Muntele nu se voia ciuruit la Vidraru

Constructorii barajului de la Vidraru s-au luptat, la propriu, cu muntele. Realizarea galeriei de fuga a barajului a fost ingreunata din cauza ca stanca in care se sapa cauta sa astupe golul proaspat aparut in ea.

Era intr-o zi de joi cand am plecat spre Pitesti la vanatoare de povesti cu si despre ctitorirea Barajului Vidraru. Aveam o tinta precisa. Sa-l "prindem" si sa-l descoasem pe maistrul Simion Gheata, unul dintre cei mai destoinici "fauritori" de galerii si tuneluri din sistemul hidro, dupa cum ne fusese recomandat de un fost camarad de santier.

INTRAREA. Trebuia sa ne intalnim cu el la Pitesti, la sediul institutiei pentru care a lucrat timp de mai bine de 30 de ani - Hidroconstructia, sucursala Arges. Ne incinsesem deja la discutii cu Ion Preoteasa, directorul de aici, si cu Florica Braileanu, sef Sectie Productie, cand usa s-a crapat putin, facand loc unui cap acoperit cu o palarioara de camuflaj. Din umbra borului, doi ochi sclipitori ne-au studiat pret de cateva secunde. "Buna ziua! Imi cer scuze ca va deranjez. Revin ceva mai tarziu", ne-a aruncat omul cu palarie de camuflaj, tragand usa dupa el. "Nea’ Simioane, stai, nu pleca", ii striga Preoteasa. Era chiar omul pe care-l asteptam.

METODA. In ciuda muncii grele din subteran si a varstei - aproape 70 de ani - , Simion Gheata e un barbat inalt, drept ca bradul si in putere. Instalat pe un scaun, langa noi, ne mai cerceteaza o data cu privirea inainte de a-si goli in fata noastra sacul cu amintiri. "La Vidraru m-am numarat printre cei care au croit albia subterana a Argesului" (n.r. - galeria de fuga, in lungime de 12 kilometri), isi incepe el povestea. Teama de munca la adancime? Nu, ca isi facuse ucenicia la Bicaz. "Si, de altfel, adancimile nu erau prea mari - 80 de metri, 100 de metri sub pamant." Greutati? "Au fost, dar nu conteaza, le suporti usor atunci cand faci ceea ce-ti place." Pentru a se realiza aceasta galerie, s-au sapat mai intai 12 puturi verticale, de atac, cu un diametru de 6-8 metri, ne explica maistrul. Acestea au fost mai apoi betonate, s-a facut sustinerea lor definitiva si apoi s-au bagat pe ele cele necesare pentru instalatiile tehnologice - tubul de aeraj, mecanismul pentru sustinerea coliviilor, cu ajutorul carora urmau sa fie transportate materialele si oamenii. Apoi a urmat strapungerea muntelui pe orizontala. "Se dadeau niste gauri in roca si se punea explozibilul, care era declansat de la distanta, dupa ce toata lumea se adapostea. Asteptam sa se imprastie praful si gazele emanate, adunam stancile sparte cu ajutorul vagonetelor si consolidam golul rezultat. Apoi o luam de la capat. Inaintam bucata cu bucata", ne-a explicat maistrul Gheata.

IndArAtnic. Dar lucrurile nu au mers intotdeauna ca pe roate. Cel putin nu la puturile de la Rotunda, Corbeni, Matusa si Sterescu. "Traseul galeriei de fuga a trecut printr-o zona ce ridica mari probleme geologice - o roca insa care, dupa ce era atacata de om, cauta sa recupereze golul facut cat mai repede. Era ca atunci cand pui drojdie intr-o coca. Faceai o galerie care avea cam 32 de metri patrati si in doua saptamani nu puteai trece cu vagonetul pe acolo. Erau niste sisturi - ardezie cu marna - generate de impingerile grozave care au loc intre placile tehtonice. Si taman pe zona asta se pare ca trece cea mai mare falie care traverseaza Romania", isi aminteste Simion Gheata. Muncitorii devenisera un soi de Sisifi care largeau iar si iar aceleasi portiuni de galerie. Asta pana cand Bujor Almasan, ministrul Minelor si Geologiei din acele vremuri, si-a dat seama ca aceasta problema va duce la nerespectarea termenelor de executie. "Si atunci Almajan a spus: «Ca sa putem recupera ramanerea in urma datorata rocii asteia, deplasam la Arges spuma mineritului din tara». Si a adus mineri de la Voievozi, din Dambovita, de la Petrosani, de la Lupeni. Era atata lume aici, incat nici nu mai puteai sa lucrezi. Eram mai multi oameni, mai multe lopeti, incat nu mai aveam loc sa lucram", rememoreaza maistrul nostru. Apoi tace. Priveste in gol, parca incercand sa-si aminteasca ceva.

Masini de torcretare Pentru salvarea "planului", pe santierul de la Vidraru au fost introduse, tot atunci, noi metode de sustinere a golului, pentru ca cea veche - sapai si apoi faceai o sustinere cu lemn - nu facea fata presiunii muntelui. La Petrosani, la Institutul de Mine, cineva gasise o metoda sa imbunatateasca sustinerea golurilor din mina cu ancore, plasa si torcret (n.r. - un amestec de nisip, ciment si o particula mai mare, ca de triblura). "Eu am fost acela care a experimentat aceasta metoda de sustinere la putul de la Rotunda. Inginerii erau cam neincrezatori in aceasta posibilitate. Nu ma prea vedeau bine, ca eram un mucea", sustine Gheata. Dupa cateva luni, romanii au venit cu niste masini pentru torcretare. "Mai tarziu, cam dupa un an, au aparut nemtii, care cred ca s-au uitat la ce fac romanii si au realizat niste masini speciale cu care torcretam cu usurinta zonele excavate", isi aminteste maistrul. Victimele santierului Din pacate, muntele a cerut jertfe umane pentru a se lasa imblanzit. "Au fost victime, dar nu ceva de speriat. Cele mai dese accidente se produceau dupa ce dadeai o pusca si mai ramaneau bucati de roca de vreo 500-600 de kilograme prinse anapoda. Astea mai cadeau peste oameni si-i zdrobeau. Dar lumea spunea si atunci, ca si acum: «A murit, Dumnezeu sa-l ierte, noi trebuie sa ne vedem de treburi»", ne-a spus Simion Gheata. Dar nu numai stancile faceau victime. "Prin 1961, in luna august, au murit la putul Corbeni doi mineri - seful de brigada si artificierul. S-a ajuns la baza putului si, cand s-a inceput atacul frontal amonte-aval, dupa prima impuscatura, cei doi au intrat in put sa inspecteze, si nu s-au mai intors".

INIMA LUI STALIN

"Atuncea am ajuns sa-i ridiculizam pe mineri, pentru ca, la niste sedinte de sindicat, de partid, au propus sa aduca scule d’ale lor, ca minerii de la Arges nu se prea pricep si nu sunt asa de harnici. Scula lor era lopata lui Stalin, o lopata imensa, ca o inima - inima lui Stalin. Si atunci TCH-ul (n.r. - Hidroconstructia de astazi) imediat a adus lopeti din astea. J’de mii de lopeti, care pana la urma au ramas in magazii, ca aicea, in balast, in piatra, nu poti sa folosesti asa ceva, nu poti s-o ridici" Simion Gheata maistru