Jurnal de caravana - Povesti din Salva

Dintotdeauna mi-am dorit sa vizitez Maramuresul, sa ii cunosc oamenii si locurile. Ceva din povestile lor am aflat la Salva, locul unde mi-am petrecut o zi intreaga si de unde am plecat cu o multime de istorisiri.

Prima zi de munca la Viseu. Am facut ochi undeva pe la 8 dimineata si ne-am grabit sa luam micul dejun pentru a nu intarzia pe unde aveam treaba. Stabilisem cu o seara inainte, prima la Viseu de Sus unde eram cazati, care incotro mergem. Dana, Victor, Adi, Doru, Cristi P. si Dan, impreuna cu echipa Antenei 1, au plecat sa cunoasca povestea "batranei mocanite", care avea sa ii plimbe, mai bine de 8 ore, pe Valea Vaserului. Andreea si Bogdan au ales sa descopere satul Ieud de pe valea Izei. Eu si Irina aveam ca punct de destinatie comuna Salva, locul unde in 1947 s-a batut piatra de temelie a caii ferate care avea sa lege Transilvania de Maramures. Dupa ce la micul dejun ne-am incercat maiestria de fotograf, pentru ca tot noi eram cele care trebuia sa faca poze, am pornit cu Bogdan, intr-un Aro rosu, sa strabatem peste 60 de km pana la Salva.

PUSTIU. Am ajuns undeva pe la 12. Ne-au atras atentia casele cu etaj din comuna, semete, multe impodobite cu flori. Strazile erau pustii, la acele ore ale amiezii si arar am zarit cate un batran iesit sa infrunte soarele dogoritor. Voiam sa vorbesc cu batranii din sat care au muncit la santierul Salva-Viseu, asa ca m-am despartit de Irina, care mergea la una dintre femeile din comuna care coase camesi si cheptare cu margele. Am ratacit ceva vreme pe ulite si, vorbind cu oamenii, am aflat de badea Vasile. Era in curte spargand nuci si mi-a povestit mai bine de o ora istoria vietii sale. Cu Irina aveam sa ma intalnesc din nou in fata la primaria din comuna, unde am mai zabovit ceva vreme pentru a discuta cu un batranel, de la care am aflat legenda copilului zidit in tunelul de la Romuli.

INVIDIE. Urmatoarea oprire aveam sa o facem la Runcu Salvei, la 12 km de Salva, unde l-am intalnit pe poetul taran Vasile Dancu. Am povestit si am mancat placinte cu branza, cum numai in Maramures se fac. Deja era 5, cand am plecat spre ultimul nostru punct. Irina voia sa afle povestea ultimului crescator de pauni din sat. Taman ce imi povestise de dimineata ca ar manca cirese, direct din pom si la mos Ilie Ceuca si-a vazut visul cu ochii. Are multi ciresi in gradina. L-am atacat pe unul dintre ei si ne-am potolit… foamea de cirese. Misiune indeplinita, ne-am zis la final. Terminasem ce ne propusesem la Salva si am luat-o inapoi spre Viseu. Ne-am gasit aici o parte din colegi si, invidioasa, i-am intrebat cum a fost plimbarea cu mocanita. Frumos, asa ca am hotarat cu Irina ca a doua zi sa mergem si noi. Insa orele intregi de mers ne-au facut sa ne razgandim. Aveam de scris a doua zi. Asa ca mi-am propus sa vin in vacanta si sa ma plimb cu mocanita. Poate chiar vara asta…

NU RATATI!

In ziarul de maine: Povestea "italienilor migratori" de Borsa Lemnul care plange sub dalta

INTRATI IN CONTACT CU ECHIPA!

Jurnalul National va asteapta sa contactati echipa noastra. Pentru orice sugestii va punem la dispozitie numarul de telefon 224.39.94, faxul 318.20.35 si adresa de e-mail caravana@jurnalul.ro.