x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Campanie - "Suntem toti victimele inertiilor lingvistice"

0
Autor: Laura Toma 30 Mar 2006 - 00:00
Campanie  -  "Suntem toti victimele inertiilor lingvistice"


Prof. dr. Stelian Dumistracel face o radiografie a resturilor lingvistice a-le vechiului regim. Limba de lemn a fost un apanaj ultraeficient al co-munistilor. Presa de dinainte de ’89 era perfect acope-rita de pelteaua lingvistica a regimului. Ramasitele a-cestui limbaj mai "zgaraie", pe alocuri, exprimarea cu-renta actuala.

Jurnalul National: Sa incercam o definitie a limbii de lemn?
Stelian Dumistracel: Limba de lemn este un produs al folosirii, motivate politic, a unui limbaj "construit" dintr-o anumita atitudine a emitatorului fata de realitate, pentru a manipula. "Reteta" este eludarea sau ocultarea propriu-zisa a realitatii, eliminarea gandirii, recurgerea la fetisizarea anumitor cuvinte, cu o deosebita frecventa in contexte determinate, adoptarea unui registru patetic maniheist (in "alb" si "negru"). In fond, ne confruntam cu un regim de folosire a limbajului ce refuza cunoasterea si comunicarea rezultatelor acesteia, ce urmareste exclusiv influentarea. Toate regimurile (moderne) totalitare au uzat si uzeaza de aceste mijloace in discursul privind planificarea si organizarea functionarii structurilor sociale, dar si economice, a statelor in care politicul se manifesta prin dictatura.

Daca avem in vedere faptul ca, initial, in ruseste, sintagma numea turnuri specifice ale limbajului administrativ, recunoastem ca limba de lemn s-a nascut spontan; anomalia a aparut pe terenul "performativitatii", al urmaririi unei anumite eficiente prin "transplantul" in domeniul altor limbaje ale discursului public, in special cel al vietii politice.

Inainte de 1989, oamenii erau constienti de folosirea limbii de lemn?
Sigur ca da; trebuie sa ne pastram increderea in dotarea, in capacitatea vorbitorilor in ceea ce priveste competenta lingvistica, de la cea "idiomatica" (locuitorii din Valle d’Aosta, de la granitele dintre Franta, Italia si Elvetia vorbesc, in functie de mediu, franceza, italiana si germana!) la cea expresiva (care nu se confunda cu "poeticul"). Nici contemporanii nostri nu trebuie... subestimati din acest punct de vedere: unii (sau multi) dintre ei treceau relativ usor de la limba naturala la constructul de lemn, tot in functie de situatia de comunicare (sau de confruntare!). Inaintea unei sedinte ("de partid" sau "de productie") se spuneau "bancuri", chiar pe teme politice, din cele incadrate un timp la "2/1" (doi ani de inchisoare pentru cel care-l spune, un an pentru cel care-l asculta). Incepea sedinta: se schimba registrul. Vorbind in termeni ai retoricii clasice, se glisa de la registrul asa-zis "mijlociu" (sau de la cel "umil", cu sensul de "modest") la cel "sublim" care, de fapt, insemna "festiv", mai ales in ceea ce priveste argumentativul. O interventie publica in acest registru se putea incheia, pentru prietenii din jur (cu sentimentul de oarecare jena), prin remarca "am zis-o ca la carte!".

Exista o defulare in sensul asta?
Tot asa de sigur este ca, mai ales pentru neprofesionistii discursului politic, spre deosebire de activisti, defularea fata de maculare se manifesta prin ironia ori sarcasmul la adresa fetisurilor lexicale si de turnura, ce erau plasate mai mult decat derizoriu in limbajul conversatiei din discursul privat (am auzit, de exemplu, injuraturi de "statut", de "codul familiei socialiste" sau de "retribuirea dupa cantitatea si calitatea muncii"). Ce era "potrivit" in discursul public, recunoscut ca "semnal", ca marca pentru o retorica a consimtamantului, devenea astfel tinta respingerii organice in limbajul familiar. De altfel, la alt nivel, mostre ale unei asemenea analize empirice sui-generis au fost transcrise in vorbirea unor personaje din proze ale lui Marin Preda sau Augustin Buzura (ce inseamna "unealta a chiaburilor", "dusman al poporului", "actiuni de subminare", "a-si lua angajamentul", "a demasca" etc).

Care a fost reactia dupa 1989 vizavi de folosirea limbii de lemn?
Reflexul de respingere, dupa 1989, a cunoscut mai multe faze. "Boala" fiind lunga la inceput si nu doar in paginile efemerei "Scantei a poporului", cliseele jargonului politic comunist au fost utilizate, tot in domeniul comunicarii publice, chiar pentru a infatisa semnificatia schimbarii. Citez din prefata si din postfata de la cartea unui istoric (al carei text de baza avea "bun de tipar" la 4 noiembrie 1989 si a aparut in primele luni din 1990): "Sa nu uitam ca ei, tinerii, au aprins flacara izbanzii, a minunatei fapte de istorie nationala, ce a determinat fuga rusinoasa a dictatorului, victoria Revolutiei si cucerirea libertatii"; "Pe inaltul lor sacrificiu, pe sacrificiul si lupta intregului popor se intemeiaza..."; "Minunatul nostru popor, in randul caruia au participat cot la cot, in infaptuirea marii lui Revolutii, tinerii impreuna cu toate celelalte categorii sociale, purtand in inimi setea de dreptate si adevar, au scuturat tirania si se pregatesc sa paseasca in randul natiunilor libere, democratice si civilizate..." (cei mai in varsta isi pot aduce aminte chiar clisee ale discursului... dictatorului).

