x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tributul scump al "Cetatilor Luminii"

0
Autor: Carmen Plesa Alex Nedea 15 Iul 2005 - 00:00
Tributul scump al "Cetatilor Luminii"


Constructia hidrocentralei de la Portile de Fier a insemnat o serie intreaga de sacrificii. Cei 400 de milioane de dolari americani pe care Romania si Iugoslavia i-au alocat sistemului energetic de la Gura Vaii au reprezentat cea mai eficienta investitie hidroenergetica din Europa.

Constructia hidrocentralei de la Portile de Fier I a obligat 15.000 de oameni sa-si paraseasca locuintele in care au trait o viata. Lacul de acumulare care s-a creat a inghitit 11 sate si un intreg oras. Acesta a fost tributul platit pentru ridicarea celei mai mari hidrocentrale de pe Dunare.

Batranii plang si acum, pe malul Dunarii, fostele asezari umane inghitite de ape. Cei mai multi oameni stramutati ca efect al construirii Centralei Hidroenergetice de la Portile de Fier provin din fostul oras Orsova, aflat acum undeva sub ape. "Inainte de 1966, batranii din oras au fost adunati si li s-au pus in fata doua variante. Ori sa fim mutati pe Valea Cernei, ori sa ne construim case mai sus de Orsova. Si pensionarii au zis: «Noi vrem sa traim pe malul apei»", ne spune un fost cetatean din Orsova Veche, Ion Paunescu, amintindu-si de ziua in care li s-a zis oamenilor pentru prima data ca orasul lor urmeaza sa fie scufundat.

"PE DRACU’ SI PE LACU’". In intreaga localitate s-au facut anchete sociale pentru a se stabili pretul pe care urma sa-l primeasca drept despagubire fiecare orsovean. Insa banii pe care i-au primit au fost de cele mai multe ori cu mult sub valoarea reala a proprietatii lor. S-au dat atunci intre 20.000 si 40.000 de lei pentru fiecare locuinta. "Cat am avut noi casa de mare, tot 20.000 ne dadeau. Dadeau la toti la fel", ne marturiseste un alt stramutat. Avantajati au fost saracii, care aveau cocioabe care stateau sa cada, vechi de sute de ani. Localnicii au trebuit sa-si construiasca noile case cu propriile maini. Munceau pana seara tarziu si, cand ajungeau acasa, isi zideau sau isi daramau propriile locuinte, incurajati fiind si de unele avantaje pe care le primeau. De pilda, ei cumparau sacul de ciment de patru ori mai ieftin decat era pe piata, plus ca le dadeau voie sa isi recupereze materialul de constructie daramandu-si vechea casa. Pentru a-i imbuna pe stramutati, reprezentantii autoritatilor de atunci le-au insirat un car de promisiuni: "Ni s-a zis ca ne da curent electric mai ieftin si ne-a dat pe dracu’ si pe lacu’. Ne-a promis pamant... Am ajuns sa ne facem gradina pe trotuar", povesteste un batran din actuala Orsova, Vasile Dragulescu.

IN CASE PANA IN ULTIMA CLIPA. Pe masura ce timpul trecea, oamenii deveneau din ce in ce mai panicati, intrucat constructia hidrocentralei mergea mult mai repede decat ridicarea noilor locuinte si se puteau trezi dintr-un moment in altul sub cerul liber. Majoritatea constructiilor de valoare istorica a fost mutata bucata cu bucata. Santierul naval din localitate s-a mutat din mers. Apa crestea si ei tot mutau. Cu putin timp inainte de terminarea barajului, in Orsova au intrat tancurile armatei si toate cladirile mai inalte au fost culcate la pamant, pentru ca acestea ar fi impiedicat navigatia. Dar, chiar si in acele momente, cand orasul pierea sub ochii lor, multi orsoveni nu au vrut sa-si paraseasca locuintele. Nu le venea sa creada ca Dunarea putea sa se umfle atat de tare. "Faceam parte dintr-o echipa care trebuia sa ajute la stramutarea ultimilor locuitori. Si era o batrana care ramasese in casa si mi-a zis: «Mai, copile, Dunarea nu a ajuns si nici nu o sa ajunga niciodata aici». Pana la urma, apa i-a intrat in casa, avea o cocioaba si patru capre. Am mutat-o cu caprele in masina. Imi amintesc iarasi de un om de 100 de kile, pe care l-a prins apa in casa si a trebuit sa-l scoatem pe geam", isi aminteste istoricul oravitean Constantin Juan. Unii dintre cei mai traumatizati de stramutari au fost locuitorii de pe insula Ada Kaleh, unde se aflau aproximativ 550 de oameni, majoritatea turci. "Multi din batrani n-au rezistat la stramutare. S-au dus repede, pe la 50 de ani. Aerul si atmosfera de pe insula nu s-au mai gasit in alta parte. Daca ramaneau pe Ada Kaleh poate ca ar fi apucat 80 de ani", ne povesteste unul din stramutatii de pe insula, turcul Musref Durgut. Durgut avea 25 de ani cand casele de pe insula au fost dinamitate. Dupa stramutare, a plecat in Turcia, unde avea rude, dar nu a reusit sa se adapteze si s-a intors in Romania, cat mai aproape de Ada Kaleh, intr-un cartier de la periferia Drobetei-Turnu Severin.

