x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Blond la tâmple albe

1
Autor: Vladimir Ioan 29 Feb 2008 - 00:00
 Blond la tâmple albe


CÂND? ● Apăi când un artist e un artist? Atunci când spune el sau când zic ceilalţi? Azi, Dârţă.
Marian Dârţă e un om la 40 de ani, cu o bandană peste capul blond vopsit, care ajunge pe la evenimente mondene îmbrăcat în pijama, cu halat de casă şi papuci în picioare. Totuşi face mai mult de atât.



CÂND? ● Apăi când un artist e un artist? Atunci când spune el sau când zic ceilalţi? Azi, Dârţă.
Marian Dârţă e un om la 40 de ani, cu o bandană peste capul blond vopsit, care ajunge pe la evenimente mondene îmbrăcat în pijama, cu halat de casă şi papuci în picioare. Totuşi face mai mult de atât.


Era călduţ, aproape cald, oricum eu eram în tricou. Marian avea nişte mănuşi fără degete, un fular şic, o bandană, ochelari de soare. Ne-am întâlnit într-un restaurant de semi-fiţe, să stăm la taclale. Eu recunosc că l-am mai văzut şi în alte dăţi pe Dârţă, am televizor cu satelit, am mai văzut d’ăştia, nu m-a dat pe spate, da’ întreb: "Nu te fluieră oamenii pe stradă, mă rog, nu chiar oameni, ăştia mai conservatori?". Recunoaşte că da. Şi după aia explică. Şi o ţine langa cu ţările străine pe unde a umblat, prin ce locuri scumpe a trecut, de cât lux a avut parte, şi dă-i şi rupe-i, şi rupe-i şi dă-i, de parcă era miliardar. Faţa mea ar fi trebuit să fie neutră, da’ nu cred că mi-a ieşit. Aşa că se mai înmoaie, revine cu povestea pe plaiurile natale, zice că au fost şi zile în care avea bani în buzunar exact atât cât să nu ştie ce să facă mai degrabă cu ei. Să-mi iau ţigări sau de mâncare. Aşa mai merge. Şi după ce spune el cum a fost prin Italia, ca şi cum ar fi fost meritul lui, pe banii lui, pe muncuşoara mea, se corectează, devine mai uman. Era pe la Marriott, îşi face veacul pe acolo, se arată, e în vitrină. Un domn străin m-a abordat. Eu îi simţisem că era şi cu soţia, vorbeau despre mine. M-am aşezat la masă, am vorbit, ne-am împrietenit, m-a invitat în Italia, ne-am despărţit. Am uitat. M-a sunat, m-am dus.


ŞABLOANE. Dârţă pendulează între normalitate şi ostentativ. La vârsta lui deja, oricât ar încerca să fie ancorat în realitatea acestei discuţii, nu reuşeşte să scape de nişte şabloane de reprezentare. E şarmant, e deschis, e un om deştept, dar e ars de neîmpliniri. M-am citat.

Din adolescenţă era altfel. Tată securist, frate geamăn fost poliţist, Marian se vopsea în cap. Profita de foncţia lu’ tetelu’, dar care avea grijă să îi tragă destule dupace, să îi pună ore de somn, de masă, de lecţii, să-l facă bărbat normal. El nimic, se vopsea în cap. Şi când a mai avut ocazia să fie alături de nişte oameni ca actorii din seria "Mărgelatu", la vârsta la care era o bucată de plastilină, apăi nimeni niciodată nu i-a mai putut scoate din cap că e artist, şi ăsta e drumul lui. Aşa că astăzi e hair stylist, designer de păr sau cum spun mulţi, e coafez. Dacă ar avea o putere mare, ar coborî cu un car de foc şi mare mânie şi i-ar ucide.

Cât de talentat e Dârţă? Naiba ştie. Dar a coafat (îmi cer scuze, dar nu mă pricep la termenii ăştia) destule vedete, ba chiar şi cu câteva a rămas prieten. Nu cred că, după ce îi faci părul praf unei femei, mai vrea să stea de vorbă cu tine.

Marian avea sau încă o mai exista o căţea. Era un puf pufos, şi Dârţă l-a vopsit roz, mov, violet, ceva de genul, dar uni. N-am făcut-o neapărat pentru blitzuri. Nici măcar chestia cu halatul. Dar eu sunt un brand. Am vrut să se ştie că aia e căţeaua lui Dârţă. Aşa, şi marmota era director de ziar. Am încercat să nu o iau ca pe o jignire, am explicat mai sus. El ar vrea să fie şi normal, dar nu mai poate.


