x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Descoperirea Romaniei Prinsi in ciulinii Baraganului

Prinsi in ciulinii Baraganului

de Laura Toma    |    Dorian Cobuz    |    27 Iul 2005   •   00:00
Prinsi in ciulinii Baraganului

Deoistii, oamenii cu domiciliul obligatoriu in Baragan, au inceput aici o viata noua. Bisericile care inainte de 1989 au fost folosite ca adaposturi pentru animale sunt pline acum de credinciosi. Calarasi, un oras cu 73.500 de locuitori si cu o rata a somajului de 10%, isi revine incet, dar sigur la viata.

Dragostea si munca i-au salvat pe sotii Oros. Condamnati si trimisi in randul celor indizerabili regimului, o femeie si un barbat s-au intalnit in aridul Baragan pentru a lua viata de la capat. Din dusmani ai regimului, ei au devenit exemple bune de pus la "panoul de onoare", caci au muncit cu forta pe care le-a dat-o suferinta dezradacinarii.

Ioan Oros si Maria Arosculesei s-au cunoscut la o fantana dintr-un sat din Baragan, Olaru. Amandoi aveau domiciliu obligatoriu. Ioan il crezuse pe tanarul preot din sat, Eusebiu Cutcani, ca vor veni americanii si le va elibera patria de comunisti. Asa s-a inscris intr-o organizatie secreta gata oricand sa le sara in ajutor americanilor eliberatori, in caz de nevoie. Ioan a fost arestat impreuna cu ceilalti noua membri ai organizatiei de rezistenta din Alunis, judetul Cluj. Maria, cu patru copii, fusese alungata din satul ei, Ripiceni, judetul Botosani, dupa ce o ruda, consilier comunal, a declarat organelor de ancheta ca nu crede ca ar fi bine ca sotia unui proaspat condamnat pentru utilizarea de bancuri anticomuniste sa ramana in randul comunitatii.

ABANDONATI. Dupa sapte ani de puscarie, Ioan Oros a primit vestea ca va fi eliberat, dar ca nu va fi trimis acasa. "Parca mi-a turnat cineva o galeata cu apa in cap, asa am transpirat cand mi-a spus militianul", isi aminteste plangand Ioan Oros. Tot o ruda, un cumnat, declarase in timpul anchetei ca nu ar fi chiar bine ca puscariasul sa se intoarca in satul pe care il facuse de rusine cu atasamentul lui pentru americani.

Cand sotul ei a fost arestat, Maria a fugit de acasa. S-a ascuns la rude in Bucuresti. Dar s-a intors dupa ce i s-au facut promisiuni ca ii va fi rejudecata cauza. Asa au momit-o. Cauza a fost rejudecata, dar condamnarea a ramas aceeasi: confiscarea averii si domiciliu obligatoriu. Vina ei: aceea ca s-a maritat cu un dusman al poporului, care a fost trimis 15 ani in puscarie deoarece a tratat regimul cu ironie. Maria Arosculesei a ajuns cu trenul in Baragan si cu un militian pe post de insotitor. Acesta a lasat-o intr-o locuinta darapanata din satul Olaru si a plecat inapoi sa-si faca datoria fata de tara. Norocul femeii, care avea patru copii cu ea, dintre care o fata de doar 6 luni, a fost acela ca militianul din satul adoptiv era de prin partile ei natale si s-a oferit sa o ajute. I-a gasit o locuinta mai acatarii, abia parasita, langa una dintre cele doua fantani bune din sat.

Doi insemnati in buletin cu cele doua majuscule "D" si "O", Ioan si Maria, doi izgoniti, trebuiau sa supravietuiasca Baraganului, aspru ca si arsita lui. "Noi am fost trimisi acolo parca pentru a ni se sterge urmele", spune Maria, amintindu-si printre lacrimi si zambete cum s-a prapadit prima oara viata ei.