STRAMUTAREA MORTILOR. O data cu viii, au fost stramutati si mortii din localitatile aflate acum sub ape. Deshumarea s-a facut intr-o iarna, fiind de fata si Politia, si Armata, si SANEPID-ul. Si fiecare reprezentant al familiei isi prelua mortul. "Duceam sub un brat oasele bunicului, iar sub celalalt, oasele unchiului. Mama le cara in spate pe ale lui tata. A fost un moment dureros. Un moment in care te reintalneai cu stramosii", spune Juan. Din tot orasul Orsova, a mai ramas o singura casa. O casa simpla, cu un singur etaj, care a avut norocul de a fi cea mai departata de apa. Si acum batranii tanjesc dupa fostul oras. "Intrebati pe oricine trecut de 50 de ani din oras si o sa va spuna ca atunci cand viseaza, ei se viseaza intotdeauna in vechea Orsova, nu in orasul nou", crede Juan.

Case ridicate din baraj


Hidrocentrala a platit, la randul ei, un tribut stramutatilor, intrucat, ca efect al faptului ca localnicii aveau nevoie de materiale de constructie pentru noile locuinte, s-a furat ca in codru de pe santier. Conform unui inginer care a lucrat pe santier, doar jumatate din materialele aduse a fost folosita la baraj, restul raspandindu-se prin curtile oamenilor proaspat stramutati. In vreme ce 15.000 de stramutati trudeau sa-si ridice casele, alte 12.000 de oameni munceau la ridicarea constructiilor de la Hidrocentrala Portile de Fier 1.
"Se lucra 24 de ore din 24, in trei ture diferite. Cincinalul trebuia facut in 4 ani si jumatate", ne spune Costache Borcea, unul dintre oamenii de pe santier. Muncitorii nu au fost adusi cu forta pentru a participa la constructii. Ei au venit de bunavoie din toata tara, pentru ca era rost de munca si se platea foate bine pentru acea vreme. Pe langa salariul de baza, se mai dadea si un carnat de sporuri.
Un inginer avea 850 de lei pe luna, dar la acestia se adaugau spor de santier, spor de depasiri de plan, spor de izolare, spor de conditii deosebite si ajungea la 1.600 de lei lunar. Sporul de conditii deosebite nu era dat asa, aiurea. La constructii s-au petrecut zeci de accidente de munca. Intr-o zi, sapte soldati s-au adapostit de vant intr-o gaura ingusta sapata in pamant. Au vorbit ei ce-au vorbit la un pahar de votca, dar la un moment dat malul Dunarii s-a surpat cu tot cu ei si toti sapte au murit ingropati de vii in pamant.

