Ucigasul in serie, singur in cusca

La Gherla l-am gasit, singur in cusca, pe Aurel Leuca. Inchis pentru patru crime. De cand si-a ucis colegul de celula, nimeni nu vrea sa mai stea cu el. Nici Aurel nu mai suporta prezenta semenilor sai. E un mort-viu, care se mai hraneste doar din amintiri.

In viata mea, doar amintirile sunt vii

Viata intr-un penitenciar urmeaza reguli stricte si se confunda cu monotonia atat pentru detinuti, cat si pentru cei care ii pazesc. Pe de alta parte, este un joc continuu de-a soarecele si pisica intre cele doua parti.

Penitenciarul Gherla a fost cunoscut mai mult in perioada comunista, populat fiind atunci de detinutii politici. Inchisoarea are insa o istorie veche care incepe in 1785, cand a avut loc o evadare in masa din inchisoarea Trei Scaune. Acest fapt l-a determinat pe imparatul Josif II, mostenitorul tronului Mariei Tereza, sa emita un decret imperial in luna octombrie a aceluiasi an prin care Cetatea Gherlei urma sa fie transformata intr-o inchisoare centrala pentru toata Transilvania. A denumit-o "Carcer Magni Principatus Transilvaniae". Imediat dupa Revolutie, la Gherla a avut loc o revolta a detinutilor care s-a lasat cu luare de ostatici in randul subofiterilor, unii dintre ei fiind chiar atarnati de la etaj cu niste franghii. Zavera a luat sfarsit la interventia scutierilor. Penitenciarul Gherla are 1.388 de detinuti condamnati definitiv, din care 770 nerecidivisti, fara antecedente penale. Repartizarea lor este urmatoarea: 35 de detinuti condamnati pana la un an; 210 pana la 10 ani, 263 intre 10-15 ani, 378 cu pedepse cuprinse intre 15 si 20 ani, 112 peste 20 de ani si 5 pe viata. Aceasta statistica include si sectia din Cluj pentru minori si femei a penitenciarului.

PRANZ. Detinutii sunt atent supravegheati cand intra, si ies de la masa

DESTEPTAREA. Fiecare zi din viata unui detinut de la Gherla incepe la ora sase dimineata, cu exceptia celor care merg la munca in exterior si care se trezesc cu jumatate de ora mai devreme. Timp de peste 20 de secunde o sirena da desteptarea. Usile ferecate sunt deschise de un agent: "Buna dimineata! Va pregatiti pentru masa, domnilor! Aprinde becurile in camera!". Asa incepe fiecare zi pentru detinutii din Penitenciarul de Maxima Siguranta Gherla. In mai putin de un minut, detinutii au paturile facute si merg incet, inca adormiti, spre sala de mese. Sunt privilegiati, daca se poate spune asa, pentru ca inchisoarea din Gherla este singura din tara care are sala de mese cu autoservire, pentru ca in celelalte masa se serveste pe camera. Forfota cuprinde sectiile inchisorii, printre detinuti putand sa vezi ici-colo cate un mascat de la grupa de interventie. Nici mascatii, nici gardienii nu mai au arme, singurii care mai au arme fiind cei din foisoare, care pazesc perimetrul exterior al penitenciarului.

MESERIE. Bibliotecile facute la Gherla au mare cautare in Spania

LA PROGRAM. Detinutii care nu pleaca la munca la GAZ-ul penitenciarului - GAZ - gospodarire agrozootehnica - sau la Manastirea Nicula lucreaza in interiorul penitenciarului ori la fabrica de mobila. Pe vremuri, aceasta a apartinut penitenciarului, insa acum tine de Regia Autonoma Multiproduct, care valorifica munca detinutilor. Pe vremuri, mobila din lemn masiv facuta aici avea mare cautare, dar acum comenzile sunt mici, produsele fiind destinate exclusiv exportului. Altii deprind tainele alfabetului sau isi petrec cea mai mare parte din timp la clubul inchisorii la cursuri de informatica, pictand sau scriind la revista lunara a penitenciarului, Observator. Sorin, poreclit Calu, face puscarie pentru omor, dar a deprins de unul singur in timpul detentiei joaca cu pensulele si culorile. Una dintre lucrari, un ceas care curge printre gratiile unei celule, aduce a Dali.