ROGVAIV ŞI ALB. Aaa. Mi-am adus aminte. Nu i-au spus doar simplu coafez, ci l-au făcut şi gay. Păi eşti sau nu? Nu. Am fost însurat patru ani, am acte. Am gesturi, recunosc, pentru că lucrez mult cu femeile. Şi îmi place să mă şi prostesc. În plus, e o meserie în care întâlneşti mai mulţi homosexuali decât în altele. Dar, desigur, sunt destui care văd exact ce vor să vadă. Da’ să ştii că aş fi cea mai bună curvă posibilă. Mă pricep foarte bine la oameni şi aş putea să le servesc exact ceea ce îşi doresc, râde el.

Şi Marian parcă se scutură o dată de toate şabloanele. Vezi mănuşile astea? Era greu să nu le observi. Sunt fiţe? Tac. Trage una în jos. Pete mari, albe îi acoperă încheietura. Trage de la gât eşarfa, fularul sau ce naiba o fi fost. La fel. Sunt 20 de ani de când mă lupt cu asta. Am o imagine, trebuie să o păstrez. Acum e bine, dar ţi-a trecut prin cap cum e vara? Ştii cum e să ai psoriazis şi să iubeşti? Ştii cum e să nu ai nici o relaţie, pentru că nu poţi să te împaci cu tine? Dar la curve, pentru că despre relaţii nu prea poate fi vorba, poţi să te duci? Eu nu. Al naibii să fiu dacă nu eram eu mai impresionat decât el. A mai zis el câte ceva, după care mă roagă să nu zic despre boală. Nu vreau să îmi plângă nimeni de milă. Eu îl conving că nu e cazul de milă, dar ar explica multe. Cum să fii un om normal când nu eşti? Când ţi se refuză sau îţi refuzi orice e legat de piele? Piscină, plajă, iubită, femei etc. Aşa că Dârţă, oricât de trăsnit ar fi el, oricât de mult i-ar plăcea să fie un mare artist şi să dobândească această recunoaştere, şi-a modelat comportamentul şi de nevoie.


OMAGIU. Unul ca Dârţă e în stare ca, în afară de bandane, mănuşi, gesturi femeieşti şi multă lăudăroşenie, să mai facă şi altceva? Apăi ar fi. A avut o afacere proprie, un salon, care s-a dus de râpă. Orgolii, cheltuieli mai mari decât încasări etc. Şi se duse. Dar oricine poate să îşi facă o firmă care nu merge. Dar nu chiar toţi ajung să fie directori, directoraşi, fie şi numai pentru o bucată de timp, dacă nu au ceva în cap. Nişte talent, ceva cultură, o vorbă acaparatoare. Cel mai uşor ar fi să îl luăm pe Dârţă la mişto şi o şi facem pe alocuri. Pentru că merită, pentru că unii sunt mai ingineri, pentru că şi el o cere abundent. Mai greu e să te opreşti acolo unde e cazul. Dârţă cere palme câteodată, câteodată le-a şi luat. Prin ’94 făcea afaceri cu cereale. Asociat cu un nene, Dârţă zice că el era mai naiv, nenea mai profitor, treaba s-a rupt, dar nenea mai voia nişte bani. Şi i-a cerut pe cale legală, dar Dârţă se mutase şi nu a primit înştiinţările. Ajunge în vamă, pleca în Italia. I-au luat paşaportul, apoi l-au luat pe sus, l-au băgat în arest şi l-au ţinut cam 24 de ore. Acolo a răspuns la cererea unui coleg de celulă şi i-a întins o ţigară. Numai bine ce a devenit sac de box. Eu sunt tata aici, tu îmi dai toate ţigările, şi eu îţi dau mai puţină bătaie. Pam, pam!

Cam o oră jumătate cu Dârţă te face să nu îl mai numeşti mereu un coafez gay, zărghit, care face totul de faţadă. Totuşi nu ne-am împrietenit foarte tare, norocul meu că mă tund zero.

 


Cititi si:

 

Citeşte mai multe despre:   frumoşii nebuni...,   dârţă

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de