x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Vacanţa copiilor de la ţară

0
Autor: Adriana Oprea-Popescu 05 Iul 2010 - 00:00
Vacanţa copiilor de la ţară Marin Raica/Jurnalul Naţional
Vezi galeria foto


Fericiţi cei care n-au văzut marea şi nici nu merg în tabere



În centrul satului, canalul plin de apă face un cot, înainte de a se strecura pe sub cămaşa de asfalt a şoselei. Aici, în câţiva metri pătraţi plini de mătasea broaştei, e "baia număru' 2" din satul Moţăţei, judeţul Dolj. Nu există şi-o "baie nr.1", copiii au poreclit locul ca să-şi poată da întâlnire în vacanţele de vară. "Număru' 2" vine de la şcoala generală aflată alături, iar "baie" i-au zis că doară nu era să-i spună "ştrand"...

Apa abia dacă are un metru adâncime, însă copiii aleargă pe marginea de beton, îşi fac vânt, zboară prin aer şi se înfig apoi în nisipul de pe fundul canalului, ca nişte catapulte. Sunt vreo 15 puştani, adunaţi de prin tot satul. Intră pe rând în apă şi sar unul câte unul, cu "burtă" sau artistic, imaginând câte-un şurub prin aer. Cei rămaşi pe margine trebuie să aprecieze prin ovaţii execuţia, altminteri strădania săritorului e zadarnică. Iar mândria lui - rănită.

Doi dintre băieţi fac baie în fundul gol şi, când ies din apă să se încălzească la soare, cu palma pavăză în dreptul ruşinii, trag cu sete din ţigările de contrabandă de care-i plin satul. Pendulează între copilărie şi adolescenţă, grăbindu-se şi întârziind, fără să ştie încotro e mai bine. Ceilalţi înotători se scaldă în chiloţi, iar cârpa e înecată de la mizeria din apă. "Slipi n-aveţi?", îi întreabă bucureşteanul. "Ce-s ăia?", face ochii mari un băiat cu fundul gol. "Slipi, mă!", îl dumireşte un altul. În gura tovarăşului de joacă, cuvântul pasămite capătă sens. "N-avem slipi", zâmbeşte  nudistul, rostind atent substantivul abia coborât din memorie.

Copiii se jură că apa din canal, plină de răcăleţi (n.r. - broaşte), e chiar din Dunăre, deşi fluviul e departe de sat. Nu mint pentru c-ar vrea să se dea mari, chiar cred că în apă de Dunăre se joacă leapşa sau prinsa, doar aici au învăţat să înoate, în ochiul ăsta în care cel ce depăşeşte barierele invizibile şi tulbură mătasea broaştei e pedepsit cu consemnul "la mal". Cum să te ţină la suprafaţă în plută, când "faci pe mortu'", o baltă strânsă de la ploaie? Numai Dunărea, e lucru ştiut ăsta, are putere şi e pe măsura unor înotători ca ei!

"O să se dea drumu' la Magistrală!", mă anunţă, grav, Mădălin. Făcu baie dezbrăcat ş-acum îşi trase, serios, chilotul pe el, aflând că-s de la ziar. Are 12 ani ş-un ştras în urechea stângă. "Magistrala e mare! Ştiţi cât de mare e?" Nu ştiu. "Vine apă din Dunăre!", decretează el, ferm, importanţa Magistralei. "Bă, da' mai ţii minte când te aruncaşi în Magistrală, data trecută, şi-ţi dădu sângele?", îi taie unul din epoleţi lu' Mădălin. Băiatul pufăie scurt dintr-o ţigară şi-nghite cu greu "remember"-ul. "Mă aruncai direct, neobişnuit cu apa mare, căzui cu faţa şi-mi dădu sângele pe nas", explică el. Acuma, ştie. "Ce ţigări fumezi?" "Ramuel", zâmbeşte Mădălin, mândru de întrebare. "Raquel Gold", adică. Ţigări proaste, fără timbru. "Cine ţi-a pus cercel?" "Singur", se înfoaie el, prin fumul de ţigară. "Mi-am dat gaură cu acul şi gata! Frate'miu, care e-n Italia, are cercel şi-n ureche, şi-n sprânceană, şi aici", îmi arată el un punct între nas şi gură. "Mai e, mă, frate'tu în Italia?", îl iscodeşte unul dintre tovarăşi. "Săptămâna trecută plecă iară", îi informează pe toţi Mădălin mândru.

