x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mocanita, trenuletul rupt din povestile cu pitici

0
Autor: Dana Ciobanu 05 Iul 2005 - 00:00
Mocanita, trenuletul rupt din povestile cu pitici


Dintr-o gara cu miros de lemn proaspat taiat, de la marginea orasului Viseu de Sus, pleaca, in fiecare dimineata, pe la 7:30, Mocanita. O plimbare de o zi cu trenuletul tras de o locomotiva coborata parca dintr-o poveste cu pitici, care-si pufaie si suiera aburul peste cetina molizilor, reprezinta mai mult decat o poveste, e un vis implinit...

Dintr-o gara cu miros de lemn proaspat taiat, de la marginea orasului Viseu de Sus, pleaca, in fiecare dimineata, pe la 7 si jumatate, mocanita. Un trenulet tras de o locomotiva (coborata parca dintr-o poveste cu pitici) care-si pufaie si suiera aburul peste cetina molizilor, in incercarea de a "imprieteni" civilizatia cu salbaticia, fara sa le deranjeze nici pe una, nici pe cealalta.

Vagoane de calatori impletite cu platforme pentru bustenii abia taiati pleaca pe Valea Vaserului la o ora la care ochii abia se obisnuiesc cu lumina soarelui. Turistii sunt avertizati ca, vreme de cel putin o jumatate de zi, nu vor avea semnal la telefonul mobil (ar fi cvasiimposibil in acea zona), nu vor avea de unde sa-si cumpere bauturi sau tigari si, mai ales, nu se stie ora la care se vor intoarce in "civilizatie". Neprevazutul este la el acasa pe traseul trenului minion. Liniile de cale ferata pot fi acoperite de pietre cazute din munte, de copaci daramati ori se poate intampla ca locomotiva sa traga foarte greu la deal.

TINUT DE BASM. Leganatul mocanitei spune, celui care stie sa asculte, povesti fara seaman despre munte si oamenii carora le-a ingaduit sa-l iubeasca, dar si despre cei pe care i-a lasat sa-l jumuleasca de copaci seculari, sa-i soarba apele, sa-i ucida animalele sau sa-l impuste in vreme de razboi. Cu ochii la miile de sanziene inflorite pe coastele umbroase, uimita de sutele de copaci care sfideaza legile naturii, incapatanandu-se sa traiasca zeci de ani cu radacinile impletite pe margini de stanca, am plecat intr-o dimineata insorita pe Valea Vaserului, cu urechile ciulite la povestile ei, spuse de Volo si Oli, companionii mei de calatorie.

Amandoi cunosc zona ca pe buzunarele lor. Au strabatut-o de mii de ori, fie cu mocanita, fie pe jos. N-ar vrea sa-mi dezvaluie prea multe secrete despre loc, de teama ca turistii care nu respecta natura vor veni puhoi, sa o manjeasca cu sticlele lor de plastic si hartiile aruncate pretutindeni. Incerc, la un paharel de tuica de pruna, sa-l descos pe Volo (Vladimir, un ucrainean din Viseu, care spune ca Vaserul e casa lui). Toti spun ca el stie cele mai multe intamplari si legende din tinutul de basm prin care ne poarta, gafaind si fluierand, mocanita trasa de locomotiva Mariuta. Singurul compromis pe care pot sa-l fac cu Volo este sa am rabdare pana ajungem in locurile despre care o sa-mi povesteasca.

Nu-mi convine sa stau cu agenda si pixul in brate, dar n-am incotro. Am rabdare, dar ard de nerabdare! Intre timp, Oli, mare pescar, imi povesteste despre lipanii si pastravii pe care i-a prins in apele Vaserului.

PADURARUL. "Stii cine era Topli?", ma trezeste vocea lui Volo. In ciuda protestului meu, mai toarna un rand de tuica si incepe sa depene o poveste cu stapanul padurilor necutreierate ale Vaserului, fara ca eu sa apuc sa notez mare lucru in carnetel. Cel mai vestit padurar de vanatoare de pe Valea Vaserului a murit acum sapte ani. Topli, cum a ramas cunoscut Vasile Orza, cunostea toate cotloanele, cararile si adaposturile animalelor salbatice din padurile a caror liniste era tulburata doar de mocanita si de muncitorii forestieri. Fostii nomenclaturisti il cereau intotdeauna ca ghid de vanatoare cand li se facea pofta sa mai impuste un urs sau un mistret. Prin anii ’70, au venit tovarasii de la Bucuresti sa le faca Topli un program de vanatoare la cerb. L-au vazut pe padurar ca umbla cu bocancii rupti. L-au intrebat de ce nu se incalta "decent". Omul le-a spus ca poarta 46 la picior si nu-si gaseste bocanci pe masura. Tovarasii au dat ordin celor de la "judeteana": "Pana saptamana viitoare, cand vin sefii, sa fie incaltat!". A trecut saptamana, comanda a fost uitata. Maurer, Apostol si alti colegi de la partid si-au facut aparitia pe Valea Vaserului. Panicati, organizatorii locali au incins telefoanele, astfel ca Topli a avut in cateva ore, adusi tocmai de la Baia Mare, bocancii nr. 46, nou-nouti. Cand vine vremea sa plece in padure cu tovarasii, vanatorul apare tot cu incaltarile vechi. "Pai, n-ati primit bocancii?", se mira importantii musafiri de la partid. "Ba da! Multumesc frumos, dar ii tin de sarbatoare!"

