x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un castel cu Inorogi

0
Autor: Toma Roman Jr 25 Iun 2007 - 00:00
Un castel cu Inorogi
Vezi galeria foto


Castelul Kornis, din satul Mănăstirea, aflat undeva intre Cluj şi Dej, a ajuns o ruină. Deşi se află pe lista Monumentelor Istorice, elaborată de Ministerul Culturii, conacul este sufocat de mormane de gunoaie, pet-uri şi cadavre de animale. Imre Szathmari, fostul om de incredere al grofilor, işi aduce aminte cu nostalgie de vremea balurilor somptuoase, cu invitaţi din lumea bună, care aveau loc la castel. Â



Acum căteva săptămăni am fost intr-o deplasare la Mănăstirea, un sat aflat undeva intre Cluj şi Dej. Trebuia să asist la un fel de coridă, in timpul căreia fetele care vor să se mărite trebuie să prindă un bou furios de coarne.


După ce s-a terminat "fugăritul boului" m-am găndit să dau o tură prin sat. Am dat peste un castel in paragină şi peste o seamă de poveşti teribile.

Lăngă terenul de fotbal al comunei am văzut nişte turnuri ciudate şi o incintă fără acoperiş. Printre zidurile care păreau ale unei cetăţi creşteau bălării. Am intrat intr-o curte interioară, unde am găsit mai multe mormane de gunoaie, pet-uri de plastic, oase de animale. Dintre nişte boscheţi, insă, răsăreau două statui de piatră, ale unor inorogi. De altfel, pe un perete exterior, se află o placă depreciată, pe care se mai poate distinge numele grofului Kornish Karoly şi un blazon care purta de asemenea un inorog pe scut. Am intrebat nişte fotbalişti de ocazie ce e cu construcţia ruinată şi mi-au răspuns: "No, noi nu ştim pre multe, o fo a lu’ domnu conte!".
M-am decis să aflu povestea castelului. Am avut noroc. La serbarea "boului impănat" l-am cunoscut pe invăţătorul Pavel Rusu, care a fost pasionat de istoria familiei Kornish.


BOUL ŞI INOROGUL. In timp ce fetele satului se chinuiau să apuce boul de coarne, domnul Rusu imi povestea despre animale imaginare. O legendă medievală a locului spune că pe aici era un inorog rău, care deranja gospodăriile oamenilor şi pe călugării benedictini care işi făcuseră o mănăstire in zonă (localitatea s-a chemat o vreme Szent Benedek). Un inaintaş al familiei Kornish a aşteptat inorogul să vină să se adape şi, in timp ce acesta trecea peste un pod, l-a lovit cu o coasă-n burtă. Pentru vitejia sa, a fost innobilat şi a putut să-şi pună pe blazon un inorog.

De fapt, lucrurile stau puţin altfel. Castelul a fost construit prin secolul al XVI-lea şi a aparţinut familiei Kerestury, care avea ca blazon un inorog cu o săgeată in bot, cu corpul intreg. Prin anul 1593, probabil prin inrudiri şi cumpărări, a ajuns in posesia familiei Kornish, care avea ca blazon doar un cap de inorog. Grofii Kornish au avut funcţii importante pe toată durata Evului Mediu. La castel ar fi stat o perioadă chiar impărăteasa Maria Tereza care venise să trateze amor cu un frumos ofiţer din garnizoana Dej.


PULBERE
. Conţii Kornish au ştiut să facă pasul de la feudalism la societatea burgheză. In secolul al XIX-lea grofii au reuşit să-şi modernizeze inventarul agricol, să producă mult şi să facă bani. Kornish Karoly, care a trăit pe la sfărşitul secolului al XIX-lea şi inceputul secolului XX, a fost un personaj teribil de interesant. El a renovat castelul. Pasionat de ştiinţă şi istorie naturală strănsese o bibliotecă cu peste 9.000 de volume rare şi işi transformase reşedinţa intr-un adevărat muzeu cinegetic.

