x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Rapidul de Gherla

0
Autor: Dana Cenusa 12 Oct 2005 - 00:00

PUNCT DE VEDERE
"Si cum ii explici atunci ca de fapt tu, judecatorul, mancai o savarina in timp ce el era infometat, batjocorit si haituit?! Ridici din umeri sau incerci sa-l convingi ca pur si simplu este vinovat pentru ca n-a avut noroc pe lume?!"

PUNCT DE VEDERE
Duminica dupa-amiaza, "Intercity"-ul de Cluj, insotesc ziaristii la Gherla, ploua fara sfarsit, prin geamul compartimentului, Romania e uda rau, ca o haina de care-ti vine pana la urma sa te si lepezi. Asadar lucrez la "penitenciare", dar ma feresc sa recunosc asta in tren, altfel ajung usor un fel de tinta vie in care de regula calatorii simt nevoia sa arunce cu te miri ce. Marin, fotoreporterul Jurnalului National ma intreaba despre traseul calatoriei si uit si incep sa povestesc si am si obiceiul asta urat sa vorbesc prea mult, ziaristii ies sa fumeze, raman singura cu calatorii, o femeie si un barbat, femeia e tanara, conspecteaza fara incetare dintr-o Biblie, barbatului, probabil pensionar, ii lipseste mana dreapta aproape cu umar cu tot. Femeia e foarte timida dar tremura de curiozitate, adica ea, care e un bun crestin, nu s-ar putea gandi niciodata sa dea ceva detinutilor, intre, sa zicem, sinistrati si puscariasi pe cine ar trebui sa ajute ea, pe sinistrati bineinteles, nu-i asa?! Discutia asta e grea de tot, ma uit cu parere de rau spre pagina 67 a cartii si oftez incet. Dupa parerea mea, sinistratii nu au nici o legatura cu detinutii si nici detinutii cu sinistratii ii spun politicos femeii, tot asa mancarea bolnavilor din spital cu mancarea detinutilor sau caminele studentilor cu modernizarea penitenciarelor. Pe urma, daca tot vorbim in termeni crestini, Hristos nu s-ar fi gandit niciodata in felul asta, pe cine sa ierte mai intai si in ce ordine sa-si ajute semenii, ierti si ajuti daca este nevoie, daca esti in stare, daca nu, nu!

Barbatul se foieste nelinistit si tintindu-ma didactic cu singura lui mana de spatarul fotoliului se hotaraste sa intervina: "Credeti dumneavoastra ca se mai fac aia oameni daca-i tot gadilam si-i tot mangaiem atata, adica ce, sa-i si felicitam dupa ce ca ne-au dat in cap, nu?! Alora le trebuie disciplina, doamna, le trebuie reguli , ca d-aia sunt la puscarie, puscaria nu e vacanta si nici hotel de cinci stele!"

Zic - si urasc vorbitul asta in pilde! - cu alte cuvinte sunteti de parere ca ar trebui sa-i tinem asa ca pe caini, legati cu lantul de gard si din cand in cand, daca ne mai aducem aminte, sa le aruncam o coaja de paine si o troaca cu apa?! Si noi ar trebui sa supraveghem indeaproape aplicarea tratamentului acesta, nu? Si pe urma, cand trebuie sa-i dezlegam totusi, daca de frica, de umilinta si de suparare ne musca rau, ce sa facem?! Hotaram ca sunt turbati si-i lovim cu piciorul?! Ii impuscam eventual, de vreme ce au devenit periculosi!?

Domnul bate nervos cu toate cele cinci degete in masa mica de plastic, tanara a ramas asa, zambind visatoare, in difuzor, nici nu se putea altfel, "I can’t stop loving you" si dintr-o data ma apuca pur si simplu o mare oboseala, discutia asta este aproape de fiecare data aceeasi, lumea pare sa fie impartita definitiv in tabere rivale, ai mei cu ai tai, ai nostri cu ai vostri, si bineinteles ca cineva este vinovat, dar altcineva intotdeauna. Luam de exemplu cazul copilului, nu cred sa fi avut mai mult de cinci, sase ani, copilul care intra asta iarna intr-o patiserie pe Mosilor, clientii asezati pe la mese mancau linistiti amandine, savarine, si el intra si cere un pahar cu apa. Evident era un copil al strazii, nu ca l-ar fi nascut strada, stampila asta il deosebeste insa chiar de la inceput de tabara celorlalti copii care circula mereu insotiti, protejati. Hainele lui atarna ca naiba, e murdar, e mucios si de frig articuleaza cu greutate cuvintele. Vinzatoarea, tocmai cantarea niste fursecuri, tocmai povestea despre o nunta si uite ca vine nesimtitu’ asta mic cu pretentia asta a lui, unde mai pui ca-i deranjeaza si clientii. "Iesi, ma, afara d-aici pana nu ma reped la tine, nu ti-am spus sa nu te mai prind prin magazin!?"

Copilul nu reactioneaza, ramane o vreme asa, prostit, ca atare vanzatoarea se vede nevoita sa faca pasul in directia usii. Copilul se hotaraste in sfarsit si fuge afara, in urma lui femeia simte totusi nevoia unei justificari : "asta cand s-o face mare e in stare sa ma astepte afara la usa ca sa-mi dea una in cap!" Justificare absolut inutila de altfel, pentru ca nimeni n-a comentat si in tot timpul asta lumea a continuat linistita sa-si manance prajiturile. Ce vreau eu, "lucratorul de penitenciare" sa-i spun de fapt barbatului si femeii din trenul de Cluj? Ca - punand cazul copilului! - este foarte probabil ca el sa reactioneze intr-o zi pe masura a tot ceea ce primeste si este obligatoriu sa-i dai la un moment dat o explicatie logica in virtutea careia el va putea sa accepte ca este vinovat si responsabil (sau nu!). Si cum ii explici atunci ca de fapt tu, judecatorul, mancai o savarina in timp ce el era infometat, batjocorit si haituit?! Ridici din umeri sau incerci sa-l convingi ca pur si simplu este vinovat pentru ca n-a avut noroc pe lume?! Pe urma, lumea suntem noi toti si inchisoarea este a noastra a tuturor, detinutii nu s-au nascut infractori, nu vin dintr-o alta planeta, iar la sfarsitul pedepsei nu vor pleca in afara noastra, cu alte cuvinte, usa se inchide si se deschide intotdeauna la termen.

In penitenciarele romanesti sunt aproape 40.000 de detinuti. In realitate insa cifra este cu mult mai mare, pentru ca detinutii vin si pleaca in permanenta. Cu alte cuvinte este o cifra vie si poarta inchisorii se deschide si se inchide "la termen", indiferent de sentimentele noastre. Nu vreau sa pledez pentru iubire, pledez pentru implicare, pentru responsabilitate, pentru solutii. Iar inchisoare si atata tot nu este solutia.
Citeşte mai multe despre:   lumea interzisa

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de