Cum îi explicasem că fumatul slă­beş­te plămânii şi-i afectează perfor­man­ţe­le de înotător, după ce termină ţi­ga­rea, Mădălin sare-n baltă, ca să-mi arate cât de departe se duce pe sub apă. "Puţin, bă!", îl necăjesc copiii de pe mal. Poate şi pentru că nu voise să poştească ţigarea cu ei. "Ei, lasă, că plămânii se spală cu lapte", dârdâie din apă, fumătorul, ultima soluţie. "Cu lapte de capră", adaugă el când îmi vede privirea neîncrezătoare.

Florin nu fumează. Se aşază lângă mine cuminte şi trage cu coada ochiu­lui în caieţelul cu notiţe. Îmi spune că are o soră mai mică, "trece într-a II-a", iar el va merge la toamnă într-a VI-a. "Am făcut carnaval la sfârşit de an", mărturiseşte el vesel evenimentul abia trecut. "Acolo", îmi indică, printr-o aruncătură de privire, şcoala aflată vizavi de "baia număru' 2". De la ferestrele claselor aflate în­spre stradă se vede ochiul de apă. Îmi imaginez cât de grele au fost ultimele zile de şcoală... "Şi-n ce te-ai costumat la carnaval?" Florin nu pricepe. "Am dansat. Populară şi manele." Aha, un fel de banchet. "Aşa. Făcut de noi şi de doamna dirigintă. Am dansat pe Dules şi Guţă!", îmi dă el vestea care ar trebuie să mă amuţească de admiraţie. "Cine e Dules?" "Dules!", râde el de ignoranţa mea. "Ăla care cântă manele." Bun, deci Dules cântă şi absolvenţii de-a V-a din Moţăţei dansează pe ce zice el. "Noi am avut şi bere", adaugă Mădălin. Categoric, azi joacă rol de Michiduţă. "Trei ba­xuri!" Florin tace, doar mi-a zis că el nu fumează... "Şi unu' l-a imitat pe Fernando!", plusează "Michiduţă". "Care Fernando?", întreb moale. Încep să mă fac de râs. "Fernando de la Caransebeş", se enervează copiii într-un glas. Sunt praf... "În vreo tabără ai fost?", redirecţionez dis­cuţia. "N-am fost în nici o ex­cursie", răspunde Florin. "Vara trecută, m-am dus la verişoara mea, la Cetate. Şi la baie, în Dunăre, şi cu unchiu', cu scuteru' şi cu maşina." Dar marea? "N-o văzui!", declară sincer copilul. "Da', decât la mare, mai bine vin şi fac baie aicea. Suntem mulţi prieteni...", găseşte el argumente.

Părinţii lui sunt "agricultori, adică muncesc la câmp", adaugă el, însă din toată sărăcia, anul ăsta, pe 11 mar­tie, când a făcut 11 ani, bunica i-a luat cadou un telefon mobil. "Vor­besc cu verişoara, cu văru', cu co­le­gii...", înşiră el listingul. "Treabă faci în vacanţă?" "Mai puţin. Părinţii ne lasă să ne jucăm mai mult. Seara tre' să aduc vaca de la islaz, să-i dau apă, să mănânce..." Vocea lui cade moale peste căldura care şi-a pierdut din putere; ziua se stinge, soarele se prelinge spre Dunărea ce, în ima­ginaţia copiilor, e chiar acolo, uite-o, unde se îmbucă soarele cu pământul!