La sala de sport, am gasit doar doi oameni care trageau de fiare. Bine facuti, ai crede ca sunt zbirii penitenciarului. Unul dintre ei, Lucian Oprea, are tatuata o lacrima jumatate albastra, jumatate portocalie sub geana de jos. A luat 25 de ani pentru un omor pe care l-a comis cand avea 17 ani. "Eram rebel, cautam Occidentul. Am mers sa trecem granita, n-am putut si s-a ajuns la o fapta care s-a lasat cu moarte de om. In penitenciar, inceputul si sfarsitul sunt cele mai grele. In momentul in care vii, sistemul e necunoscut, nu cunosti terenul, cauti sa-ti stabilesti statutul, sa-ti marchezi teritoriul, sa-ti stii pozitia pe care o ai. Si pentru treaba asta nu ai cum sa te evidentiezi decat prin forta si violenta la penitenciar. Nu ai cum altfel. Sunt aici oameni culti sau inteligenti, oameni cu studii superioare care se feresc efectiv sa-si declare studiile sau chiar meseria pentru ca sunt luati in deradere, in bascalie. E cetatea tuturor relelor si templul tuturor pacatelor", spune Lucian. Mai are aproape 20 de zile si spera ca va fi liber, dupa 17 ani de detentie.

ALTERNATIVA. Spre deosebire de multi care se elibereaza dupa pedepse asa mari, Lucian Oprea are unde sa se duca. A cunoscut pe cineva si are planuri sa se casatoreasca, sa termine liceul din Bucuresti unde s-a inscris la fara frecventa. Casa pe care a construit-o viitoarea sotie a vazut-o doar din fotografii. A trait drama familiei sale din scrisori, iar pe a cunoscutilor de la televizor: "Mie mi-au murit noua membri ai familiei si aici depasesti greu momentele astea. La cinci kilometri de mine au avut loc inundatiile de la Cosmesti. Satul unde eu cunosteam mai bine de doua treimi din oameni nu mai exista". Lucian este convins de necesitatea puscariilor pentru ca altfel ar fi haos si crede ca lumea are dreptate sa considere ca nu e normal ca la penitenciar sa existe conditii bune: "Uneori vad detinuti revoltati pe motive inventate, puerile, de nimic. Ma irita pe mine ca detinut. De regula, sunt asa cei cu pedepse mici, de pana in 10 ani. Cei cu pedepse mari sunt mult mai calculati, mai ingrijiti". El considera ca adaptarea la viata din penitenciar depinde de capacitatea fiecaruia, "pentru ca unul poate sta aici ani de zile si n-a invatat nimic, deci iese si mai rau si mai dobitoc decat cum a intrat, altul se integreaza imediat". Lacrima tatuata nu si-o va da niciodata jos, tocmai pentru a-i aduce aminte ca a gresit si a platit pentru acea greseala: " Am o pedeapsa de facut. Eu consider ca e mult, dar cine are certitudinea si garantia ca dupa trei ani omul s-a invatat minte? Dar nici dupa 20 de ani n-o ai".

PE CAMERA. Cei care nu ies la diferite activitati stau in celule de noua sau 30 de locuri. Aici, timpul trece mult mai greu decat daca ai ceva de facut. Levi are 23 de ani, este din Cluj si a luat 9 ani pentru talharie si tentativa de omor. Inainte de a ajunge in puscarie a lucrat la imbuteliat vin si avea un salariu frumusel, banii castigati dandu-i familiei. Anturajul l-a impins spre infractiune. Este deja de cinci ani si jumatate la inchisoare si este convins ca hotu’ (n.r. - nume generic pentru detinut) isi face puscaria grea. Cu alte cuvinte, daca stii cum sa te porti, nu ai probleme. Era putin dezamagit ca nu a fost scos la munca, spre deosebire de cei de la camera 14. A avut cinci rapoarte de incident pentru ca s-a luat "putin la bataie cu pretinii": "Am avut 18 ani si o luna cand m-au condamnat. Banii pe care ii castigam ii dadeam la mama.

Dar aveam bani daca dadeam in cap la oameni. Cheltuiam pe stripteze, prin discoteci. Tata a decedat cand aveam 13 ani si am scapat. Mama degeaba imi zicea sa stau acasa. Aici, mi-am dat seama ca nu vin dintr-o familie care sa dea in cap la oameni. Am ajuns din cauza la pretini, am luat noua ani din cauza lor. Rapoarte de incident tot din cauza lor am avut".