De la propaganda la "Blog"


Cum ati caracteriza limbajul actual al presei? Mai este el contaminat de limba de lemn ?
In presa, de la constrangerea prin cenzura si autocenzura, s-a ajuns, relativ repede, la ceea ce se revendica (uneori exagerat) drept dezinhibare. Violenta de limbaj din publicistica (tinand seama de diferite categorii de ziare, fireste) a fost prezentata si comentata intr-o exegeza (cu ton intermitent pamfletar) de Ruxandra Cesereanu, intr-o carte aparuta la "Humanitas" in 2003. Ne-ar interesa, aici, dinamica procesului de "dezinhibare". De la canal media, cu statut de oficina de propaganda, al ziarului, al postului de radio sau de televiziune, la cel de mijloc de informare, cu propensiune marcata spre feedback, limba de lemn pare (dupa cum si este) condamnata ireversibil.

Trebuie sa observam tendinta limbajului publicisticii, unul apartinand discursului public, de a se apropia pana la identificare de limbajul conversatiei din discursul privat, cu toate caracteristicile acestuia (calitati si defecte), printre care oralitatea, tonul familiar, dar si violenta de limbaj, argoul de mahala. Este de ajuns sa ne referim la urmari (uneori dezagreabile pentru ziar sau pentru autor) ale publicarii articolelor pe suport electronic, ca sa nu mai vorbim de sistemul "blog".

Cine au fost spargatorii de tipare in mass-media?
Probabil, fara sa ne referim la publicatii "de scandal", in presa tonul de contestare activa a formalismului exprimarii l-a dat "Evenimentul zilei" si, pe alt plan, poate fi usor recunoscuta tonalitatea proprie (cu largi efecte de prozelitism) a "Academiei Catavencu". Acest hebdomadar ii propune insa cititorului elemente ale unui "contract de lectura" in termenii din titlu si din cele care urmeaza: "Saptamanal de moravuri grele" - "Tagma cum lauda".

Unde mai este folosita astazi limba de lemn?
Exista in ziare textele de opinie si, tot in discursul public, limbajul vietii politice, zone in care cliseele (stereotipii, unitati frazeologice diverse) isi gasesc locul inca nestingherite. Dar, in limba de lemn de astazi, ca optiune a emitatorului (sau defect al acestuia) se recunoaste un cod, uneori constientizat chiar la nivelul receptorului mediu, cod fata de care se manifesta aderenta sau respingerea. Nu este exclusa manipularea; dincolo de aspectul "tehnicizat", termeni eufemistici de tipul "arierate", "disponibilizare" etc. au un rol asemanator "confratilor" din presa comunista cum era, de exemplu, "reasezarea preturilor" pentru "cresterea preturilor", scumpirea marfurilor. In treacat fie spus, o asemenea strategie denominativa este cunoscuta si la case mai mari. In Germania nu se mai scrie "Fremdarbeiter" ("muncitor strain"), ci "Gastarbeiter" ("muncitor oaspete").

Daca, din acest punct de vedere, ne intereseaza numai indirect prestatia particularilor care apar in emisiuni de televiziune, semnificativa este preluarea (din vorbirea si scrierea cui?) de catre ziaristi tineri a numeroase clisee din limba de lemn a discursului public de inainte de 1989.

Recidivistii limbii de lemn


REST. Limba de lemn, un cadou al Tatucului
Ne puteti da cateva exemple de discurs mediatic practicat de jurnalisti tineri care sa fie puternic contaminat de limba de lemn?
In vara lui ’99, dupa primul cutremur de pamant din Turcia, o tanara reportera il intreba (la Antena 1) pe un ofiter superior, cu functie de raspundere intr-un organism... abilitat, ce se face la noi in materie de cunoastere a situatiei constructiilor, ce se prevede pentru a fi evitate, intr-o asemenea imprejurare, urmarile tragice etc., tot intrebari al caror raspuns era asteptat cu sufletul la gura de cei care isi imaginau ca au privilegiul de a fi "pe faza" la o asemenea confruntare, spre a se edifica. Intervievatul, un ipochimen patruns de importanta "misiei", dar si ca intr-un concurs cu premii pentru care se pregatise constiincios, se asculta recitand imperturbabil fraze de regulament, de tipul (nu am inregistrat emisiunea): "Conform dispozitiilor aprobate de (titlu de institutie), completate cu instructiunile (numar, pe data) se intreprind toate masurile privitoare la..., vizand solutiile optime pentru..., avand in vedere persoanele juridice in competenta carora revine... Pentru a limita si diminua efectele..." etc. etc., de sa te crezi la o lectie de "tiorie"! Mos Teaca e gata apoi, chiar sa raporteze "supiriorilor" ca "avand in vedere si tinand seama de tentativa de invaluire din partea unor civili, introdusi reglementar, inclusiv aparatura din dotare, in incinta serviciului de resort, s-a procedat la...". Asa ca, mai bine... lipsa!

