x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Mama care s-a luat la trântă cu statul

Mama care s-a luat la trântă cu statul

de Ionela Gavriliu    |    24 Ian 2011   •   20:33
Mama care s-a luat la trântă cu statul
Sursa foto: Karina Knapeck/Jurnalul Naţional

Ionela Danciu râde mult. Lângă fetiţele ei, n-are nimic din femeia aprigă şi bătăioasă de la televizor. Mama tripletelor care a câştigat bătălia cu statul român nu ştie ce înseamnă cuvintele "asta e" sau "nu se poate". Multora, chiar din familie, le-a devenit antipatică, pentru că nu şi-a văzut de treaba ei şi s-a apucat să lupte pentru drepturile mamelor din ţara unde oamenii se resemnează prea repede cu nedreptatea. Altora le-a trezit admiraţia şi nu e om în Aiud care să nu ştie unde locuieşte mama tripletelor. Sute de părinţi au luat-o drept exemplu, îndrăznind să dea statul în judecată la rândul lor. "Ştiu că mi se spune şi «nebuna cu tripletele». Atâta timp cât am reuşit să duc până la capăt ceva în care cred, îmi pot zice oricum", spune Ionela râzând.

E omul care vede o speranţă în orice. Chiar şi când doctorul a anunţat-o anul trecut că are cancer şi că trebuie să stea o perioadă departe de copii, nu s-a gândit că nu poate să dovedească boala. Şi-a zis în gând: "can-cer". Trebuie să fie ceva bun şi în asta.

În casa Ionelei Danciu nu există linişte. Trei spiriduşi cu nume de zâne fac desene pe pereţi, probează hainele părinţilor şi chinuie păpuşile identice. Nu vor să aibă jucării diferite, că le apucă invidia. Andrada e fata lu’ tata, căci îi seamănă leit. Alesia e mama în picioare, serioasă şi slăbuţă. Iar Luana aduce cu o mătuşă şi te priveşte meditativ, în timp ce-ţi răspunde cu mare atenţie la întrebări. În focul probatului bocancilor lui tati, Luana cade şi dă să plângă. "Ce-am făcut? Biţi bum. Hai că pupă mama şi gata durerea", îi spune Ionela şi o ia în braţe. Luana, luminoasă ca zâna "Vreme Bună", aşa cum îi place să i se spună, se ridică, toată numai surâs, şi continuă joaca. Fetele se simt tot timpul ca la grădiniţă, fiind trei copii în casă, iar alte avantaje de a avea mulţi fraţi e că, atunci când e cazul, ele găsesc întotdeauna pe cine să dea vina. "Se mai ciondănesc, dar momentan le învăţ că cea mai bună strategie e retragerea din conflict. Momentan", explică femeia cum menţine pacea în casă.

"De când mă ştiu, îmi doream gemeni. Ştiam eu că e frumos să fii musafir şi să ai gemeni", râde Ionela o dată ce-şi începe povestea. "Pe 17 mai 2006 am aflat că sunt însărcinată cu tripleţi. Eram la facultate, anul 2, la Economie-Informatică. Am păstrat testul de sarcină şi acum. Şi ecografiile, tot. Îmi plac amintirile", spune şi scoate dosare şi albume cu fotografii. Uite lumânarea de 1 an a fetiţelor, prima lor fotografie, prima invitaţie la ziua lor. Teancul de amin­tiri e aproape la fel de mare ca dosarul în care păstrează actele oficiale, declaraţiile, deciziile instanţelor, petiţiile la minister şi la alte autorităţi. Totul minuţios aranjat în ţiple, pentru că Ionela a învăţat o lecţie importantă: cu statul nu te pui decât dacă eşti tenace şi sigur că vei merge până la capăt. Şi nu te îndoieşti că dreptul tău legitim a fost încălcat.