A.C. a fost ofiter de marina inainte de pensionare, locuieste in Germania si a primit sase ani pentru proxenetism si trafic de persoane. A trecut deja mai bine de un an si nu a depasit socul de a fi inchis, cu atat mai mult cu cat isi sustine nevinovatia. Asteapta acum procesul intentat statului roman la Strasbourg: "Nu cred ca se poate face justitie in halul asta in Romania. Nu se aplica prezumtia de nevinovatie, nu se acorda dreptul la aparare. La Curtea de Apel Cluj, pana sa vina avocatul ales, mi-au dat unul din oficiu si nu am fost de acord, dar presedintele de instanta nu a vrut sa astepte. Sper ca se va redeschide procesul, pentru ca al meu este legat de celebrul caz de la Turda. Politistii care mi-au facut mie dosarul sunt arestati acum tot ca mine pentru ce am fost eu acuzat". Nu poate fi scos la munca, pentru ca are probleme medicale si astfel nici nu poate castiga zile pentru a intra in comisia de eliberare conditionata mai devreme. Aceasta deoarece, conform actualei legislatii, doar detinutii care presteaza munca fizica beneficiaza de acest castig. Fostul ofiter considera ca trebuie sa se adapteze situatiei si reproseaza gandirea militienilor (n.r. - agentii din penitenciar), in special a celor mai in varsta, dar mai ales greutatea cu care la Gherla se iese la raport la comandant: "Ba sunt sedinte, ba nu exista personal si dureaza cateva saptamani, in functie de cum e comandantul liber".

CRIZA SISTEMULUI

Penitenciarul Gherla, ca toate celelalte unitati din sistem, se confrunta cu probleme financiare. Totalul datoriilor se ridica la aproape 10 miliarde pentru cei 115 furnizori neachitati de la inceputul anului, numai la paine datoria ridicandu-se la 1,7 miliarde. Au fost reduse cheltuielile, dar nu s-au mai putut continua reparatiile capitale sau curente, iar aprovizionarea pentru iarna este sub semnul intrebarii. Alocatiile pentru anul acesta s-au terminat la sfarsitul lunii trecute. Pe langa toate acestea, pentru orice produs cumparat de penitenciar trebuie organizata licitatie, dar in lipsa de fonduri, aceasta nu poate fi organizata pentru ca se incalca legea. Apelurile facute la Ministerul de Finante au ramas fara nici un ecou, negasindu-se nici o solutie. Mai mult, exista riscul producerii unor accidente de circulatie din cauza uzurii avansate a dubelor care si-au depasit norma de casare de doua, trei ori. Comandantul penitenciarului este nemultumit si din cauza faptului ca nu se prevad despagubiri pentru victime, iar pe de alta parte, considera el, se organizeaza degeaba programe si cursuri in penitenciar pentru ca dupa liberare nu se mai ocupa nimeni de ei. "Nu stim ce sa facem. Luna trecuta am avut alocatii bugetare 1,1 miliarde. Numai apa, gazul si curentul au fost de 1,5 miliarde. Am facut cerere in scris la Administratia Nationala a Penitenciarelor si ni s-au mai trimis 400 de milioane. Problema e cu reducerile de buget: cel din 2004 s-a redus cu un anume procent fata de cel din 2003. Dar cel din 2003 nu a fost de-ajuns. In 2005 s-au alocat bani 57% fata de real. Trebuie sa asiguram drepturi fara a avea bani. Am facut anul trecut 20 de miliarde din venituri proprii, dar cu ele am acoperit 15% din cheltuieli. Cred ca un posibil decret de gratiere pentru decongestionarea sistemului ar fi binevenit. Nu am reusit sa incadram nici personal suficient, nici sa asiguram drepturile de echipament pentru personal. Pentru bugetul din 2006 ar trebui sa se tina seama de nevoile reale ale sistemului, astfel incat sa se poata asigura drepturi pentru detinuti. Unii furnizori ne-au dat in judecata, apoi si-au retras plangerea pentru ca ne-am inteles cu ei. Avem venituri extrabugetare proprii de 18 miliarde si tot suntem in situatie de criza. Aceste venituri ne-au ajutat sa supravietuim. GAZ nu se poate inchide din cauza ca mare parte din alimente ne-o asiguram de acolo", spune inspectorul general Petru Roman, comandantul Penitenciarului Gherla.