IUBIRE SI TERCI. Terci le dadea Maria copiilor de mancare. Malai si apa. Doar din cand in cand, pentru a le mai potoli foamea, irosea mai mult malai si facea cate o mamaliga. Ziua umbla prin sat, pentru a gasi cate ceva de munca. Avea 27 de ani, iar viata ar fi putut sa se termine pentru ea aici, in desertul rosu si fara umbra al Baraganului. Asa a cunoscut-o Ioan. El avea 37 de ani si, in afara de literele acelea de pe buletin, care il tradau drept un "deoist", un cetatean nedemn al Romaniei socialiste, mai avea si un trecut de puscarias, o pata care l-ar fi putut condamna la izolare. Era prin vara lui 1958. S-au cunoscut si s-au iubit. "Am decis sa facem si noi un colectiv", rade batranul, stergandu-si cu mainile mari lacrimile ivite in ochi cand si-a amintit de anii de povara intre zidurile de la Gherla si in mina de plumb de la Baia Sprie. Cand, in ’64, satele de "deoisti" din Baragan s-au golit peste noapte, pentru ca regimul decisese eliberarea detinutilor politici, cei doi au ramas in casa aceea cu fantana de la Olaru, fara sa stie unde sa se duca. Mai erau vreo doi olteni care, ca si ei, nu voiau sa-si paraseasca gospodariile intremate cu atata truda. Ceilalti si-au luat mortii si s-au intors la casele lor de prin toata tara. Ei nu stiau unde sa se intoarca. In gospodaria confiscata de comunisti? In satele care nu-i dorisera?

EROI DE PANOU. Ioan Oros si sotia lui au decis sa ramana aici, in pamantul Baraganului, si, dupa multe cautari, dupa ce au fost amenintati ca o sa intre buldozerul peste ei in casa, au cumparat o proprietate in satul Toane, la cativa kilometri distanta. Regimul voia acum sa stearga urmele satelor cu detinuti politici. Ei, doi condamnati, nu aveau insa nici un motiv sa se mai intoarca de unde fusesera izgoniti. Casa, care era mai degraba o bucatarie de vara, au cumparat-o cu banii stransi din munca la porci si piersicile de la IAS-ul Roseti. S-au bucurat insa pentru gradina spatioasa a noii proprietati. Aici isi puteau construi o casa mare, suficienta pentru ei doi si cei cinci copii - Maria a nascut o alta fata. Din munca pamantului de pe langa casa aveau sa isi sustina traiul. In 1973, Ioan Oros a renuntat la slujba de la IAS si s-a ocupat cu sotia lui de gradinarit si a crescut porci. Harnicia, munca fara crutare le-au asigurat traiul si chiar un pic mai mult. 30 de ani mai tarziu de la momentul intalnirii celor doi soti in Olaru cu pecetea de dezirabili, autoritatile comunei le-au vizitat gospodaria de la Toane. Fotografiile lor au fost puse la panoul de onoare. Din indezirabili, Ioan Oros si sotia au devenit instrumente de propaganda in mainile aceluiasi regim.

SOC
"Parca mi-a turnat cineva o galeata cu apa in cap, asa am transpirat cand mi-a spus militianul ca voi fi deportat" - Ioan Oros

UITARE
"Noi am fost trimisi acolo parca pentru a ni se sterge urmele" - Maria Arosculesei

"Elemente periculoase"

IRONIE. Pentru ca a fost gospodar, Oros a fost dat exemplu chiar de catre regimul care il condamnase
"Actiunea Baragan" a fost declansata la ordinul lui Stalin, in 1952. In vederea unui razboi cu liderul iugoslav Tito, sovieticii au dorit securizarea frontierei Romaniei la Dunare si, ca urmare, s-a solicitat deportarea etnicilor germani din satele timisene de la granita dunareana. Svabii erau vazuti ca posibili tradatori in cazul unui razboi. Prin urmare, zeci de mii de cetateni romani de etnie germana au fost deportati in Baragan, aici constituindu-se 81 de sate noi. Etnicii germani s-au intors in cea mai mare parte la casele lor, in 1958, ca urmare a presiunilor diplomatice internationale, iar in locuintele lor din Baragan au fost trimisi asa-numitii "deoisti", cei condamnati la domiciliu obligatoriu. Detinuti politici care isi ispasisera condamnarea in inchisori sau "elemente mai putin periculoase". Intr-un astfel de sat s-au cunoscut Ioan Oros si sotia sa. Localitatea Olaru a fost stearsa de pe suprafata pamantului, dupa anul 1964, ca toate celelalte create in urma deportarilor, atunci cand autoritatile au "amnistiat" detinutii politici.
×