x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ostrov, bratul fara pescari

0
Autor: Laura Toma Dorian Cobuz 28 Iul 2005 - 00:00
Ostrov, bratul fara pescari


Pescuitul traditional la Calarasi este doar o amintire. In schimb, se practica "pescuitul" prin electrocutare.

Comunitatile de pescari pastratoare ale mestesugurilor datului la peste si care sa-si duca traiul doar de pe urma unditei au apus. La Calarasi, pescuitul traditional e amintire. Azi cei mai grosi la punga inchiriaza luciul de apa si angajeaza pe "parcela" lor pescari nu neaparat "scoliti" de Dunare din copilarie.

In Calarasi existau pana acum cativa ani doua cartiere ale celor care practicau pescuitul din tata-n fiu. Acum, in oras, nu dai decat de cei care practica pescuitul sportiv. S-au dus vremurile cand unica ocupatie pentru foarte multe familii era pescuitul. Mai poate fi gasit astfel doar prin cateva sate. Auzisem ca la Ostrov ar fi mai multi. Ostrovul este pe celalalt mal al Dunarii la granita cu Bulgaria. A fost mereu recunoscut ca un sat de pescari, dar si pentru micii sai manufacturieri de corturi si maturi.

BARCI GOALE. Pana acolo facem cu bacul vreo douazeci de minute. In carciuma cu aer pescaresc de pe mal, construita intr-o baraca de tabla, facem cunostinta cu un "stapan de ape", un domn cu ghiul impanat cu piatra masiva neagra. Se recomanda Ursu. Este in trecere, ne spune ca a concesionat luciu de Dunare pana la Cotul Pisicii "si-i merge treaba". Rade pe sub mustata cand aude ce cautam: pescari cu vechime pentru care datul la peste sa fie ratiunea traiului pe mal de apa. La un claxon se ridica si pleaca. Treburile patronale... Plecam si noi spre satul aflat la 7 kilometri distanta. In sat, strazi in panta, case a caror usi dau direct in drum, oameni asezati la vorba pe treptele din fata caselor. E seara si asteptam ca pescarii sa traga pe la case. Dar pe mal este liniste, si gasim doar o barca cu motor legata de o salcie si cateva barcute de lemn care par abandonate. Oamenii ne povestesc ca Bratul Ostrov care le trece pe sub gard este sarac in peste si de aceea cine vrea sa prinda ceva in setca trece "dincolo, in Dunarea veche".

CONVERTIT LA DUNARE. Proprietarul barcii cu motor care ne facuse curiosi este venit din Ardeal si s-a stabilit in Ostrov acum cinci ani. "Am ajuns aici ca-s trubadur, sunt mort dupa pescuit. Eram intr-o vizita la frate-miu in Calarasi cand am luat hotararea asta sa ne facem eu si nevasta-mea frati cu apa. Am vazut pe un post local de televiziune un anunt legat de vanzarea unei locuinte in Ostrov, si asa am ajuns aici", spune nea Ioan Itu. Batranul a lucrat in industria chimica pe la Targu-Mures si mult timp s-a imbufnat ca zona nu-l ajuta sa se bucure prea tare de hobby-ul sau. "Imi intind plasele chiar aici langa curte si pe inserat merg sa le ridic. Scot cat sa am pentru casa, caci miza nu este sa scot cu sacul, ci sa-mi astampar pasiunea."

Setcile sunt cele mai folosite de catre sateni, iar pescuitul electric nu a disparut, chiar daca e in afara legii. "Se pare ca a fost imprumutat de la iugoslavi si este inca o practica eficienta, omoara pestele fara solzi, dar le distruge icrele", zice Itu. Inainte de ’89 pescariile erau cele care foloseau curentul electric ca practica obisnuita. Pe langa pescuit, Itu face si arta neconventionala: statuete din sudura. I s-au furat pasarile si de cateva ori sculele i-au picat si ele in mana hotilor. "Mai toti traiesc aici din furat si braconaj, caci nu mai au unde sa mearga cu ziua, nu m-am resemnat, dar m-am obisnuit cu ei", zice Itu.

