x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Spargatorul de nuci

0
Autor: Lavinia Dimancea 05 Iul 2005 - 00:00
Spargatorul de nuci


Badea Vasile este unul dintre putinii batrani din comuna Salva care mai sunt in viata si care au muncit la calea ferata Salva-Viseu. Are 90 de ani si traieste din pensia de agricultor. Banii nu ii ajung si ca sa aiba ce pune pe masa cumpara nuci, le sparge si vinde miezul.

Acasa la Vasile Morari, in comuna Salva, am ajuns intr-o dupa-amiaza dogoritoare. Era vreo 3 ceasul si ne pusesem speranta ca il vom gasi, dupa ce ratacisem prin sat ceva vreme sa vorbim cu batranii care muncisera la calea ferata din Salva spre Viseu. L-am gasit in curte. Asezat pe un scaunel, cu o palarie pe cap, roasa de vremuri, spargea nuci.
Avea o oala plina langa el. Pe un butuc le spargea cu un ciocan, dupa care le arunca intr-o caldare, gata numai sa le ia miezul. Cand am intrat pe usa, s-a uitat spre noi, dar nu s-a oprit din treaba. Ne-a dat ziua buna si si-a vazut linistit de spartul nucilor, asteptand sa spunem cine suntem si ce cautam acolo. Atunci am zarit-o intr-un colt al curtii stramte si pe batrana Ana. Prajea gogosi. Bune gogosi, am zis dupa ce ne-am infruptat din ele. Cativa saci de nuci si alti cativa cu coji zaceau prin curte. L-am intrebat atunci pe badea Vasile ce face cu atatea nuci si istorisirile au inceput sa curga.

BANI PUTINI. Traiesc amandoi din pensia de agricultor pe care o ia badea Vasile. Este de 600.000 de lei. Lemnele de iarna costa 1 milion si jumatate, ne spune batrana Ana, asa ca banii nu ajung. Nu mai pot sa munceasca pamantul, dar s-au gandit cum sa castige un ban in plus. Cumpara nuci, le sparg si vand miezul. Nu fac asta mereu. Numai cand vin prin sat oameni care vand nuci. Cumpara cu 370.000 sacul. Adica doua mierte. O mierta inseamna vreo doua oale mai maricele. Acum au cumparat un sac. Le ies cam 7 kilograme de miez. Cat castiga din asta? Nu mai mult de 20.000 lei. "La doua mierte ne ies 10.000-20.000 lei. Sunt si multe stricate. D-astea bagam pe foc cate te doare capul. D’apai mie imi pare bine si pentru 10.000", ne spune batranica.
"Altceva nu putem lucra, asa ca vindem sambure de nuca. Am pensie de agricultor, ca de veteran de razboi nu mi-o dat. Noi de amu suntem batrani si nu putem merge la agricultura. Asa castigam si noi o pane", zice oftand si badea Vasile, dand cu ciocanul intr-o nuca. Pe zi curata cam o oala. Mai mult nu poate. "E bolnav", explica batrana Ana, si badea ne arata piciorul umflat, bandajat. A fost prin spitale, dar doftorii nu l-au vindecat. Intrebam daca mai sunt si altii in sat care cumpara nuci si vand miezul. Mai sunt. Foarte multi, ne spune batranul.

VREMURI GRELE. Inainte de al doilea razboi mondial, badea Vasile a muncit pe santierul de cale ferata Beclean-Cosna. Era in timpul ungurilor, povesteste el. "Ne dadea un fund de slanina si doua pani pe saptamana. Mai primeam si bani, doi bani acolo, penny cum era atunci. N-am lipsit nici un zi. De primavara si pana toamna-iarna, am lucrat intruna. Stam noaptea si dormeam acolo, numa la saptamana veneam acasa."
Apoi a plecat pe front, in Germania. "Om fost cu nemtii. Cand o fost razboiul cu rusii. Om fost acolo zece cu totii laolalta si o murit toti, am ramas numai eu din tati zece." Nu a luptat pe linia intai, era "inapoia" acesteia, dar nu poate uita clipele de groaza din timpul bombardamentelor. Acum este nemultumit ca nu a primit nimic, nu are pensie de veteran de razboi. De ce? Nici el nu stie.

