Magdalena Puscas: "Publicul, el ma face sa merg inainte"

Aseara te-am asteptat... Da, as fi vrut sa-ti spun doar doua vorbe. Simple. Dar erau cele mai frumoase ce s-au rostit vreodata. Iar vinul, indoit cu apa din doua fatani pereche...Dar tu n-ai venit...

Viteza de 15 noduri ale ambarcatiunii cu motor nu ma lasa sa visez la vapoarele cu aburi ale lui Mark Twain si Gura Portitei apare iute de dincolo de ape. Dar se sopteste folk... Asa ca putem inchide pleoapele si sa ne privim sufletul in ochi. E ceasul de taina al visatorului. "Eu nici n-am inceput cu folk", ma aduce cu picioarele pe pamant Magdalena Puscas. "La sase ani eu am inceput cu muzica populara. Si am cantat «Fata mamii ce vrei tu», in care era vorba despre toate meseriile «sanatoase» din vremea aia, sofer, tractorist, sudor. Asa ca dupa vreun an de cantat folclor dintr-asta m-am lecuit si am trecut la muzica usoara, in care ma regaseam mai bine. Aveam un tremollo specific in voce si am constatat ca mi se potriveau toate piesele lui Dan Spataru, Dumnezeu sa-l ierte. Cantam cu mare placere insa nu intelegeam de ce toate femeile din sala plangeau". Zambeste, iar ochii migdalati capata o stralucire aproape nepamanteasca. "Abia mai tarziu mi-am dat eu seama ce inseamna sa trezesti in inima publicului mecanismele acelea sensibile care fac comunicarea posibila. Cam asta a fost."

PRIMA INTALNIRE. "Folk-ul ca o cariera a venit pentru mine intr-un moment neasteptat. Faceam parte din trupa de folk a liceului din Reghin unde invatam, la indemnul Sorinei Moldvai, de la care de altfel si aflasem pentru prima oara de folk. Nu se prea canta atunci pe la noi. Dar evident, cand am terminat clasa a XII-a, grupul s-a destramat. Asa ca am continuat numai noi doua, Sorina si cu mine, la Clubul Tineretului. Tot atunci am primit si numele de «Ecoul», datorita efectului de hall, ecou, pe care il faceam noi cu vocea..." Amintiri. Isi fereste o clipa privirea.

REGRET. "N-am invatat chitara in adevaratul sens al cuvantului. Am fost indolenta. Stiu sa cant, imi compun piesele, dar nu am curajul totusi de a canta singura pe scena. De alfel nici n-am fost incurajata din punctul asta de vedere. Chiar profesorul meu de muzica, observand ca am voce, m-a impins in directia asta. Apoi, eu am cantat mereu acompaniata de cineva, deci nici n-am simtit nevoia de a tine eu chitara in mana. Acum, iata, cant de paisprezece ani cu «Orizont 77». Poate alta data..."

Luam vaporasul inapoi spre Jurilovca. Undeva in stanga, un far isi intoarce la rastimpuri privirea spre noi. In jur valurile alearga intins ca o herghelie inspumata. Dar o pala de aer cald ma bate pe umar si caii toti raman in urma.

Pamantul incins peste zi intinde spre noi brate de vant. Cu inocenta de sirena, marea ne cheama la ea. Privesc in urma. Dezlegat acum de catarg, Odiseul meu nu se va mai intoarce nicicand acasa...

DEZLEAGA-MI SUFLETUL

"Sorina a venit in grup cu foarte multe piese gata facute, eu cu altele. Dar asta nici nu mai conta. Eram «Ecoul» si atat! Am lucrat multa vreme extraordinar de bine impreuna. Apoi, s-a intamplat ceva... Ea s-a imbolnavit si n-a mai putut veni. Eu am continuat o vreme singura, in speranta ca toate se vor rezolva. Poate ca Sorina a considerat asta o tradare pentru ca n-a mai venit. Nu puteam ramane pe loc si asa s-a nascut grupul «Partaj» cu Tatiana Stepa. Ar fi putut sa se numeasca tot «Ecoul», in fond, si eu eram «Ecoul». Dar nu mi s-a parut corect fata de Sorina. Ea a decis sa mearga mai departe purtand acest nume si cantand piesele noastre."