x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

1907-2007: Satul fara rasculati

0
Autor: Laura Toma Sidonia Silian 13 Feb 2007 - 00:00

La Tibanestii de Iasi, mosierul P.P. Carp s-a purtat rezonabil cu taranii care ii lucrau pamantul, motiv pen-tru care locul e considerat excep-tia de la ceea ce s-a intamplat in iarna lui 1907: taranii nu au ridicat furcile impotriva lui.

ALTCEVA. Taranii care lucrau pe langa conacul lui P.P. Carp erau multumiti de modul in care mosierul ii trata

Pe vremea Rascoalei de la 1907, la Tibanestii de Iasi mosierul locului era conservatorul P.P. Carp. Istoria si memoria colectiva a satului de azi il descriu ca pe un om ce avea o relatie mai mult decat convenabila cu taranii, motiv pentru care locul e considerat exceptia de la ceea ce s-a intamplat in iarna lui 1907: aici, taranii nu au ridicat furcile impotriva mosierimii.

SOLUTII
"Se crede, pe nedrept dupa mine, ca singura cauza a mizeriei taranului este lipsa de pamant... Domnii mei, legea rurala a lui Cuza din 1864 a dat pamant... legea insurateilor a lui Bratianu a acordat pamant, legea noastra de la 1888 a improprietarit 80.000 de familii taranesti. S-a imbunatatit starea taranului? Nu. Cauzele sunt deci aiurea. Cauzele sunt: starea culturala in care se afla taranul si rezultatul lipsei de administratie pe care o avem in tara la noi"
P. P. Carp

In perioada cand judetul Iasi mocnea la foc mic si constant din cauza nemultumirilor si neajunsurilor taranilor rasculati impotriva a tot ceea ce insemna sistem agrar arendasesc, cand bariera de la periferia capitalei judetului sta sa cada sub pasii celor intrati in istorie cu lozinca "Noi vrem pamant!", la Tibanesti - zic deopotriva istoricii si localnicii mai varstnici - a fost liniste si pace. Nici o furca ridicata la portile conacului mosieresc, nici o voce din popor pledand impotriva modului "dupa fapta si rasplata", folosit de P.P. Carp in relatia cu taranii care ii munceau pamanturile. Se pare ca fapta taranilor, aceea de a-i munci pamantul, chiar se rasplatea cu o... rasplata. "Mosierul nostru a fost cumsecade, a tinut cu poporul", spune nea Ion, unul dintre povestasii cei mai avizati ai comunei, al carui bunic a trait pe vremea lui Carp. In satul aflat la 50 de km departare de Iasi, legenda celui care a pus umarul la infiintarea societatii "Junimea" impreuna cu Titu Maiorescu si Vasile Pogor este extrem de vie in mintea oamenilor. "Sta mult timp aici, cu taranii, la mosie si era corect, le dadea oamenilor pamant. Mi-aduc aminte ce mi-a zis tata: bunicu’ meu a primit un car si doi boi drept pomana (carul inca il mai am in curte, nu l-am dat comunistilor), cand i-a murit lui Carp mama. Si nu numai lu’ bunicu’ i-a dat Carp, ci la vreo suta de tarani... A fost un mosier bun, ce sa mai!", povesteste un alt varstnic al satului, Vasile. Dupa spusele satenilor, politicianul conservator prefera sa-si petreaca mult timp gospodarind mosia "cu mana lui", punandu-se astfel de-a curmezisul modei din randul latifundiarilor de atunci, si anume sa stea mult timp prin strainatate. "Se zice despre el ca era foarte, foarte ordonat, ca totul trecea prin mana lui, stia pana si randuirea damigenelor din beci, daramite despre taranii de pe mosia lui", povesteste istoricul satului. "Si avea mai multe mosii, culmea!, una era tot intr-un sat Tibanesti, dar in Braila. Se spune ca personalul pe care il avea la mosia noastra era platit din banii castigati de la mosia din Tibanestii de Braila", spune pe un ton anecdotic istoricul.