Ne intoarcem la insemnarile facute cu ocazia vizitei la Bucuresti, in mai 1999, a Papei Ioan Paul al II-lea si ne putem convinge ca exista semne de cronicizare (epidemiile fiind oricum la moda), pe sechelele discursului public al vechiului regim, dar cu victime din intreg spectrul de varste in activitate. Nici unii dintre cei mai tineri nu sunt imuni, caci "implementarea" unor formule de uz curent (inca) sau passe-partout ii scuteste de efortul cautarii, de exercitiul imaginatiei, al caror rezultat ar fi enuntul pertinent, denominatia proprie, adecvata.

Incepem tot cu un ofiter, prezentatorul "Buletinului rutier" de la "Radio Romania Actualitati", care, in zorii zilei de 7 mai 1999, le explica bucurestenilor unde-si pot parca masinile in zona, dat fiind ca, duminica, 9 mai, in Parcul Izvor, "Suveranul Pontif va sustine o liturghie". Iar la TVR 1 s-a vorbit de slujba din Piata Unirii "prezidata de Sanctitatea Sa, Papa", in replica ("daca putem spune asa") la slujba oficiata de Patriarh. Tot "pe viu", ni s-a dezvaluit (formulare reluata) ca "povestea Samaritencei a fost citita de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei", si ca, la un moment dat, se intona imnul "Hristos a inviat" (este drept, din studio, un cleric a intervenit, jenat: "troparul"). In sfarsit, la plecarea Papei, insusi IPS. Patriarhul ne-a explicat de ce "a luat cuvantul" la despartirea de pe aeroport.

Terminologia de miting, de sedinta plenara, a alternat cu expresii mai "omenesti", de... apropiere sufleteasca, din registrul transmisiilor de colportaj degajat: tot la TVR 1, in ziua de 8 mai, la iesirea din biserica, Papa a fost prezentat, condescendent, ca o "prezenta agreabila cu toata neputinta varstei!". Desi "un batranel garbovit si bolnav", Ioan Paul al II-lea a fost prezentat si drept "un papa caruia ii plac calatoriile", intalnirile cu tinerii constituind "spectacole ale prieteniei" (... si ale pacii, de ce nu?).

Ca sa concedem..., putem vorbi de limba de lemn ca act patologic sau in termeni de evolutie fireasca?
In ciuda defectelor, dar mai ales din cauza efectelor pe care inca le mai produce, obiectul discutiei de fata trebuie analizat la rece; in cartea, bogata in fapte si sugestii, semnata de FranIoise Thom, Limba de lemn, aparuta la "Humanitas" in 1993, autoarea combate pateticul pe un ton el insusi cam... vibrant! Spre deosebire, de exemplu, de un Victor Klemperer, in Lingua Tertii Imperii, enunt a carui decodare ne-o ofera subtitlul de la traducerea in franceza: "La langue du IIIe Reich"). Caci suntem, cu totii, in mod obiectiv, potentiale victime ale inertiilor lingvistice care favorizeaza instalarea "usurintei" in exprimare.

Modul natural si obisnuit de a vorbi (Quintilian) a creat si a impus in orice limba un numar impresionant de structuri ce reflecta solidarizarea lexico-semantica printr-un proces pe care Eugeniu Coseriu l-a calificat drept un adevarat "mariaj cvasiobligatoriu" al unor cuvinte. Pentru vorbitorii limbii romane (si, la randul lor, pentru vorbitorii altor limbi, folosindu-si propriile vocabule), au devenit veritabile clisee imbinarile ce asociaza automat unui substantiv un anumit adjectiv: frunza este verde, muntele inalt, fata frumoasa, mama buna, batranul intelept, iar sarpele viclean! Reluarea simplelor calificative automatizate (si prin coercitie sociala si culturala) este insa primul pas spre cursa in care vorbitorul comod cade atunci cand, apoi, accepta alte rezultate ale coercitiei subversive: folosind limba materna, el are la dispozitie formule "de-a gata", ce perpetueaza nu doar aprecieri standardizate convenabile, ci si adevarate norme de conduita si de totala creditare; la exemple de aceasta factura, din seria precedenta, pot fi adaugate caracterizari cum ar fi "copil cuminte", "elev silitor", "comandant viteaz" etc. Ne aflam, de fapt, la izvoarele inconstiente ale generarii oricarei "limbi de lemn".
Citeşte mai multe despre:   limba,   lemn,   limba noastra-i o comoara

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de