x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnal de caravana - Secretele petrolului

0
Autor: Dorian Cobuz 03 Aug 2005 - 00:00
Jurnal de caravana - Secretele petrolului


Caravana Jurnalul - Antena 1 - Zapp intra in linie dreapta. La capatul acestei zile punem punct penultimei etape, Navodari, urmand ca a doua zi dimineata sa plecam spre Braila.

Ne-am trezit cam tarziu. Probabil ca sfarsitul Caravanei, atat de aproape de acum, ne influenteaza comportamentul. Am sunat la Rompetrol sa anuntam mica intarziere. Patru reporteri, in frunte cu Marin, cel mai tacut dintre fotoreporterii nostri, ne-am urcat in masina doar dupa ce ne-am adunat unul pe altul cu telefonul. Laura a venit ultima. Ii ramasese pe dimineata o restanta la transmitere. M-a rugat sa-i dau Zapp-ul meu, ea avand trusa descompletata. In cele din urma am reusit sa plecam fara sa facem ca intarzierea sa fie si mai mare.

Microbuzul ne-a lasat in fata pavilionului administrativ al rafinariei la ora 10:00. Am golit imediat termosul de cafea al gazdelor noastre si am reluat sirul interviurilor. Intre timp ne-a ajuns din urma si Zass. Ne-a zambit pe sub mustata tuturor pe rand, cald si impartial ca intotdeauna, si apoi si-a instalat laptopul, semn ca mai avea ceva treaba de facut pana la intalnirea cu bossul Rompetrol. Poate o documentare ceva.

DOUA CEASURI JUMATATE. Dinu Patriciu a ajuns in firma putin dupa ora 12:00. Am fost informati ca un avion il va aduce pentru o ora intre noi si dupa aceea va zbura din nou la Bucuresti. Ne-a primit in asa-numita "camera neagra" sau "war room", o incapere mai mica decat ne-am fi asteptat dupa ce am aflat ca acolo au loc cele mai importante intalniri pentru destinul rafinariei. Afaceristul si politicianul ne-a primit in picioare si s-a asezat intr-un scaun din jurul mesei rotunde si negre intr-adevar o data cu noi. L-a luat in primire Zass. Primele intrebari, ceva mai generale, i-au dat lui Patriciu ocazia sa ne explice cateva dintre secretele fabuloasei lumi a petrolului si sa ne convinga ca managementul si stapanirea informatiilor sunt notiuni cu care chiar se lucreaza in lumea afacerilor romanesti, nu doar in manualele de la ASE. S-a racorit cu un suc si a rugat pe cineva sa-i scoata mobilul din incapere, pentru ca incepuse sa sune continuu. Dupa ce ne-a prezentat politica de viitor a grupului, bazata pe investitii si planuri de dezvoltare si diversificare continua a activitatii, Dinu Patriciu ne-a dat voie sa-l "haituim" cu o serie de intrebari "off the record", atat de necesare noua pentru a vedea si dedesubturile vietii politice si economice.

SA FIE LINISTE! Seful Rompetrol ne-a lasat impresia unui om optimist. "Romania e condamnata la crestere economica." Tot ce are nevoie Romania acum, crede Dinu Patriciu, e liniste. Si apoi o lege a off-shore-ului care sa atraga afaceri din Est, altfel neinteresate de o piata a muncii mai scumpa (cea romaneasca) si una a creditului fiscal care sa invarta banii mult mai repede in economia noastra.

S-a uitat scurt la ceas, a constatat ca a depasit cu mai mult de o ora timpul pe care si-l programase sa ni-l acorde si s-a despartit de noi abia dupa ce ne-a intins mana fiecaruia in parte.

Ne-am intors la hotel cu satisfactia misiunii implinite. Roxana si Sorin s-au intors si ei de pe santierul naval, unde au intalnit cativa filipinezi veniti sa-si repare nava, iar cineva de pe santier le-a povestit ca marinarii straini, cand ajung la tarm romanesc, nu se arata deloc interesati de a vizita altceva decat cluburile si femeile.

O zi plina pentru activitatea noastra s-a incheiat din nou. Ne-am dus fiecare in camerele noastre pentru a scrie textele care urmau sa intre in ziar. Eu am tinut-o treaza pe Laura pana la 02:00, cand am cazut frant langa calculator cu textele inca neterminate. Dar e si maine o zi, nu-i asa?

NU RATATI!
In ziarul de maine puteti citi:
  • povestea Insulei Mari a Brailei
  • un reportaj din Frecatei, una dintre cele doua comune din Insula Mare a Brailei
  • INTRATI IN CONTACT CU ECHIPA!
    Jurnalul National va asteapta sa contactati echipa noastra. Pentru orice sugestii va punem la dispozitie numarul de telefon 224.39.94, faxul 318.20.35 si adresa de e-mail caravana@jurnalul.ro.
    Citeşte mai multe despre:   ne-a,   descoperirea romaniei

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de