DOAR UNUL. O explicatie plauzibila a faptului ca satenii nu au vrut sa se revolte in 1907 impotriva lui Carp este si ca mosierul nu era de acord cu arendarea pamantului unui intermediar, care intermediar - dupa cum se obisnuia pe atunci - subarenda taranilor ogorul. De unde niste taxe mai putin costisitoare, mai usor de suportat de catre tarani. Mai mult, Carp obisnuia sa dea un loc de casa taranilor, uneori si "merinde" sau o parte dintr-o padure tocmai pentru a nu-i vedea traind intr-o pauperitate desavarsita. Uneori, ii trimitea pe banii lui la Chisinau "ca sa invete bine o meserie". "El a adus preot in sat, cantaret, invatatori, asistenta sanitara dupa ce, bineinteles, facuse in sat biserica, scoala, spital", spune istoricul satului. Una peste alta, in februarie 1907, cand la Tibana, comuna vecina Tibanestiului, taranii fumegau din cauza mosierului lor, un anume Fischer, care avea pamanturi arendate in mai toata Moldova, doar un singur tibanis-tean a plecat sa se rascoale impotriva regimului, ce-i drept, extrem de potrivnic pentru taranii din intreaga tara. "Numai un cetatean, Darie, a plecat catre evrei, noi asa stim de la parinti. In rest, nimeni nu a ridicat un deget impotriva mosierul nostru", spune nea Ion, referindu-se la faptul ca la data aceea Tibana era un targ format prepoderent din populatie evreiasca ce se indeletnicea cu negustorii de tot felul si care, prin urmare, forma singura clasa de mijloc din Moldova. In fapt, o parere de a lui P.P. Carp in privinta aceasta, rostita la tribuna Parlamentului, suna astfel: "Vreti sa biruiti in lupta cu evreii? Fiti muncitori, cumpatati, economi cum sunt dansii si n-o sa va temeti de nimic. Solutia chestiunii evreiesti este in concurenta muncii".

PARERI. Mai mult, conservatorul facea mai tot timpul interpelari in Parlament, vizavi de chestiunea taranesca. De o astfel de interpelare aminteste si C. Gane: "Se crede, pe nedrept dupa mine, ca singura cauza a mizeriei taranului este lipsa de pamant... Domnii mei, legea rurala a lui Cuza, din 1864, a dat pamant... legea insurateilor a lui Bratianu a acordat pamant, legea noastra de la 1888 a improprietarit 80.000 de familii taranesti. S-a imbunatatit starea taranului? Nu. Cauzele sunt deci aiurea. Cauzele sunt: starea culturala in care se afla taranul si rezultatul lipsei de administratie pe care o avem in tara la noi". Istoricii de azi promoveaza insa o alta parere despre personalitatea lui P. P. Carp. Prof. univ. dr. Dumitru Sandru spune referitor la mosierii din timpul Rascoalei de la 1907 ca "au fost si mosieri buni… La Tibanesti, in 1907, de pilda, pe mosia lui P. P. Carp, care ura de moarte pe tarani si care, in toate scrierile lui, vorbea foarte urat despre ei… n-a fost rascoala. El ii nesocotea, dar in schimb s-a purtat onorabil cu taranii". In alta ordine de idei, pana si moartea acestuia este pusa sub semnul intrebarii. Satenii au dezvoltat o intreaga legenda, cum ca mosierul ar fi sfarsit in 1919, otravindu-se. Mormantul sau se afla la o aruncatura de bat de conac.

MORMANT. Tibanistenii cred ca mosierul din timpul Rascoalei de la 1907 a sfarsit in conditii ciudate

AZI. Una peste alta, trecand peste misterele istoriei, tibanistenii si-au format un adevarat cult pentru singura personalitate politica data de satul lor. Il pretuiesc "asa cum se cuvine": scoala, biblioteca si parcul comunei ii poarta numele. Il pomenesc de fiecare data cand vine vorba despre pamant: "Dupa 1921, cand au fost improprietariti taranii, li s-a dat taranilor de aici peste o mie de hectare din mosia lui Carp. Si tata a luat atunci, i-au dat o jumatate de hectar, ca era meserias", spune un varstnic al locului. Dupa exproprierea din 1949, pe timpul comunistilor, conacul mosierului a devenit GOSTAT, apoi scoala primara, iar dupa ceva timp scoala profesionala cu profil agricol. Dupa revolutie, s-a incercat obtinerea unor fonduri de la Ministerul Culturii si Cultelor pentru infiintarea unui muzeu in incinta lui. Astfel, reconstructia conacului a fost demarata, in trei ani investindu-se trei miliarde de lei vechi in acest scop. Totul a fost sistat in momentul cand familia Sturza, posesoarea actuala a conacului, a facut cerere de revendicare a imobilului. De atunci, ministerul este in tratative cu familia respectiva, pentru a pastra conacul ca patrimoniu, incercand sa ofere, drept despagubire familiei, o suma de bani. In tot acest timp, adica de zece ani, casa sta in paragina, in buricul satului. Cat despre taranii de azi... acum, dupa o suta de ani, de avut pamant, au - "n-au ce zice!" - , insa "a disparut dragostea pentru el". "Tineretului nu-i mai place sa munceasca in agricultura, la prasit. Iar noi am imbatranit, nu mai putem sa-l muncim. Ce-i drept, nici nu se castiga din agricultura. Stam cu cerealele in magazie, preturile sunt prea mici si aproape muncim degeaba." Multi dintre tinerii locului au luat drumul strainatatii, in speranta de a veni peste cativa ani cu ceva bani in locul de bastina. Iar agricultori get-beget daca mai sunt ca sa-i numeri pe degete. Nea Ion, de pilda, tata a zece copii, poate spune ca numai pentru doi dintre ei pune ramasag ca il vor urma in meseria de agricultor. Restul - ba in America, ba in Spania... De unde poate si tendinta actuala a satului: "Lucrurile merg spre comasarea pamantului, sunt multi cei care si-l dau la asociatii, fiindca nu li se mai pare rentabil sa-si munceasca singuri pamantul", spune primarul comunei, Spulber Dumitru.

