x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Monumentele nepasarii REVENDICARE. Cula lui Vladimirescu, in pericol de a ieşi din patrimoniul naţional

REVENDICARE. Cula lui Vladimirescu, in pericol de a ieşi din patrimoniul naţional

de Veronica Micu    |    Dumitru Stoichita    |    04 Sep 2007   •   00:00
REVENDICARE. Cula lui Vladimirescu, in pericol de a ieşi din patrimoniul naţional


La ora actuală intregul judeţ Mehedinţi se află la un pas de a pierde căteva din cele mai emblematice clădiri aflate acum in patrimoniul cultural şi istoric. Printre ele se află şi Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi.


La ora actuală intregul judeţ Mehedinţi se află la un pas de a pierde căteva din cele mai emblematice clădiri aflate acum in patrimoniul cultural şi istoric. Printre ele se află şi Cula lui Tudor Vladimirescu de la Cerneţi.

Odată cu ieşirea de pe masa politicienilor a legilor de retrocedare, au apărut şi o sumedenie de persoane ce la adăpostul unor documente mai mult sau mai puţin demne de a fi luate in calcul, işi revendică dreptul de proprietate asupra unor clădiri unde s-a scris istoria judeţului şi a ţării.

Averea lui Tudor. In satul de pe malul stăng al Topolniţei, Tudor Vladimirescu a avut mai multe proprietăţi printre care o casă cu prăvălie, o moară, iar deasupra satului, pe deal, o casă-culă cu vie şi livadă de pomi. Nu se ştie ce s-a intămplat cu moara şi casa din tărg, dar pe locul acestora, Societatea Institutorilor din Romănia a ridicat in 1914 un monument inchinat lui Tudor Vladimirescu ce există şi astăzi. De altfel, şi casa-culă de pe deal dăinuie şi astăzi, clădirea adăpostind Muzeul Memorial Tudor Vladimirescu. Existenţa acestor date sunt confirmate de diata - testament a lui Tudor Vladimirescu in 1812, pe cănd intenţiona să plece in Rusia. Neştiind dacă se va mai intoarce de acolo şi-a pomenit intreaga avere, despre culă scriind că este aşezată pe deal, peste drum de casa polcovnicului Istrate Sălişteanu.

Nepăsare. Din căte se vede astăzi, muzeul se află intr-o stare avansată de degradare. Chiar dacă niciodată nu a fost spart sau prădat de hoţi, muzeul are acoperişul nereparat din 1970, la fiecare ploaie, in interior luănd naştere o serie de bălţi. In subsolul clădirii se află depozitată şindrila necesară reparării acoperişului, dar din lipsă de fonduri nu se poate face nimic. Dacă in anii trecuţi aici exista o agitaţie greu de suportat, acum, dacă mai vin in jur de 100 de vizitatori pe an. Totul in jurul acestei clădiri a fost inundat de vegetaţie. Chiar şi casele din lemn ce se doreau a fi un muzeu al satului, acum nu se mai văd de bălării. In acelaşi timp, puţul din apropierea Culei se află intr-o stare de degradare foarte avansată.

Bani cu imprumut. Cel mai bun prieten al lui Tudor Vladimirescu, boierul Ion Gărdăreanu, i-a dat bani cu imprumut domnitorului pentru a ridica această Culă, iar puţul adănc de peste 60 de metri a fost săpat tot din ordinul boierului Gărdăreanu. Ultima dată cănd căpetenia pandurilor a trecut pe la clădirea din Cerneţi s-a intămplat pe 29 ianuarie 1821. După doar 3 luni, pe 26 aprilie 1821, Tudor Vladimirescu este omorăt de eteria grecească şi aruncat intr-un puţ in localitatea Goleşti, lăngă Tărgovişte.

Tudor dator după 200 de ani. Astăzi, clădirea şi terenul aferent, sunt revendicate de craiovenii Manole Constantin Dan şi Manole Mihai Eugen, ce susţin cu un document scris in chirilică şi datănd din anul 1838 că ei sunt urmaşii boierului Ion Gărdăreanu. Ei cer să intre in posesia averii lui Tudor Vladimirescu, susţinănd că domnitorul nu şi-ar mai fi plătit datoria, binenţeles lucru ce nu poate fi susţinut de documente.

×
Subiecte în articol: tudor monumentele nepasarii