SECRETE. Imi dau seama de ce a deschis cartea de povesti tocmai cu Topli. Am ajuns la Poiana Novat, pe o linie secundara ce se desprinde la Novat si urca vreo 7 kilometri. Aici e o cabana de vanatoare construita pentru Gheorghe Gheorghiu-Dej, acum vreo 50 de ani. Acum, apartine Directiei Silvice, dar este deschisa si turistilor. Luam o gustare rece, intru in bucataria lui tanti Ileana (femeia care ingrijeste cabana de zeci de ani) sa fac o cafea pe care o bem pe fuga, sa nu ne astepte prea mult lenesa mocanita, si ne intoarcem in salbaticie. Pe la Cozia, ochii verzi-albastri ai lui Volo se insenineaza. "De aici incolo e casa mea!", zice, triumfator si mandru nevoie-mare. La indemnul lui Oli, il "intep": "Am auzit ca pe aici nu mai e nici o floare-de-colt!". "Poftim?!", se burzuluieste ucraineanul. "Stiu niste locuri unde le poti cosi. Dar nu-ti spun unde, ca citesc bucurestenii si vin puhoi!" Sa nu raman neconsolata ca nu vad si eu o floare-de-colt, imi deseneaza una pe carnetel, cu tot cu "fundal", un colt de stanca stilizat. Se ridica brusc si ma lasa iar "cu ochii-n soare", cat mai strabatem lin - intrerupti doar de opririle pentru alimentare cu apa si lemne din drum - kilometri buni printre stanci impadurite si apa Vaserului.

PROVOCAREA. "Vezi stanca aia? Pana acum vreo doi ani, peste ea statea aplecat un brad cojit", ii aud iar vocea. Si incepe sa-mi spuna "Povestea soldatului care nu s-a intors la timp din permisie". Se intampla in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Un soldat roman din armata austro-ungara plecat in permisie nu s-a intors in unitate la timp. Comandantul l-a pus sa aleaga intre a aparea ca dezertor in fata Curtii Martiale si o provocare pe viata si pe moarte. Si-a incercat norocul. Provocarea era sa se catere intr-un brad si sa-l curete de coaja si ramuri in timp ce urca. Copacul era crescut pe o stanca si aplecat aproape la 90 de grade peste Valea Vaserului. Daca nu ar fi cazut de la inaltime, alunecand, soldatul avea toate sansele sa se prabuseasca in gol cu tot cu brad. A preferat o asemenea foarte probabila moarte in detrimentul unei executii sigure semnate de Curtea Martiala. Incet-incet, a urcat in brad, cojindu-l in urma lui, pana a ajuns in varf. A coborat, alb precum coala de hartie, si, pentru ca a indeplinit provocarea comandantului, a fost absolvit de vina. Volo a auzit aceasta poveste intr-o calatorie cu mocanita, de la un domn insotit de sotie si cei doi copii. "Iti vine sa crezi ca soldatul a scapat cu viata? Eu am fost cel care a cojit bradul!", i-a spus atunci povestitorul.

FARA VORBE. De aici incolo, povestile curg una dupa alta, la fel ca turele de tuica-n paharutele noastre. Trecem, cu mai putin de 10 km/h, pe langa o fosta cazemata din al doilea razboi mondial, pe langa "spitalul" sapat in stanca de soldatii din armata austro-ungara, pe la Glimboca, locul unde a fost ridicata prima fabrica de cherestea de pe Valea Vaserului, prin cele trei tuneluri de la Saru Bardaului, pe la Suligu, de unde se aproviziona cu apa Franz Joseph, si ne oprim la Faina. Loc de popas pentru mai toti turistii care se incumeta sa strabata valea, aici a existat o mica asezare incropita pe langa o fabrica de cherestea. Tot de la nemti i-ar veni numele: fain, adica frumos, de aici Faina. Si chiar ca-i fain aici, asa ca ne oprim sa mancam. Suntem cu totii franti de oboseala, povestile se amesteca, Volo se metamorfozeaza din narator in bucatar. Ne pregateste o tocanita maramureseana, cu multa ceapa si carne de porc, inecata in sos de vin. N-avem timp de siesta. Ultima mocanita care coboara in oras e gata de plecare. Aleg sa nu mai stau in vagon, langa Volo, ci pe o platforma deschisa, care foloseste la caratul bustenilor. N-am urechi decat pentru povestile fara vorbe, cantate de padure, apa si prietena lor, mocanita.

