x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Făcături şi caricaturi

Făcături şi caricaturi

28 Sep 2009   •   00:00
Făcături şi caricaturi

Dacă cineva poate crede că scălămbăiala pe micul ecran îi aduce glorie, celebritate sau admiratori se înşală amarnic. Publicul vă taxează, iar reclama negativă vă aduce numai prejudicii.

Să râzi până îţi dau lacrimile pentru că nişte fătuci, făcute grămadă, nu-l recunosc pe Shakespeare sau nu au habar pe unde vine Mexicul când le pui în faţa unei hărţi este trist. Şi mai trist este când scălămbăiala se numeşte emisiune de divertisment şi presupune să faci pariu, pe bani, că tutele vor depăşi orice închipuire şi vor spune nişte tâmpenii mai mari decât persoanele publice care se complac în rolul de misogini, prost deghizaţi de producătorii circului tv, în pielea unor bărbaţi dornici să pătrundă în mintea femeilor.

Un pariu pe care un actor bun, cum este Claudiu Bleonţ, l-a pierdut şi îl pierde de fiecare dată când o face pe măscăriciul (un rol grotesc, care îi iese, din păcate, mult prea bine) în zeci de emisiuni mondene şi concursuri zbierate. O imagine a actorului invitat la "Pariu că ştiu" ne-a rămas întipărită pe retină: sub lumina reflectoarelor din platou, cu broboane de transpiraţie pe frunte, îndeasă bancnote într-un sutien tras hidos peste piept.

VĂ ÎNTREBAŢI DACĂ SE MAI POATE CĂDEA ŞI MAI JOS DE ATĂT?!
n) Apoi, credeaţi că poate exista personaj mai nătâng decât Magda Ciumac?
Ei bine, da! Bona cea căzută în cap a Ciumacei! Căzută în cap la propriu, căci nătăfleaţa cu pricina s-a dus la OTV să dea din buric pe manele şi, nu se ştie cum, a căzut direct în cap. În direct, senzaţional şi în reluare, cum se difuzau până nu demult emisiunile lui Dan Diaconescu. Vă întrebaţi dacă se mai poate cădea şi mai jos de atât? Răspunsul este da! Drept dovadă că au apărut Sexy Brăileanca, eleva porno, plus alte şi alte nonvalori, de o penibilitate înfiorătoare. Vom ajunge probabil să o regretăm pe Laura Andreşan!

n) Când era să zicem "Jos pălăria" pentru noua campanie PRO TV, canalul amintit ne loveşte iarăşi. Ştiţi, ca-n bancul ăla cu tipul care şi-a cumpărat un bumerang nou, dar nu poate scăpa de cel vechi. Tot aşa, nici postul din Bulevardul Pache Protopopescu nu poate scăpa de vechile năravuri şi o dă iar pe ţigănie: ştire de ştire oameni buni! "State de România a cumpărat PRO TV-ul!" Nu e nici 1 Aprilie, şi nici n-are nici o legătură cu viaţa rromilor. Aşa cum nici telenovela în care joacă Gheorghe Visu nu reflectă lumea "nomazilor", fiind doar exagerări groteşti, nici State de România nu convinge cu reclama sa.

A adunat oamenii şi le comunică: "Stoop! De astăzi la Proteveu se face ce vreau eu. Pentru că eu, State de România Potcovaru, am cumpărat Pro tv-ul". Iată şi "ştirea" care a însoţit marea "tranzacţie": "State nu are cum să se încurce cu lucruri mici. Insistă să ajungă primarul comunei Cloncatele şi este decis să cumpere cel mai urmărit post de televiziune din România. A luat şi primele decizii manageriale. (n.r - State vrea să concedieze cam toţi bărbaţii). În privinţa schimbărilor pe care State vrea să le facă la PRO TV, recunoaşte că are neapărată nevoie şi de acceptul soţiei sale. Vestea că au un nou patron le-a luat prin surprindere pe vedetele postului, care se gândesc deja la repercusiuni".