"Să vă spun cum am primit vestea că vom avea tripleţi. Eram cu soţul la ecografie. Am vrut să filmăm momentul, să am amintire. După ceva vreme doctorul spune: «Opriţi vă rog filmarea, că avem probleme». Aoleu. Extrauterină? «Nooo.» Chisturi? «Nooo.» Două minute, cât ne-a ţinut aşa, au fost cele mai lungi din viaţa mea. «Nici măcar nu-s gemeni. Îs tripleţi», a zis doctorul, povesteşte ea râzând. "La mine cuvântul ăsta, «tripleţi», era un fel de America, un fel de «vezi numai la televizor». După ce-am plecat de la doctor, în drum spre casă, nu mai vedeam pe unde mergem. Deşi ne deciseserăm, eu şi Ionuţ, să nu ne căsătorim niciodată, până acasă am închiriat sala, am găsit lăutarii. Filmarea şi tot. No, io eram tânără şi frumoasă, aveam piercing în buric. Mi-au venit minţile în cap imediat", spune amuzată, în timp ce Alesia îi pune o linguriţă de zahăr în cafea. Şi încă una. Şi încă una. "No, frumoasa lu’ mama, să-mi pui cinci linguri, să-ţi faci plăcerea, dar să nu amesteci, că nu-mi place dulce", râde la fetiţa care toarnă zahăr cu râzgâi. "Dacă mai trebe, îmi spui", râde fetiţa pe sub gene. "Mersi, eşti o dulce, iubire", o strânge femeia în braţe.

"Iniţial, mi-au spus că voi avea două gemene identice şi una dife­rită. Dar nu seamănă niciuna cu alta. Una e a mea, una e a lui taică-su şi una e a vecinului. Scuze, buni", se amuză Ionela, întorcându-se spre mama ei, care a venit să ducă fetiţele la culcare. După-amiaza, în casa familiei Danciu e momentul de linişte al zilei. Atunci miroase a somn, părinţii au răgaz să-şi pună gândurile în ordine, iar una dintre bunici găteşte pentru toată familia.

"Prima reacţie a soţului, când a aflat că vom avea trei copii, a fost să se reapuce de fumat. Ce să mai zic de reacţiile celor din jur: cumnată-mea mi-a închis telefonul, zicând că mă ţin de glume, colegii soţului de la unitatea militară nu vă spun ce glume făceau cu el." Pe 4 decembrie 2006, au venit pe lume cele trei fetiţe.

Dincolo de râs şi glume, tânăra nu uită cât i-a fost de greu imediat după naştere. Cum lumea s-a mi­nunat şi au vizitat-o o lună-două, după care a trebuit să se descurce singură cu trei cărucioare cărate până la etajul 4, până i-a plesnit operaţia de cezariană. Ne arată caietele unde-şi nota, împreună cu soţul, care copil a mâncat, cât a mâncat, care a plâns. Oricât de în râs a luat greutăţile pe care le întâmpini când creşti trei copii, şi-a dat seama că, din punct de vedere financiar, trebuie să se declare înfrântă. Ionela primea 6 milioane de lei indemnizaţia de creştere a copilului şi 3 alocaţii a câte 2 mi­lioane. În total 12 milioane.