DE-AI LOCULUI. La doua strazi distanta, dam de Dumitru Pisicaru, un batran pescar al locului. Tocmai se intorsese de la peste. "Azi n-a fost o zi grozava, da’ merge... Am prins doar rosioara, si asta ii cat schioapa", spune pescarul. "Am spalat-o, am legat-o pe o ata si am lasat-o in curte, pe urma o urc in pod." Are 73 de ani si inca invata capriciile Dunarii: "O stiu mai bine decat pe nevasta-mea, dar niciodata nu pot sa spun ca nu ma poate surprinde". De-o viata isi incepe ziua ascultand cotele apelor Dunarii, micul "jurnal" din care noi nu pricepem mare lucru lui ii organizeaza zilele. Setcile i-au ramas uneltele de baza. "Eu mi le fac, dar tre’ sa am ata speciala, relon ii zice, si in doua saptamani este setca gata, acum depinde si de raritura." Nea Pisicaru pare sa stie putin din mai toate practicile de pescuit. De la el am auzit prima data de clonc, adica de un instrument de aluminiu care momeste somnul. Pescarii lovesc apa cu el si se isca un sunet care seamana leit cu sunetul scos de femele la imperechere. Batranul marturiseste ca viata pescareasca cu tumultul de alta data s-a dus. "Imi amintesc ca se faceau si tot felul de concursuri: de pescuit, de inot... Acum fiecare trage ca sa-si astupe saracia de zi cu zi. N-au autorizatii, si-l vand pe unde apuca."

Am plecat la apus din Ostrov fara sa fi vazut vreo setca cu peste, de parca Dunarea ar fi inca la izvoare, nu in marginea satului, dar si fara sa fi gasit pe cineva care sa ne vanda macar un somotel.

PASIUNE
"Am ajuns aici ca-s trubadur, sunt mort dupa pescuit. Eram intr-o vizita la frate-miu in Calarasi cand am luat hotararea asta sa ne facem eu si nevasta-mea frati cu apa. Am vazut pe un post local de televiziune un anunt legat de vanzarea unei locuinte in Ostrov, si asa am ajuns aici" - Nea Ioan Itu

NOSTALGIE
"Imi amintesc ca se faceau si tot felul de concursuri: de pescuit, de inot... Acum fiecare trage ca sa-si astupe saracia de zi cu zi. N-au autorizatii, si-l vand pe unde apuca" - Dumitru Pisicaru, pescar

PETURI, NU PESTE
Daca intrebam pe la porti de niscai crapusteni, caci am fi amatori sa cumparam, toti ridica din umeri, te trimit la baiatul lu’ Pisicaru. In sat nu ar mai fi ramas decat trei pescari care sa se ocupe cu un astfel de comert. Autorizatiile de pescuit si cei 800.000 de lei pe an care te fac pescar cu acte in regula sunt rare in Ostrov. Pentru sateni, Dunarea ramane un dat, care le e la indemana. Malul Ostrovului ramane sufocat de movile de peturi. Navoadele par sa nu-l fi imbogatit insa pe Vasile Pisicaru, cel mai activ dintre pescarii care mai pastreaza traditia. Are o casa joasa, cu un gard care da sa pice. Ne raspunde fiica: "Tata nu se intoarce in noaptea asta de la balta. A zis ca pune setca si o scoate pe la 4 dimineata".

Baraganul facea bursa graului

SARACIE. Ostrovul nu-si mai hraneste familiile numeroase de pescari ca altadata
La momentul infiintarii Intreprinderii Piscicole Calarasi, in 1910, aceasta era a doua ca importanta din intreaga tara, imediat dupa cea din Delta Dunarii. Asta ca dovada a importantei pescuitului in viata localnicilor care profitau de vecinatatea cu Bratul Borcea pentru a-si asigura hrana, dar si pentru a castiga un ban in plus.

De altfel, terenurile unde au fost amenajate pescariile au fost un subiect de aspra disputa intre oras si Spitalul Coltea, chiar si dupa emanciparea orasului. Eforii, administratorii de la Coltea, sustineau ca aceste terenuri nu fusesera prevazute prin Hrisovul semnat de domnitorul Barbu Stirbei. Conflictul a fost solutionat abia in 1875, cand, printr-un "act de transactiune", eforia Spitalului Coltea a recunoscut dreptul de proprietate a orasului Coltea asupra terenurilor de pe malul Borcei, document promulgat chiar de catre Regele Carol I.

Dunarea mai avea si o alta valoare pentru localnici in perioada interbelica, la Borcea fiind amenajat un port, un important centru de incarcari si descarcari de marfuri, care plecau pe calea apelor catre toate cele patru zari. Acesta era folosit cu precadere pentru transportul bogatiilor Baraganului, dintre care cerealele erau pe primul loc. De altfel, Bursa de la Calarasi era cea care fixa pretul international al graului in acea perioada, cand Romania era cel mai important furnizor de cereale din lume.
Citeşte mai multe despre:   pescuit,   descoperirea romaniei,   pescari,   ostrov

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de