Poate o paşte repercusiunea chiar pe fata care a citit ştirea, având în vedere că forma corectă este repercusiuni (din fr. répercussion). "E nemaipomenit că s-a gândit să cumpere - comentează Neti Sandu -, că i-a reuşit când a fost singura zi bună cu conjunctură în Mercur Saturn. Pe bune!" Oare de ce mai era nevoie de părerea horoscopistei de serviciu? Nu mai bine ar fi ghicit în ghioc nevasta lui State? În fine... "Mai mult, pentru a atrage atenţia asupra acestei noi tranzacţii, State şi-a pus deja oamenii la treabă, iar site-ul www.protv.ro a fost hackerit. Cei care încearcă să acceseze acestă pagină sunt întâmpinaţi de un banner uriaş cu fotografia lui State de România şi mesajul acestuia.




Cum vor evolua lucrurile în campania electorală, dacă va reuşi State să ocupe fotoliul de primar din Cloncatele şi să-l învingă pe adversarul său politic telespectatorii PRO TV vor descoperi din 28 septembrie, când va începe serialul «State de Romania»"
"O să fim cea mai tare tiliviziune. Fiindcă eu ştiu ce le trebuie românilor, şi o să le dăm!", zice State Potcovaru.

Ce le trebuie românilor, oare, câtă vreme o mare parte dintre ei preferă tabloidele, telenove-lele şi manelele? Câtă vreme audienţa se face din "ţigănie", da, PRO TV are toate şansele să ajungă cea mai tare "tiliviziune". Şi din PRO TV să se transforme în PR OTV.

MAI BINE MAI TĂRZIU DECĂT NICIODATĂ
n) Mai sunt totuşi şi oameni cu bun-simţ, care nu vor să se ţigănească, să se prostească, să se maimuţărească aşa cum le cer realizatorii. Şi mai bine mai târziu decât niciodată. Cătălin Botezatu, de exemplu, a plecat din emisiunea lui Capatos după ce realizatorul i-a propus să simuleze că se căsătoreşte cu Bianca Drăguşanu.

A răbdat omul ce-a răbdat, dar până la urmă n-a mai rezistat. I-a spus gazdei că îl confundă cu altfel de personaje, care au fost invitate la "Un show păcătos": "Eu nu sunt circar. Nu mă interesează astfel de glume ieftine şi cred că mă confundaţi cu alte personaje care au stat aici, pe canapea", a mai spus designerul, după care a ieşit din emisie. Cătălin Botezatu este deja un brand consacrat şi nu are nevoie de publicitate. Nici mascată, nici cosmetizată, nici gratuită, nici înflorită. Poate îi vor urma şi alţii exemplu şi nu vor accepta să stea acolo unde nu le e locul.

 

Infracţiune cu premeditare
5253-102704-img_7197.jpgMonica Columbeanu a declarat în direct la Happy Hour că "Ricky" (Voicu), fostul şofer, a plecat din cauză că e ea antipatică. Câtă sinceritate! Bietul băiat şi-a luat lumea-n cap şi s-a apucat de modă. Columbeanca însă ţine să-l înţepe în continuare, spunând că noul şofer ştie mai multe neologisme decât Voicu. Poate, dar măcar Voicu nu-şi pune geanta-n cap! Culmea este că, deşi nu are niciodată nimic de spus, Monica Columbeanu apare, cu regularitate, pe micul ecran. Lumea s-a săturat şi de scandalurile cu "celebra" ei soră, şi de cele cu impresarul italian, şi de pupăturile cu diverse personaje feminine obscure, aşa că a mai pus ea ceva la cale ceva de curând: a mers cu viteză prin oraş, şi la o intersecţie, ca un făcut, hop, a dat nas în nas cu organul legii.

Astfel că a apărut şi la Ştiri! (ca şi cum nu apăruse destul prin emisiunile de scandal). Poliţia i-au luat carnetul şi iat-o dând chiar şi declaraţii. Cum că de aia a accelerat în intersecţie şi-a mers cu peste suta la oră, că-i era frică să n-o lovească cineva. Dacă e vorba pe-aşa, de ce nu conduce cu ochii închişi, să fie tacâmul complet? Făcătura a prins în plasă câţiva naivi care s-au găbit să o intervieveze. Şi acum întrebarea întrebătoare: la ce-i folosea Monicăi carnetul, dacă oricum are la dispoziţie doi şoferi?!

 • Mişcarea de rezistenţă

×
Subiecte în articol: mişcarea de rezistenţă