DOMENIU
Asa salbatica si aparent nebatuta decat "la vedere" de piciorul omului, Valea Vaserului a fost exploatata in fel si chip de austro-ungari. Imparateasa Maria Teresa avea aici un domeniu si un conac de vanatoare. Franz Joseph bea apa doar de la Suligul, unul dintre micile catune de pe malul Vaserului. Apa era stransa in recipiente care erau carate cu carele la Viena. De altfel, in perioada interbelica, la Suligul apare o mica statiune, apele feruginoase si bicarbonate captate aici fiind indicate in anemie, debilitate, convalescenta, afectiuni ale aparatului respirator si digestiv. Dupa 1800, padurile de langa firul apei, in special cele de molid, au inceput sa fie exploatate de catre autoritatile maghiare. Tipterii (colonisti de origine germana) au amenajat malurile Vaserului si Novatului, construind numeroase baraje si opusturi. Exploatarea materialului lemnos se facea manual, cu joagarul, iar transportul se realiza exclusiv cu ajutorul plutelor. Pentru facilitarea unei exploatari "industriale" a lemnului din zona, pe la 1925 a fost proiectata si executata pe tronsoane mare parte din calea ferata ingusta pe care circula astazi mocanita. Exploatarea austro-ungara a fost continuata, si mai intens, de rusi. Padurile Ocolului Silvic Viseu au beneficiat de "binefacerile" armistitiului de razboi cu URSS. In perioada 1948-1964, Sovromurile taiau cate 250.000 mc de masa lemnoasa, fata de 105.000 mc, cat prevedeau amenajamentele.

CAVALERII TEUTONI
Se presupune ca numele Vaii Vaserului a fost dat de cavalerii teutoni, care au facut, pe la 1213, o incursiune in Maramures, unde au si infiintat cateva asezari: Hust, Teceu, Vasc si Campulung. La fel a aparut o vatra de sat pe Vaser (Valea Raului). Vaserul si-a adancit valea in formatiuni cristaline cu versanti abrupti, formand defilee. Padurile de pe firul apei nu au poteci marcate si, in ciuda interventiei oamenilor in scopul exploatarilor forestiere, pe Valea Vaserului nu mai exista, astazi, nici o asezare omeneasca permanenta. Linia de cale ferata ingusta (76 cm) pe care circula mocanita are o lungime de 45 de kilometri (traseu principal) si 14 "statii": Novat, Cozia, Novicior, Bardau, Botizu, Suligu, Faina, Lostun, Miraj, Macarlau, Valea Babei, Ivascoaia, Catarama si Coman. La 2 km de la capatul caii ferate se afla granita Romaniei cu Ucraina.

Vanatoare la preturi europene

Cei care vin sa vaneze in Maramures cer Valea Vaserului. Zona are o fauna bogata, salbaticia e la ea acasa. Vanatorii nu se uita la bani, desi autorizatia costa destul de mult. Pentru un cerb se pot plati intre 850 si 6.300 de euro, in functie de greutatea trofeului recoltat, pentru un caprior - 2.500 de euro, pentru o capra neagra (in Muntii Rodnei) - 2.800 de euro. Mistretul e ceva mai ieftin: intre 250 si 750 de euro, cocosul de munte si rasul sunt evaluati la 1.000 de euro, iar blana ursului din padurile Vaserului poate trece si de 8.000 de euro. Tariful de organizare a vanatorii pentru cea mai mare parte a animalelor care pot fi doborate in Muntii Maramuresului voievodal este de 70 de euro/vanator/zi, la care se adauga cheltuieli cu pensiunea, cazarea si alte servicii.

Termopanul de Viseu a cucerit Elvetia

Valea Vaserului este inima comunitatii Viseului de Sus. Aproape 80-90% dintre locuitorii orasului traiesc datorita vaii, din exploatarea lemnului si activitatile conexe, apreciaza Vasile Coman, director general al RG Holz Company, firma care administreaza activitatea feroviara pe Vaser. Cu aproape 1.000 de angajati, aceasta este de altfel cea mai importanta din zona si desfasoara mai multe activitati. Numarul total al persoanelor care depind financiar de companie se ridica la 6.000, numarand si familiile angajatilor. Firma este una dintre putinele din Romania care realizeaza elementele stratificate din brad si molid, materie prima pentru termopanul de usi si ferestre. Aproximativ 80%-90% din productie este destinata exportului. Piata principala este Elvetia, al carei necesar este acoperit in proportie de 70-75% de productia firmei din Viseu, dupa cum ne spune directorul. Cifre absolute nu a dorit sa ne ofere de teama concurentei. Produsul implica o tehnologie moderna, de ultima ora, iar o buna parte din muncitori au fost instruiti in Germania. De remarcat este faptul ca firma nu exporta lemn brut. Totul se proceseaza. "Se exporta doar elemente finite sau semifinite", ne spune Coman. "Detinem ponderea cea mai mare in cantitatea exploatata", afirma directorul. In plus, firma are contracte de transport cu ceilalti agenti economici. "Acordam toate conditiile sa-si transporte materialul lemnos in conditii normale, fara a se incerca sa se scoata undeva in evidenta ca detinem o pozitie de monopol. Aceasta colaborare se efectueaza in conditii de preturi rezonabile", considera Coman.
Citeşte mai multe despre:   valea,   descoperirea romaniei,   vaserului,   mocanita,   volo,   valea vaserului

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de