Avea tot felul de animale bizare impăiate, sute de insectare şi ierbare, colecţii de minerale. Tot el a construit pentru sat şi castel, intre 1905 şi 1910, o uzină electrică asupra căreia vom mai reveni. Lumea ii poartă o amintire relativ plăcută. Era un tip jovial, ii cinstea cu bere pe ţărani şi dădea bani pentru sărbătorile populare, cum ar fi "boul impănat".

Nepotul său, tot Kornish Karoly, a fost ultimul stăpăn al domeniului. Prudent, a plecat de la Mănăstirea pe la sfărşitul anilor ’40. Prin 1950-1951 s-a produs dezastrul. Autorităţile comuniste s-au găndit să transforme castelul jumătate in siloz jumătate in şcoală şi nu aveau timp de "mofturi". Vreme de căteva zile, biblioteca plină de incunabule şi volume rare a fost arsă in curte. Au scăpat doar căteva volume, luate de binevoitori. Şi colecţia de istorie naturală a fost distrusă. Ţăranii din zonă au luat o parte dintre exemplarele mai interesante şi, multă vreme alături de oalele de ceramică şi ştergarele pe care le aveau atărnate prin casă s-au putut vedea struţi, flamingo, ba chiar şi crocodili impăiaţi. Doamna Rusu, soţia invăţătorului, profesoară de romănă, işi aminteşte că a luat şi ea, copil fiind, "nişte păsări ca nişte ciori". Tatăl ei, om temător, le-a aruncat. Castelul in sine a fost renovat prin 1975-1976, dar după 1990 s-a cam ales praful de el.

Contele Kornish Karoly jr s-a mutat la Dej şi a lucrat drept contabil la fosta sa uzină electrică şi a murit sărac. Mai are o urmaşă la Budapesta, Kornish Gabriela, care a recăştigat de curănd domeniul, prin justiţie. Ceva-ceva mai poate fi renovat, dar nu se ştie dacă doamna contesă are posibilităţile financiare să o facă.


MEŞTERII MANOLO. Cum spuneam, intre 1905 şi 1910 Kornish Karoly a finanţat construirea unei minihidrocentrale. A adus special muncitori calificaţi din Italia. Legenda spune că acestora nu le ieşea construcţia şi, exact ca in "Legenda Meşterului Manole" au făcut un sacrificiu uman. Se spune că au cumpărat un ţigănuş retardat, de opt luni, de la familia lui şi l-au zidit in baraj. Invăţătorul Rusu Pavel e convins de veridicitatea istoriei. El spune că un bunic al său a botezat copilul şi acesta i-ar fi confirmat povestea. Mai mult chiar, el personal a cunoscut-o, in 1961, in satul Nireş pe o ţigancă bătrănă din familia Cengheri care i-a povestit că e mama copilului văndut şi sacrificat. Nu ştim căt adevăr e in spatele acestui presupus ritual macabru dar barajul este şi azi funcţional.


Nea Imre

Imre Szathmari are 96 de ani şi a fost omul de incerdere al grofilor. L-am găsit moţăind pe un scaun, in bucătăria lui. Mi-a povestit măndru cum a fost iniţial paznic de cămp, apoi cum grofii l-au trimis la o şcoală de meserii şi a ajuns lăcătuş-mecanic şi un fel de "drege tot" la moşie. Işi aduce aminte despre balurile somptuoase, cu invitaţi din lumea bună, care aveau loc la castel şi despre cum ii conducea pe grofi cu limuzina la discuţii de afaceri ce se desfăşurau la Dej sau Cluj. La un moment dat mi-a cerut să-l aştept puţin şi s-a intors cu o fotografie, inrămată, din perioada de glorie a castelului. Mi-a zis: "no ui căt de frumos iera!". I-am dat dreptate.
Citeşte mai multe despre:   monumentele nepasarii,   kornish,   kornish karoly

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de