Ovi urcă dalele de beton ale canalului purtând în dreapta o găleată mare, aproape plină cu apă. Calcă ţeapăn, cu umerii drepţi, iar muşchii braţului i se încordează sub greutate. Are 7 ani Ovi şi e a nu ştiu câta oară când cară apă, dar e prima când vine la "baie". Duce apa fratelui mare - "neni" îi spune el -, care ţine calul, apoi amândoi îl spală, cu pal­me­le goale. Animalul e blând, abia se fereşte de apa rece. După ce-l cu­ră­ţă, fraţii îl priponesc în iarba crescută lângă canal ş-apoi intră-n apă. "Neni" - în mijlocul ochiului, viteaz, Ovi - pe margine, amestecat printre "ăia micii", chiţăind scurt de frică şi de frig. Când cei mari se dau la el, în joacă, speriindu-l că-l duc la apă ma­re, Ovi ţipă "neni, neni!" şi fuge înspre mal cu salturi scurte, ca un iepure.

Florin priveşte înspre "botez" cu aerul unui cunoscător. E acum pe malul celălalt, şi-a tras pe el un tricou ş-un şort portocaliu, şi-a pus papucii de gumă în picioare. A avut vreme să treacă şi pe la magazinul de lângă şosea, de unde-a luat doi peşti congelaţi, pentru acasă, şi-o îngheţată la pahar - pentru el. Nu se grăbeşte, a agăţat punga cu macrouri de un tufiş şi, pe vine, linge încet îngheţata de pe lopăţica de plastic. E vacanţă...


PROMISIUNEA
Adriana e din Mălăieşti, dar înva­ţă la Goeşti (Dolj). A trecut în cla­sa a V-a şi-mi spune că face 15 mi­nute cu autobuzul până la şcoa­lă în fiecare dimineaţă. La 6:00 se trezeşte. Acum e vacanţă ş-ar pu­tea să doarmă cât vrea ea. Dar Adriana tot devreme se tre­zeş­te. Are 11 ani, e mare, poartă pe sub tricoul uni un sutien albastru, cu baiere prea largi, da' nu-i pasă că se văd, lumea trebuie să ştie că ea a crescut. Nu mai are mamă "de la 2 ani şi jumătate. Şi Dani - de la 3 ani". Dani e fratele ei. Părinţii s-au despărţit, adică mama a plecat într-o zi de acasă, iar acum tră­ieş­te "pe la Izvor, la va­le. Am şi-o soră vitregă de la ea". Atât. "Tati are un ajutor so­ci­al." Iar Adriana? "Am bine şi foar­te bine la şcoală. Mai mulţi de bi­ne", recunoaşte ea. Va­can­ţa de va­ră e doar o promisiu­ne. "O să mă ia Alina la mare cu ea", îmi şopteşte fata emo­ţi­o­na­tă. Alina e o femeie din Craiova, ai cărei pă­rinţi locuiesc gard în gard cu Adriana. "Nu mă dusei la bo­tez, că mă lua şi la munte", îmi spuse Adriana necazul ei. Câteva sate mai înspre Craiova, în comuna Şim­ni­cu de Sus, copiii din Cornetu se joa­că la cişmeaua din deal. Un fi­ri­cel de apă ce susură într-o albie de ciment. Cei mici sunt înarmaţi cu pet-uri. Le um­plu şi aruncă unii într-alţii cu apă până nu mai ră­mâ­ne palmă de haină uscată. San­dalele de plastic le fleoşcăie-n picioare, în timp ce ei se aleargă, râzând fără noimă. "O să merg la Herculane în va­can­ţa asta", îmi spu­ne Andreea. E cla­sa a IV-a şi mer­ge la şcoala din Le­şile, un sat învecinat. Ionuţ are 5 ani şi vacanţă de la grădi. "Io merg la Amaradia!" "Ce e Amaradia?" "A-ma-ra-dia!", se miră el, râzând. "E o pădure. Unde mer­gem când e sărbătoare sau când e ziua cuiva", mă du­mi­reş­te An­dre­ea. O bătrână îmbro­bo­dită cu basmaua strigă şi se milogeşte de ei, să vină înspre casă. E "mamaia" vreunuia. Copiii sunt uzi din cap până-n picioare, apa din păr le picură peste gene şi nici n-o văd pe femeie. Iar râsetele lor îi aco­peră chemarea.
Citeşte mai multe despre:   întoarcerea la ţară

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de