Fratele ei, care locuieşte în Târgu-Mureş, i-a spus într-o zi că nu i se pare corect să primească o singură indemnizaţie. A fost scânteia care a pornit totul. S-a gândit că dacă sunt trei mămici cu trei cărucioare în faţă, statul dă fiecăreia indemnizaţie de creştere a copilului. "Dar dacă eu singură stau cu trei cărucioare în faţă, nu trebuie să iau bani pentru creşterea fiecărui copil? Altfel cum fac? La prânz mănâncă una, seara alta...", îşi explică raţionamentul. Ionela a făcut o adresă către Direcţia Muncii Alba în care arăta că nu e normal ca mamele de multipleţi să ia aceeaşi sumă ca celelalte mame. "Mi-au zis că asta e legea şi gata. Nu m-am oprit. Am început să spun în presă, am ajuns la Bucureşti. Am făcut două mitinguri în Capitală, unde au venit părinţi de multipleţi să mă susţină. Plecam singură, noaptea, cu trenul ca să ajung la emisiuni, să iau aprobări pentru miting. S-au găsit «binevoitori» şi din familie care să-mi spună să stau în banca mea. Dar sunt şi oameni cărora aş vrea să le mulţumesc: fratelui meu, Cornel, surorii mele, Laura, doctorului cu care am născut, dr. Puşcaşiu, şi celor doi avocaţi, care m-au sprijinit pro bono. Îmi amintesc privirea fratelui meu, când m-am reprezentat prima dată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. M-a aprobat, închizând ochii. O să mor şi n-o să uit privirea aia", spune Ionela, în timp ce-i dau lacri­mile pentru prima oară de când şi-a început povestea.

A ajuns la Înalta Curte de cinci ori. S-a reprezentat singură şi ultima oară le-a spus judecătorilor doar să respingă recursul Direcţiei de Muncă şi Protecţie Socială Alba, care căuta ca, prin diverse chichiţe, să-i anuleze deciziile irevocabile obţinute în instanţă. Când Curtea a respins recursul, şi-a dat seama că războiul a fost câştigat. Era la Bucureşti, într-o pati­serie unde-şi potolea foamea după o zi lungă, însoţită de mai mulţi oameni care au sprijinit-o în anii de procese. La aflarea veştii, toţi au început să o pupe şi să o felicite, se bucurau nebun şi atrăgeau toate privirile. "Printre îmbrăţişaţi, mă trezesc la un moment dat cu un băiat care cerşea în zonă şi care, cu gura până la urechi, m-a întrebat: «Doamna, dar ce-aţi câştigat? Bani?»". Ionela râde în hohote de fiecare dată când revede în faţa ochilor figura fericită a băiatului, care nici nu ştia de ce se bucură.

Unii oameni politici au încercat să folosească bătălia mamei tripletelor ca pe o rampă de popularitate, alţii nu şi-au ţinut cuvântul dat. Dar Ionela a întâlnit şi oameni care au înţeles că cei trei copii nu se cresc doar cu admiraţie şi complimente. A văzut şi ce înseamnă viaţa expusă mediatic, concurenţa, solidaritatea.

Pe 2 iunie 2009, în plină bătălie cu statul român, Ionela Danciu a aflat că are cancer tiroidian. A plâns o zi întreagă, gândindu-se la fetiţe, apoi i-a fost ciudă că boala o împiedică să continue lupta cu statul. A fost ope­rată şi a făcut radioterapie. Timp de două săptămâni, n-a avut voie să se apropie de copii. O doamnă din spital i-a zis să nu se lase doborâtă şi, de câte ori o apucă groaza de boală, să despartă cuvântul în silabe şi o să găsească ceva pozitiv care să o liniştească. "Can-cer. Mă gândeam la «cer» şi la faptul că, prin boală, se alege grâul de neghină din mine. Şi-mi era mai bine. După această perioadă grea, în iulie 2009 am luat din nou trenul pe ruta Aiud-Bucureşti, să-mi plimb cancerul pentru ceva în care credeam şi pe care statul mi-l refuza", spune amar, fără să-şi şteargă zâmbetul de pe buze.

După procese care sunt aproape de-o seamă cu fiicele ei, Ionela Danciu a reuşit să obţină plata indemnizaţiei pentru fiecare nou-născut. Anul acesta, Ionela Danciu a primit retroactiv toate indemnizaţiile de creştere a copiilor la care a avut dreptul de când s-au născut fetiţele, 36.000 de lei. Pus pe jăpcuială şi meschin, statul român nu i-a actualizat sumele datorate, astfel că mai are să dea mamei care s-a pus cu sistemul încă 5.000 de lei. Dreptul ei.

×