CONCLUZII. Nea Ion si nea Vasile cred ca UE e tot un soi de colectivizare

INADAPTARE. Si cerintele UE sunt privite piezis de catre tarani. Noile reglementari privind ritualul inmormantarii, interzicerea carutelor pe drumurile europene li se par niste corvoade cumva puse pe nedrept pe spinarea taranilor. "Ce fac, domn’e, astia?! Ne lasa si fara traditii?", sporovaiesc Ion si Vasile la un pahar de vin in fata primarului. In opinia lor, sistemul agrar, pe cat de precar pe atat de incorsetat, pe care au trebuit sa-l indure in timpul comunismului se regaseste cumva si in noua economie de piata: taranul munceste mult si pe aproape nimic, lucrul campului oferindu-le un trai departe de a fi considerat decent. Unul la limita subzistentei. "UE e tot un soi de colectivizare, dar un pic mai altfel. Eu, unul, nu inteleg economia asta de piata... cel care vinde painea castiga mai mult decat cel care produce graul... e nedrept!", spune nea Ion. Optiunea de a-si lasa pamantul "parloaga" nici nu le trece insa prin cap. Culmea inechitatii li se pare a fi sistemul de taxe si impozite cu care se confrunta in vremurile actuale: "Nu se poate, domn’e, asa ceva! Cel care lucreaza pamantul primeste subventie de la stat, iar noi, proprietarii pamantului, platim impozitul la stat". In traducere libera, daca pe timpuri taranul era obligat sa plateasca dijme peste dijme pentru dreptul de a putea munci pamantul altora, mai precis al arendasilor, acum, cand in sfarsit sunt si liberi si au si pamant, tot ei sunt cei care isi imputineaza buzunarul pana la ultima letcaie, in fata ghiseurilor statului. In concluzie, fie proprietar, fie nu, dupa nea Ion si nea Vasile taranul din Tibanesti mai tot timpul a dus-o prost.

DESPRE TARANI
Datele statistice arata ca la inceputul secolului al-XIX-lea si inceputul celui de al-XX-lea, nivelul de trai al taranimii era unul dintre cele mai scazute din Europa. Asta si explica faptul ca in secolul trecut, pe continentul nostru, numai in Romania a avut loc o mare rascoala taraneasca. Situatia sociala era jalnica: 80% din populatia tarii locuia in mediul rural, natalitatea era de 40,2%, iar mortalitatea de 30,6%, procente ce situau tara noastra in primele locuri in Europa, alaturi de Rusia, Serbia, Bulgaria, Ungaria. Efectele arendasiei - fenomenul caracteristic acestei perioade - asupra nivelului de trai al taranului erau devastatoare. Arendasii urmareau obtinerea unui venit cat mai mare intr-un timp cat mai scurt, de unde "solutie" - exploatarea muncii taranilor. Totodata, in lumea satului luase amploare si camataria. Insuficienta ofertei de credit din partea statului da posibilitatea proprietarului de pamant sa "amaneteze" forta de munca a agricultorului pentru ani in sir. Astfel, dependenta taranului fata de mosier era, practic, pe viata. Iar de beneficii se bucurau numai latifundiarii. In Romania lui 1907 existau diferente izbitoare de nivel de trai intre taranimea paupera si burghezia luxurianta. Un exemplu edificator: in 1912 se inregistrau 42.000 de bordeie construite dupa chipul si asemanarea celor de la inceputul Evului Mediu.
Mai mult, starea de sanatate a populatiei era si ea precara. O boala tipica pentru taranul de atunci era pelagra, in anul 1911 existand 1.128 de bolnavi la 100.000 de locuitori, iar in anul urmator 634. Si asta fiindca hrana oamenilor lucratori de pamant era mai mult decat modesta, mamaliga fiind principala mancare a lor.
Citeşte mai multe despre:   un secol de flamanzi,   satului,   pamant,   ţăranii,   ţăranilor,   carp,   mosierul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de