x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei Mormintele de la Ratarie

Mormintele de la Ratarie

de Roxana Ioana Ancuta    |    25 Iul 2005   •   00:00
Mormintele de la Ratarie

Este un muzeu de provincie, fara pretentii. Dar este cel mai reprezentativ pentru civilizatia Gumelnita. Anul trecut, arheologii de la Muzeul din Oltenita au descoperit vestigii arheologice din secolul al XVI-lea.

Nu este usor sa fii arheolog intr-un orasel de provincie cum este Oltenita. Oamenii de la Muzeul de Arheologie stau prost cu banii si au probleme si cu sediul. Au insa din belsug pasiune pentru munca. Anul trecut, la sase kilometri de Oltenita, sub o ferma, au fost descoperite vestigii arheologice din secolul al XVI-lea.

DESCOPERIREA. "La Ratarie" se numeste locul cu pricina, pentru ca in urma cu 20 de ani era o gospodarie a Primariei, unde se cresteau rate. "Anul trecut, ferma a fost vanduta cu peste doua miliarde de lei unui bulgar. Omul a vrut sa-si construiasca si o vila din lemn", povesteste Serbanescu Done, directorul muzeului din Oltenita. Dar in momentul in care muncitorii au inceput sa sape fundatia au dat peste niste schelete. Chemat la fata locului, Done Serbanescu a constatat: pe locul viitoarei case a lui Pironkov erau 91 de morminte medievale, dintre care unele erau reinhumari. Constructia a fost sistata. "Osemintele sunt acum la Centrul de Cercetari Antropologice din Bucuresti, iar la muzeul nostru am luat obiectele arheologice. Toate sunt datate din secolul al XVI-lea, anii 1520-1540."

ORTUL. In mana dreapta a fiecarui schelet s-a gasit cate o moneda mica din argint, legata de degete. Se pare ca era ortul care trebuia platit luntrasilor, pentru ca sufletul sa fie trecut pe lumea cealalta. "Acolo s-ar putea sa fie si una din vetrele Oltenitei. Orasul este mentionat in sec. al XVI-lea, iar prima atestare documentara dateaza de pe vremea lui Neagoe Basarab, documentul fiind emis la 13 aprilie 1515. Din cel de-al doilea aflam ca satul Oltenita era proprietatea boierului Alimanasteanu, care avea rang mare in divanul domnesc. Acolo a fost una din vetrele Oltenitei in Evul Mediu."

FARA RAGAZ
Dupa ce a terminat sapaturile de la "Ratarie", eliberandu-i bulgarului autorizatia de constructie, Serbanescu si-a mutat santierul la Sultana, pe malul lacului, "unde iar am avut bucurii. Acolo am un santier si sap de peste 20 de ani. Am descoperit o necropola din epoca de piatra apartinand civilizatiei Boian, 4900-4500 i. Hr. Din cauza ploilor, apa a crescut considerabil, a batut in mal si au avut loc prabusiri de teren. Ei bine, intr-o astfel de ruptura a malului se vad vreo trei morminte. Sper sa le salvez si sa nu fie inghitie de apa, pentru ca zona este destul de greu accesibila lucrarilor".

Orasul campionilor nationali la scrabble


de ROXANA IOANA ANCUTA
SUCCESE. Unul dintre campionii nationali la scrabble
Oltenita se poate lauda. Are un campion. Octavian Mocanu a obtinut premiul pentru cel mai bun debut la Campionatul Mondial de Scrabble desfasurat in premiera pe taramul catalanilor.

JOC DE INTELIGENTA. Un orasel deloc atractiv din punct de vedere turistic e si casa catorva campioni nationali la scrabble si la bridge. "Taticul" medaliatilor la scrabble se numeste Aurelian Popescu. Este fondatorul Clubului Sportiv Phoenix din Oltenita si directorul Administratiei Financiare din oras. Nu a reusit inca sa convinga pe cine trebuie ca jocurile logice sunt o oaza de inteligenta mai ales pentru tineri si merita sustinute financiar. Cu toate acestea, Clubul de Scrabble din Oltenita (fondat in 2002) merge inainte. Organizeaza anual competitii la nivel national si se bucura de realizari. "Din cele 20 de sporturi inscrise in club, le practicam, deocamdata, numai pe cele care tin de jocurile mici. Respectiv scrabble, bridge si sah", spune Aurelian Popescu, cooptat de curand si in biroul executiv al Federatiei Romane de Bridge.

DEZINTERES. Fondatorul clubului este mahnit de faptul ca locuitorii din Oltenita, desi putini si cu o posibilitate limitata de distractie, nu sunt foarte receptivi la jocurile logice. La scrabble s-au inscris 14 oameni, iar la bridge numai opt. "In ceea ce-i priveste pe reprezentantii primariei locale, nu mai am cuvinte... I-am rugat de atatea ori sa ne acorde si noua un sprijin financiar si un spatiu stabil in care sa ne desfasuram activitatea. Nu ne-am ales decat cu niste promisiuni facute, de fiecare data, inainte de alegeri. Desi am un teanc de diplome, de premii cupe. Probabil sunt putin malitios cand spun ca la primarie or fi oameni carora le este greu si sa pronunte scrabble. Cine stie, daca le spui ca se joaca cu bate, cu zaruri, probabil ca le-ar parea mai interesant. Dar rezist, nu ma dau la o parte, pentru ca este ceva ce am facut din placere. Si atunci cand am organizat un concurs, am tinut ca fiecare intalnire intre cei care vin din toata tara sa nu fie 100% sport. Intotdeauna le-am facut o divagatie: o plimbare pe Dunare, o cina prieteneasca cu specific dunarean..."

GHINIONUL. Aurelian Popescu este cam pornit si pe autoritatile judetene. El spune ca mai tot timpul fondurile alocate judetului s-au dus catre Calarasi. Oltenita a fost data la o parte: "Noi suntem victima unei tampenii. Oltenita trebuia sa fie de mult resedinta de judet, in locul Calarasiului. Dar sa va spun ce s-a intamplat. In ziua in care Ceausescu a plecat cu elicopterul sa stabileasca noul sediu al judetului Calarasi, el a plecat spre Oltenita. La ora respectiva, domnul nostru primar de atunci era la vanatoare. Ceausescu a aterizat, fara sa anunte, pe stadionul orasului. S-a dus la primarie cu escorta, dar primaria era incuiata. Domnu’ primar era la vanatoare... asta a fost marele nostru ghinion. Chestia asta se intampla in 1979".
×
Subiecte în articol: oltenita descoperirea romaniei scrabble