfon. A doua zi, ne napustim pe subiecte de presa. Am uitat sa va spun ca un sef sta permanent cu noi. Planurile de joi au fost date peste cap. Am luat in piept muntele si ne-am dus sa admiram stavilarul. Curbe, tuneluri, iarasi curbe.

TUNEL. Nu mai pot, mai ales dupa ce m-a impins Neghinita sa urc pe trepte echivalentul a 34 de etaje. Am un prieten din armata Neghinita, dar nu el a fost. Potriveala de nume. La plecarea din Bucuresti, pentru mai mult confort, toti am fost dotati tehnologic, asa ca in scurt timp am format un grup asemanator cu omuletii din Hokkaido, cutreierati de pofta nestapanita de-a lua natura acasa, intepenita intre megapixeli, pofta ce tradeaza s-un anume narcisism, un pic de perversitate, i s-ar putea zice "concupiscentia ocullorum". Au fost denumiti japonezi. La hidrocentrala, dar si la barajul Vidraru, japonezii si-au facut cu sarg datoria, intrand in cadrul "profesionistilor", intrerupand discutii, bagandu-si, realmente, nasul peste tot. Karina este nemultumita de japonezi pentru simplu motiv ca nici macar nu sunt japonezi profesionisti. Daca ar fi fost veritabili, japonezii ar fi avut macar cabluri USB. Daca tot vorbim de micii bautori de sake, trebuie sa spun ca un grup de kamikaze s-a ratacit in munti: Cobuz, Lucian, Ioana si Adi, driver-ul unei masini de teren, au reusit performanta de a face 15 km in doua ore. In timp ce kamikaze turau 4 X 4 off road, Nelu, stapanul Peugeot-ului, a dat la peste cu salam Victoria si o catelusa s-a dedat la momeala ramasa.

Seara, Lucian isi pierde linistea: daca Vidraru produce un miliard de kilowati, cam cat ar ajunge fiecarei familii din Romania? 454 de becuri de 100 W pe cap de locuitor. Asta este concluzia la care a ajuns. Concomitent, Tibi se chinuia de zor sa penetreze intrarea in camera, unde urma sa-l ia somnul. Geaba poftea la somn, aici, la Vidraru, sunt doar pastravi. In fine, dupa cateva injuraturi legate de nepotrivirea cheii in gaura, si-a dat seama ca era ca Rica Venturiano. La alt numar. Sau fara numar, fara numar...