Localizare Portile de Fier


  • Portile de Fier I se afla la 15 kilometri in amonte de Drobeta Turnu-Severin, in dreptul localitatii Gura Vaii;
  • De la Drobeta, aflata la est, se ajunge doar cu masina, pe Drumul European 94;
  • La vest se afla localitatea Oravita. Se merge cu masina 6 km pe DN 57, plus alti 15 km pe E 94;
  • Portile de Fier II se afla la 60 de kilometri distanta de Drobeta Tunu-Severin, in dreptul insulei Ostrovu Mare. Se ajunge cu masina pe DN 56.
  • Porti la Dunare


    Constructia Sistemului Hidroenergetic de la Portile de Fier a reprezentat cea mai eficienta investitie pe care a facut-o pana atunci o tara europeana, indiferent de domeniu. Istoria hidrocentralei incepe la 7 septembrie 1964, cand, la 15 kilometri in amonte de orasul Drobeta Turnu-Severin, Gheorghe Gheorghiu-Dej a inaugurat impreuna cu presedintele Republicii Socialiste Federative Iugoslavia, Iosip Broz Tito, inceperea lucrarilor la Sistemul Hidroenergetic si de Navigatie (SHEN) Portile de Fier. Cifrele de atunci sunt incredibile: 12.000 de oameni si sute de utilaje au escavat nu mai putin de 22,5 milioane de meri cubi de roca si au folosit mii si mii de tone de armaturi, plus 3,5 milioane de metri cubi de betoane, aduse din fabricile romanesti.

    LACUL URIAS. In 1971 barajul era gata. In lacul de acumulare sunt 2.200 milioane de meri cubi de apa, atat de multa ca, daca am imparti-o in bidoane de cate doi litri, ar ajunge la fiecare om de pe Terra. Apa a inghitit vechile drumuri, astfel incat au trebuit construite la noile cote alte sosele si linii de cai ferate. Dupa terminarea barajului, s-a inceput montarea hidrocentralei propriu-zise, aducandu-se cele mai mari hidroagregate de pe continent. Palele rotoarelor turbinelor sunt cat casa, cu un diametru de 9,5 metri. Cele sase hidroagregate sunt pozitionate pe verticala, fiecare dintre ele avand o putere unitara instalata de 175 MW.

    PAZA NAUFRAGIILOR. Dupa opt ani de turnat betoane, la 16 mai 1972, a avut loc inaugurarea oficiala a hidrocentralei, care functiona cu toate cele sase hidroagregate. Puterea totala instalata a acestora este de 1050 MW/ora. Conform celor de la Hidroconstructia SA, costul ridicarii hidrocentralei depasise suma de 400 de milioane de dolari americani, insa Portile de Fier I produce energie de 220 de milioane de dolari pe an. Maistrul de tura la Portile de Fier I, Costache Borcea, sustine ca intreaga investitie s-a amortizat in patru ani si jumatate. Inainte de 1964, pe harta navigatorilor, regiunea Portilor de Fier aparea drept cea mai periculoasa zona, din cauza cataractelor. Aceasta problema s-a rezolvat prin construirea a doua ecluze langa fiecare mal. Prin ecluza romaneasca au trecut pana in anul 1995 jumatate de milion de vase, transportand peste 500 de milioane de tone de marfa.

    MUNCA. Hidrocentrala Portile de Fier II a fost ridicata in 9 ani

    SORA MAI MICA. Romanii s-au gandit impreuna cu iugoslavii sa-i construiasca centralei de la Portile de Fier o sora mai mica, la aproximativ 80 de kilometri in aval. In februarie 1977, Romania si Iugoslavia au semnat la Bucuresti un "acord de extindere a colaborarii privind utilizarea potentialului hidrologic al Dunarii".
    Dupa zece luni, la 3 decembrie, in zona insulei Ostrovu Mare, prima cupa de escavator a inaugurat inceperea lucrarilor propriu-zise. Centrala urma sa aiba opt hidroagregate pentru partea romaneasa si alte opt folosite de sarbi. Aceste hidroagregate de tip "bulb orizontal" sunt mult mai slabe decat cele instalate mai in amonte. Fiecare are o putere medie de 27 de MW, producand in total o putere instalata de patru ori mai mica fata de hidrocentrala de la Portile de Fier I.
    Dupa noua ani de la inceperea constructiilor, in 1986, s-a ajuns la inaugurarea noii hidrocentrale, prevazuta si cu un punct vamal, care insa nu a functionat niciodata. Cele doua hidrocentrale de pe Dunare asigura aproximativ 15% din energia produsa de Romania.
    Citeşte mai multe despre:   casa,   s-au,   porţile fier,   porţile,   fier,   descoperirea romaniei,   orsova

    Ştiri din .ro















    PUBLICITATE
     



    Serviciul de email marketing furnizat de