x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Opt ani la tunel

0
Autor: Florina Zainescu 25 Iun 2005 - 00:00
Opt ani la tunel


A bubuit muntii la Bicaz. Apoi a parasit Bucovina natala pentru a sapa galeriile barajului si hidrocentralelor de pe Arges. Iar in ’71 s-a cerut sa mearga sa faureasca tunelul de pe Transfagarasan. Maistrul Simion Gheata - caci despre el este vorba - si-a pus amprenta asupra multor lucrari realizate de constructorii hidrotehnisti in epoca comunista.

In octombrie 1971, incarcati in doua autocamioane cu prelata, 400 de barbati temerari au plecat din Pitesti chititi sa sfredeleasca in inima Fagarasului. Aveau de facut o lucrare fara seaman, un tunel la cota 2.000.

CU STANGUL. "Mergeam sus, in Caldarea Mioarelor. Era primul contact cu zona aspra a muntelui si s-a dezlantuit o furtuna de zapada ingrozitoare. Prelatele s-au oprit la 200 de metri de locul de cazare, nemaiputand inainta. Ne-am uitat unii la altii, dar nici unul dintre noi nu s-a incumetat sa strabata pe jos distanta ce ne despartea de colonie, asa ca am facut cale intoarsa. Am ajuns in Pitesti la doua dimineata, a doua zi", isi aminteste Simion Gheata prima tentativa de cucerire a muntelui. Incepusera cu stangul, dar asta nu i-a descurajat. S-au intors in iunie 1972. Zdruncinaturile, pericolele si opintelile nu i-au mai oprit sa atinga stanca dincolo de care Ardealul se astepta descoperit.

DORINTA. Gheata avusese undeva, pe Arges, niste neplaceri cu sefii. "Nu de genul ca sa stric logodna cu TCH-ul (n.r. - Hidroconstructia de astazi, constructorul tunelului Capra-Balea). Dar era cineva acolo caruia ii stateam ca un ghimpe-n coasta. Si am zis: «Prima ocazie cand o fi un loc de munca ceva mai deosebit, ma duc acolo». Si ocazia s-a ivit in august 1971", ne dezvaluie el cum a ajuns sef de lot la tunel.

MINERII DE PE ARGES. Constructiile subterane fusesera incredintate minerilor, aceiasi care lucrasera la Vidraru si la amenajarile hidrotehnice din aval. "Militarii se pricepeau de la scolile lor de geniu la lucrari exterioare. Stiau sa faca terasamente de drumuri, poduri, dar nu aveau specialisti in tunele. Specialistii s-au gasit la TCH. Partea civila a fost de 60-70 de oameni, mecanici, electricieni, mecanici de intretinere, mineri, motoristi, tehnicieni, pontatori, oameni de serviciu. Restul, pana la 120, erau militari", spune zambind cu subinteles Gheata. Dupa cum ne-a marturisit, este convins ca Armata a fost trimisa sa-i supravegheze. Nici Securitatea nu lipsea.

LA MUNCA. Colonia si-au facut-o la Caldarea Mioarelor. Conditiile de viata erau acceptabile, avand in vedere ca erau la cota 2.025, la departare de aproape 90 de kilometri de civilizatia din zona Arefu - Capataneni. Aveau chiar si curent electric. O data la doua saptamani plecau de la tunel spre locuinta, sa-si vada copiii si nevestele.

DIFICULTATI. "La inceputuri ajungeam la gura tunelului cu scrajnet din dinti si cu emotii, ca legatura nu era definitiva. Compresoarele le duceam cu buldozerul, care o lua pieptis pe coasta", povesteste maistrul. Era drum greu, iar iarna isi asumau un mare risc de cate ori paraseau colonia pentru a merge la munca. Nu roca a fost cel mai mare dusman al celor de la tunel, ci zapada. "Am avut in cateva randuri niste oameni antrenati de cantitatile mari de zapada ce alunecau de pe versanti. Morosan Ion a fost luat de o miniavalansa si si-a gasit sfarsitul la vreo 250 de metri de colonie", isi aminteste cu tristete Gheata. Pe zona numita Moara Dracilor, iarna aveau nevoie de franghie ca sa ajunga de la tunel in colonie. Scapai franghia din mana, riscai sa ajungi in prapastie sufocat de nameti. Si nu o data au ramas ortacii blocati in tunel.

