x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei Jurnal de caravana - Cireasa de pe tort

Jurnal de caravana - Cireasa de pe tort

de Victor Ciutacu    |    02 Iul 2005   •   00:00
Jurnal de caravana - Cireasa de pe tort

Ziua a treia la Bicaz. Ne trezim nauci, imbuibati de pastravi cu sos de usturoi si rosii. Fan al pestelui, Florin s-a facut, jumatate de noapte, frate cu gratarul. De ce? Pentru ca aveam cu ce si pentru ca meritam.

Dupa doua zile de "arat" imprejurimile Bicazului, meritam si noi o cina boiereasca. Un motiv suplimentar? Plecati in ziua precedenta spre viitoarea destinatie, Viseul de Sus, Cati si Bogdan (zis Fittipaldi) ne anuntasera ca totul e rezolvat, iar Caravana Jurnalul National - Antena 1 - Zapp este asteptata cu interes in punctul de pornire a Mocanitei.

Dimineata, in semn de respect pentru efortul depus, Florin ia la cunostinta ca mai are de facut o caravana mica, pe partea opusa a lacului, alaturi de Andreea, Lavinia, Irina si Dan. Drumul e mizerabil, ca mai peste tot in tara noastra minunata gata sa rupa granitele Uniunii Europene, dar Peugeot-ul nostru nu cedeaza. Fetele isi fac treaba, afla mersul politicii din jurul Lacului Bicaz, asculta inmarmurite povestile stramutarii cimitirelor la ceas de seara ori inaintea rasaritului soarelui, iar Dan isi cara cu demnitate, sub un soare naucitor, cele 18 kile de trusa foto. Juma’ de echipa are deja marfa beton, putem raporta cu mandrie "la centru" ca n-am batut degeaba vreun sfert de tara.

IN ADMIRATIE. Ceilalti - Dana, Doru, Adrian, Bogdan, Cristi P. si eterna lui camera de filmat, nea Cristi de pe microbuz si cu mine - plecam croiti, prin Cheile Bicazului, spre Lacul Rosu. In drum, ne uitam uluiti - desi nu suntem prima data in zona - la lucrarea inginereasca perfecta a Domnului. Stancile aproape verticale, inalte de peste 100 de metri, par a se pravali peste noi si, totusi, inspira siguranta. Absolut firesc, negustorii de nimicuri lemnoso-traditionale ocupa, in curbele in ac de par, aproape tot carosabilul, cum la fel de normal (daca asta poate fi numita normalitate) copiii vand cu 20.000 flori de colt. Mi se rupe inima, insa nu ma pot abtine (sunt om, ce sa fac?) si-i cumpar fiului meu Vlad un astfel de chilipir pe care nu-l pot rata.

PLANURI DE VACANTA. Ajungem in Lacul Rosu. Parca-i alta tara. Batrana statiune nu suporta institutional manelele. Il gasim din prima pe Zoltan Torok, administratorul lacului, un economist din Gheorgheni cu biznis in IT care conduce o fundatie ecologista ce se lupta pentru salvarea unui luciu de apa unicat. Stam la povesti, mancam cas, urda si rosii. Ma uit tamp la un om realizat care inca mai are puterea sa se lupte pentru o idee, pentru un ideal. Cireasa pe tort o constituie plimbarea pe lac, printre "cioatele" ce refuza sa putrezeasca, in barca lui Zoli baci. Sunt momente de vis, in care pana si eu, un insensibil incurabil in ochii prietenilor mei, sunt impresionat. Ma hotarasc subit sa-mi petrec o perioada din concediu aici, lucru pe care-l comunic sotiei mele care - pe langa faptul ca ma suporta in mod oficial de 10 ani - primeste, in sfarsit, si o veste buna de la mine.

Se face seara. Una dintre gazdele noastre desavarsite, doamna Stangaciu, ne asteapta sa ne plimbe cu vaporasul pe Bicaz. Desi ploua, nu ne putem permite sa ratam o asa oportunitate. O ora si jumatate de vis si plecam sa ne culcam. Viseul ne asteapta. Si cum ne asteapta...

NU RATATI!
Astazi este ultima zi de descoperire a zonei Bicaz. In ziarul de luni veti putea citi reportaje din cea de-a cincea etapa, Salva-Viseu:
  • "De la Salva la Viseu", istoria constructiei caii ferate
  • INTRATI IN CONTACT CU ECHIPA!
    Jurnalul National va asteapta sa contactati echipa noastra. Pentru orice sugestii va punem la dispozitie numarul de telefon 224.39.94, faxul 318.20.35 si adresa de e-mail caravana@jurnalul.ro.

    ×
    Subiecte în articol: descoperirea romaniei