x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Folk-you! - Neptun, ultimul bal

Folk-you! - Neptun, ultimul bal

de Claudia Daboveanu    |    28 Aug 2006   •   00:00
Folk-you! - Neptun, ultimul bal

26 august. Ultima noapte de dragos-te de folk ce nu poate fi uitata usor. Pentru ca "greii" folkului - Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Ducu Bertzi si Dinu Ola-rasu - au ales sa fie cu noi. SI pentru ca, din umbra, o fiinta - prietenii stiu care - a facut ca totul sa mearga struna.

  • Pretul Ecoului - Sorina Bloj: "Mama si tata au murit muti" Neptun, ultimul bal. 26 august a.c. O data care nu poate fi uitata usor. Pentru ca "greii" folkului au ales sa fie cu noi. Si pentru ca, din umbra, o fiinta - prietenii stiu care - a facut ca totul sa mearga struna.

    Stiind sau simtind ca e ultima noapte de dragoste de folk, turistii din Neptun au venit - mai multi decat in oricare alta seara - sa-i vada pe "corifei". Ei au deschis Festivalul "Folk you!" anul asta, candva, la inceputul acestei luni, ei au incheiat-o. Rotund. Perfect.

    TRISTETE SI BUCURIE. Ceva-ceva s-a-ntamplat, pentru ca totul a fost altfel. Si atmosfera, si sunetul, si dispozitia. Chiar daca Maria Gheorghiu a fost doar prezentatoare, s-a bucurat ca un copil cand lumea ii aplauda colegii: Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Ducu Bertzi, Dinu Olarasu. Niste oameni buni care s-au daruit pe ei insisi. Care au lasat sa se vada un suflet mare si frumos, uitand ca-n momentele dinaintea urcarii pe scena au plans de durere sufleteasca sau trupeasca. Dinu nu era-n apele lui: "Am aflat adineauri ca mi-a murit un prieten. Poet. 32 de ani. Cancer...". Nicu i-a dedicat recitalul socrului sau, "care tocmai plecase sa moara putin...". Ciocu nu statea pe roze cu sanatatea. Tristetea lor ne-a adus, in schimb, atata bucurie! Si publicul a simtit, printr-o retea bizara de fluide, relatia asta nefiresc de calda care se lega si a fost alaturi de ei. Se daruia si se primea, in schimb, inzecit. Si stiti de ce? Pentru ca "n-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit... e de-ajuns un cantec, de ajuns, si putin infinit". Si-o mana de prieteni in asfintit, vorba lu’ Olarasu senior.

    ALEXANDRU ANDRIES. Ca de obicei, a iesit asa cum a vrut el...

    DE MII DE ORI. De la el, din Maramu’, "omul padurii", Ducu Bertzi, ne-o-mpartit norocu’ nu cu paharu’, ci cu caru’. "De mii de ori", ca-n piesa lui si-a lui Dinu Olarasu, ne-a facut sa ne dorim ca ziua aceea sa nu se mai termine. "Cea mai frumoasa zi", asa ne-a cantat, sensibil si receptiv, Alexandru Andries. Poate cel mai frumos cantec al lui de pana acum, pe care ni l-a oferit la bis. Mircea Vintila. La ce va ganditi cand auziti, ca din intamplare, numele Miruna? Ne-a adus-o, nu inainte de a trece pe Strada Snagov si prin Hala Traian... Si-a venit Nicu Alifantis, ca un zeu al calatoriilor prin timpuri si anotimpuri. Nu singur, ci cu postalionul tras de patru dromaderi. Si s-a gandit c-ar fi bine sa aflam ca vara se sfarseste ca maine: "A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva...". Daca a fost prea dur, l-am iertat pe loc. In fond, multi dintre noi de la el am invatat sa-l iubim pe Nichita Stanescu.

    UMOR
    "Mi s-a cerut sa cant doua cantece la bis. O sa-ncerc sa mi le-aduc aminte pe-amandoua, desi in general nu tin minte decat unul singur. Am mancat peste, care face bine la creieras"
    Alexandru Andries
    cantautor
    CONSTATARE
    "Ce ciuda mi-e ca joi si vineri, cand am avut eu cantare, n-a sunat asa de bine ca acum... Parca si vantul s-a-mblanzit!"
    Maria Gheorghiu
    cantautoare

    JOCUL LUI TETEA
    Daca o sa-mi amintesc de Mircea Baniciu in ultima seara la Neptun, asta va fi prin versurile unui poet pe versurile caruia n-a cantat. "Copilul rade: intelepciunea si iubirea mea e jocul. Tanarul canta: jocul si intelepciunea mea e iubirea. Batranul tace: jocul si iubirea mea e intelepciunea"... Pentru conformitate, Lucian Blaga. Pentru ca asta a fost senzatia pe care a dat-o Tetea: s-a jucat, cu iubire si intelepciune, cu publicul. A glumit, a se- dus, a cantat ca si cand - vorba cuiva - nimeni nu l-ar fi vazut si auzit. Iar publicul a fost cel mai bun partener de joc. Serios joc! Pentru ultima oara, la "Folk you!", in vara asta. Ne vedem sigur la anu’. "Folk you!", editia a treia.

    EPUIZAT
    "Nimic nu iese asa cum vrei" este titlul celui mai recent album semnat Alexandru Andries. Nelansat oficial. Dar epuizat in ultima noastra noapte de "Folk you!". Pentru ca Alexe a facut "imprudenta" sa cante o piesa de pe acest album. Si lumea a dat navala sa ia "o conserva" de Andries. Si pentru ca langa "pachetelele" in premiera ale lui Andries erau si albumele "Cenaclului Flacara" 1 si 2.

    INREGISTRĂRI VIDEO - FOLK YOU 2
  • ×