RECEPTIA. Tarziu, in toamna lui ’73, au reusit sa strapunga muntele. Cum a fost atunci? "Bucurie mare. Si in ’74 a venit Ceausescu sa taie panglica", povesteste Gheata. "Eu sunt persoana care a vorbit din partea constructorului de la tunel. Am avut marea cinste si onoare sa vorbesc din partea lor in fata conducatorilor de partid si de stat", a adaugat el. Dar, in afara de cuvantarea celui mai iubit fiu al poporului, cei care isi rupsesera oasele trudind nu s-au ales cu nimic. Mai-marii au plecat in tromba sa petreaca la Cabana Valea cu Pesti, uitand sa-i cinsteasca pe bravii eroi care imblanzisera Fagarasul.

Taxati accesul pe Transfagarasan!

La ora actuala, Transfagarasanul moare incet, dar sigur. Asfalt pus acum 25 de ani, gropi, santuri de scurgere astupate. In doua, trei locuri, soseaua s-a surpat. In lipsa fondurilor pentru intretinere si reparatii drumarii de acolo nu au putut face altceva decat sa semnalizeze aceste cratere cu benzi reflectorizante si crengi de brad. Si sa se roage sa nu dea cineva in ele. "Nu e intretinut. Un drum are tot timpul nevoie de ceva. In primul rand, trebuie sa-i iei apa, si aici sunt infundate santurile", observa cu amaraciune inginerul Alexandru Teodorescu, cand a insotit Caravana Descoperirea Romaniei pe Transfagarasan. Dar cine sa faca asta? De intretinerea partii de sud a Transfagarasanului se ocupa doar patru oameni, care fac si ei ce pot in lipsa fondurilor si a utilajelor. Spre exemplu, pentru deszapezire nu au decat doua utilaje de capacitate mica. Pentru a reusi sa deschida drumul la inceputul lunii viitoarei au fost nevoiti sa inchirieze alte doua "masinute". Este pacat ca acest mastodont sapat in stanca, prin eforturi materiale si umane enorme, sa fie lasat sa se distruga. De aceea, solicitam conducerii Companiei de Autostrazi si Drumuri Nationale sa introduca taxa de drum pe Transfagarasan. Mai ales ca acest drum nu este folosit decat de turisti. Cine vrea pe creste si iubeste aceasta zona a tarii sa contribuie la repararea drumului!

Domnia alba

SACRIFICIU. Pentru construirea Transfagarasanului, s-au sacrificat oameni ca maistrul Gheata
Iarna lui 1973 a fost iarna grea. "Intr-o zi a inceput sa ninga puternic de tot pe la ora 10:00. Lucrul s-a intrerupt cand am vazut ce-i afara. Nu a fost descurajare. Asa, cumva, o strangere de inima in tot colectivul ca ceva rau se poate intampla. Nu mai puteai sa controlezi mersul compresoarelor, al grupurilor electrogene. Ca, la un moment dat, trebuia sa aprovizionezi din depozitul de carburant si pana la compresoare si grupurile electrogene erau cativa zeci de metri. Iar afara era incrancenare. Si atuncea a stagnat totul", povesteste Gheata. Abia pe la ora 17:00 s-a oprit potopul. Au iesit din tunel in sir indian, cu o oarecare strangere de inima - ca nu stii ce se intampla pe traseu. "Versantii erau destul de prapastiosi. Pe urma, din versant, pe zona unde se facuse terasamentul, pe unde noi trebuia sa trecem de la tunel la colonie, se rupsese o bucata si nu stiai ce vine. Si nici cata zapada se pravale peste noi. De multe ori am trecut cu bine. Altadata, cand ziceam ca-i mai usor, ne-am trezit cu oamenii antrenati de o miniavalansa si dusi in Caldarea Berbecilor. Prapastie de 200 de metri, chiar mai multi", isi deapana el amintirile.
Citeşte mai multe despre:   gheaţă,   descoperirea romaniei,   tunel

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de