SALVA-VISEU. Pe santierul de la Salva-Viseu, a lucrat la un tunel. La incarcat si descarcat piatra. Ca muncitor, un fel de zilier, fara carte de munca. Primea bani pentru asta. De aceea s-a si dus. Nu isi mai aminteste cati bani castiga, dar spune doar ca nu erau multi. Le mai dadeau 2-3 kg de "farina" pe saptamana. Muncea in schimburi, cate 8 ore, chiar si noaptea. "Lucram la incarcat, descarcat piatra. O aduceam cu vagonetul pana la tunel. Piatra o spargeam cu ciocanul. De greu o fost greu, dar trebuia sa muncim." Isi aminteste si de brigadieri. Zice ca faceau munca voluntara. Dar nu a muncit impreuna cu ei. Dupa ce au terminat tunelul, a lucrat numai in agricultura. Si traiau mai bine, zice badea Vasile.
Aveau pamant "in tovarasie", un fel de asociatie, pe care il munceau. Aici nu a existat CAP, fiind zona de munte. Cultivau cartofi, porumb, grau si aveau de mancare, iar bani luau pe lapte, lana, vitei. Le vindeau la stat. Cateodata primeau 100 de lei, alta data numai 40 de lei. Dar erau bani... "Ceausescu ne dadea de lucru si de mancare", spune cu regret si nostalgie badea Vasile. Crede ca politicienii de acum nu se gandesc la oameni. Stie ca Iliescu a fost presedinte si ca acum este Basescu. Dar nimic nu s-a schimbat. Pensia nu i s-a marit si a incetat sa mai spere ca cineva ii va face dreptate si va obtine vreodata pensia de veteran de razboi. Ce i-a ramas de facut este sa sparga nuci. Nu se plange ca face asta, ba dimpotriva, e multumit ca poate face ceva. Insa... "traiul e greu"...

"Un copil a fost zidit in peretele unui tunel"


SACRIFICII. Calea ferata a inghitit munca, sange si durere
Asezat pe un scaun in fata unui magazin din sat, l-am gasit pe Corbul Ioan. Il salutam si intram in vorba cu el. Ne spune ca are 83 de ani si sta la a zecea casa de unde ne aflam. A lucrat pe santierul de cale ferata de la Salva-Viseu. "Duceam cu vagonasul sane, dupa aceea duseam traversele, le insiram, le gauream si bateam crampoanele alea.
M-am dus pentru bani. Primeam cate 250 pe luna. Era munca grea. Lucram si noaptea." A vazut brigadieri veniti din toata tara. "Cu salopete albastre erau. O venit sa munceasca pentru tara. Erau voluntari, nu i-o obligat nimeni sa vina. Stateau in baraci de scandura. Care avea bani mai statea si la proprietari." Isi aminteste ca au murit oameni pe santier. In accidente sau din cauza bolilor. Cum auzisem prin sat de o legenda, despre un copil zidit intr-un tunel, l-am intrebat pe badea Ioan. Si stie despre asta.
"Era un copil de aici si o venit inginerii de l-o luat si l-o dus acolo. L-o cumparat de la ma-sa. Ea stia de ce l-o luat. Se zice ca daca nu baga un cap de om acolo, o sa se rupa lucrarea. Voiau sa il ingroape de viu in ziduri. Asa ca la Manole. Copilul nu stia ce fac cu el. Avea vreo 16 ani. Era la tunelul de la Romuli. Niste neamuri de-ale lui s-o dus insa si l-o luat. Nu l-o lasat. Da’ o gasit altul pe care l-o zidit acolo."
Citeşte mai multe despre:   vasile,   bani,   badea,   descoperirea romaniei,   nuci

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de