CONDAMNAT PE VIATA: SINGUR INTRE PATRU PERETI

MONOTONIE. Aurel Leuca e un om pentru care restul vietii inseamna doar ziduri si gratii Aurel Leuca a fost operator-chimist, sticlar-creatie, pompier si controlor la regia de transport local din Cluj. Are 40 de ani si acum opt ani a fost condamnat pe viata cu putine sanse de a mai fi eliberat conditionat. Sta singur in celula si tot singur iese la sala de sport sau la plimbare. Pentru un vietas, timpul la inchisoare curge altfel decat pentru cei care spera sa fie liberi intr-o buna zi. "Programul meu zilnic consta mai mult in iesirea la sala de sport pe care o avem si care imi distruge ideile astea care au persistat inainte. In rest, camera, televizor, mai o carte (n.r. - citea Sven Hassel), prea multe activitati nu se pot face efectiv pentru un condamnat pe viata. La 20 ani am avea dreptul sa intram intr-o comisie, ghilimele, conditionata, in cazul in care nu ai antecedente penale, nu ai alte fapte facute in penitenciar, ceea ce eu le cam am pe toate. Efectiv pe mine nu ma intereseaza asa ceva. Nu am ganduri de liberare, nu am ganduri de a reintra vreodata intr-o societate. Cand ajungi in postura de un om foarte inaintat in varsta, dupa atatia ani de puscarie facuti, nu mai ai nici o valoare. Ma gandesc ca atat cat o sa fiu in stare si o sa ma tina psihicul sa rezist in postura asta in care sunt acuma, pentru ca eu locuiesc de sapte ani singur in celula, voi continua inca pedeapsa. Cand o sa consider ca nu ma mai tine instalatia, atunci o sa termin pedeapsa, deci sa fie mai pe intelesul tuturor. Pentru ca viata merita sa o traiesti cand ai oarecare lucruri de facut si cand nu mai ai de facut acele lucruri si traiesti fara nici un scop, viata e cu semnul intrebarii, mai mult nu mai merita traita. Nici nu ma gandesc la ideea asta ca sa ajung la 60 de ani cand nu prea mai esti in stare de nimic sa intri in societate, cazut ca de pe alta planeta. Efectiv stau de multe ori cu semnul intrebarii si ma gandesc ca prea mare valoare sau semnificatie nu prea am. Ce-am avut mai bun am pierdut tot din cauza faptelor oribile pe care le-am facut ... am cazut intr-o alta pedeapsa, m-am eliberat, am stat sapte luni de zile afara si am facut crimele care le-am facut si m-am intors inapoi in penitenciar. Iar de acolo a venit cosmarul, am avut o distrugere a mea personala, neincredere in sine, ganduri diabolice. Asa traiesc eu, ca si majoritatea care or facut ceva afara, din amintirile care le mai au in imaginatie sau in memorie. Deci, cu astea te hranesti, ca sa zic asa. Zilnic te gandesti cum trebuia sa fac, ce trebuia sa fac, ce nu trebuia, pana ajungi ca le dai peste cap toate si o iei de la inceput. Dupa care e o viata monotona, aproximativ toate is in acelasi sens. Fiind in postura de condamnat pe viata, eu am considerat ca viata nu prea mai are nici un farmec si pe baza asta am crezut, am considerat sa fac numa’ ceea ce vreau eu intr-un penitenciar. Am mai omorat un condamnat pe viata aici, in Penitenciarul Gherla. Fiind invatat sa stau in societate, anul de restrictiva care o fost, stand singur in camera, m-a adus in postura asta ca in momentul cand iti baga pe cineva in camera efectiv sa nu mai suporti. Deci, nu mai suporti o persoana oarecare sa-ti mai umble prin camera, sa iti faca o greseala oarecare si pe baza asta cu toti care-or mai fost bagati cu mine in decursul anilor am avut incidente. Si, prin urmare, am considerat ca nu-s stabil pentru a mai supravietui cu cineva intr-o celula", spune Aurel Leuca.