Am emigrat în curtea bunicii

Povestea mea începe în septembrie 1991 - când m-am întors după mulţi ani - în curtea bunicii mele dinspre mamă, în comuna Snagov, satul Ciofliceni. Atunci nu ştiam decât cine-mi sunt bunicii, unde este cimitirul, unde sunt mormintele lor şi ale bunicilor lor, unde sunt pădurea, lacul şi primăria. Nu ştiam că au avut pământ mult şi că au fost consideraţi cândva chiaburi, şi au avut de suferit. Cred că, dacă ştiam atunci ce ştiu acum despre tot ce înseamnă Snagov, nu mai călcam pe aici nici o secundă!...

Am venit în 1992 , la 6 martie, şi am locuit în casa veche a bunicilor, casă construită la 1900 după regulile arhitecturii specifice caselor ţărăneşti. Casă cu cerdac şi pridvor, cu două dormitoare şi o bucătărie, cu celar şi tindă, aş fi vrut să o salvez şi de distrugerea timpului, dar şi de uitarea oamenilor. Nu am reuşit decât să împiedic dărâmarea ei, dar nu am reuşit să o salvez total. Sper să reuşesc, chiar dacă ea nu-mi aparţine, fiind moştenită de vărul meu. Fără să conştientizez ce va urma, în 1991 am încercat să intru în legalitatea vremurilor, cu terenul pe care se află casa. Pe cont propriu, adică cu banii din casa mamei, pe jos sau cu IRTA, cu autostopul sau cu căruţa, am început să bat la uşa primăriei din Snagov.

Pe atunci, o şpagă era între un pachet de kent sau unul de cafea! Dacă dau timpul înapoi ca să vă scriu aceste rânduri, rememorez clipe de coşmar sau momente hilare... Ele sunt tinereţea mea, tinereţe în care altceva nu am ştiut să fac decât să încerc să finalizez ceva ce am început şi trebuia finalizat... Privind acum în urmă, îmi amintesc cum în anii '90, după ce plecam din curtea plină de pomi şi flori, mă trezeam în vacarmul oraşului şi încercam să-mi dau seama dacă am făcut bine să revin "la matcă"...

De fapt, eu m-am născut aici, în Ciofliceni, pentru că mama a fost la o nuntă, altfel nu am stat decât în vacanţe, în rest m-am ataşat de aceste locuri minunate, pentru că mi-au arătat ce înseamnă libertatea şi natura. Bunicii ne aşteptau pe mine şi pe vărul meu, care este în armată, ne aşteptau să colindăm de Crăciun, să ciocnim câte un ou de Paşte sau să le mâncăm fructele vara şi strugurii toamna... Cum să nu îndrăgeşti un loc cu amintiri legate de pădurea prin care hălăduiam fără să ne pese de ceva, fără să ne fie frică sau să ne gândim măcar la un minimum de rău... Iar lacul, lacul Snagovului pentru mine are un mister aparte... Vedeţi dvs., amintiri dragi legate de oameni (bunici străbunici, mătuşi şi unchi) m-au readus într-un loc în care acum sunt nevoită să stau zilnic, pentru că, în afara acestei "afaceri", eu altceva nu am mai reuşit să fac. Mi-am vândut apartamentul din oraş ca să pun acoperişul zburat de la furtună, şi asta pentru că pentru cei de la primărie am devenit în scurt timp persona non grata, pentru perseverenţa pe care am avut-o şi atât...

Altceva nu am avut, iar ca să reuşeşti aici, trebuie să fii băgat până în gât în diverse chestii... Asta o ştiu acum, de la şmecheri mari, care nu au vrut să "bage"! Eh...! Sunt multe, multe de spus, cert este că prin 2001, când am dat prima şpagă din viaţa mea şi mi s-a rezolvat nu într-o lună-două, ci într-o săptămână, am realizat că mi-a cam trecut tinereţea... Aveam deja 40 de ani şi altceva decât Snagov nu ştiam... Când am crezut că am făcut rost de acte să pot vinde (aşa cum mi-au spus cei de la primărie când le-am cerut ajutor cu acoperişul), de fapt nu puteam vinde, pentru că era ZONĂ ÎNCHISĂ!!!!

Tarcovski, marele regizor rus, a făcut un film, Călăuza, film la care mă gândesc acum, când vă scriu, pentru că eu nu am avut nici o călăuză, m-au dus paşii prin diverse situaţii şi locaţii care m-au făcut să înţeleg în ce loc m-am născut! Credeam prin 2000, când au venit, mai mult sau mai puţin oficial, italienii în zonă, cu mănăstirea romano-catolică, că am să pot vinde şi să-mi reiau căsuţa mea din Bucureşti! Ei nu! Nu s-a putut, pentru că, pe atunci, revoluţionarii lui Bebe Ivanovici aveau mai multă cădere decât mine... Şi mama care alergase ca fraiera pentru toată familia după acte...

Sunt multe de spus în contextul în care eu, de aici, de pe locul pe care acum o sută de ani nu erau decât ai mei fără nici un vecin şi fără nici o altă susţinere decât cea a muncii lor, am ajuns, cum spuneam, să stau mai prost cu toate decât aceşti călugări carmelitani, care şi-au făcut şi-şi fac mătăniile în linişte pe locul pe care eu cu mult înaintea lor alergam după libelule. Nici acum nu ne putem bucura de liniştea "curţii părinteşti". Pentru că a vrut să facă un gard, care să ne delimiteze şi de vecini ciudaţi şi de câini periculoşi şi zgomotoşi, mamei i s-a înaintat acum doi ani un dosar penal. La cei 72 de ani ai ei a fost la un pas de închisoare pentru încălcare de posesie, între unu şi trei ani.

Azi am primit (în sfârşit, după cinci luni) sentinţa la procesul civil deschis ca să ne apărăm, dar să şi înţelegem unde am greşit. Sunt multe de povestit, iar eu aici nu v-am trecut decât câteva momente grele, poate v-aş plictisi să vi le enumăr pe toate... dar, când am vândut garsoniera din Bucuresti să pun acoperiş casei părinteşti, pentru că primăria nu a vrut să ne ajute (cu toate că le cedam 5.000 mp), eu, ca fotoreporter, e adevărat, la începutul activităţii, mi-am vândut trusa foto ca să nu fiu tentată să le "amestec"... Ştiţi că de câte ori nu eram băgată în seamă ori la cadastru, ori în primării, şi scoteam legitimaţia de presă imediat se "activau"?

Funcţionar public sunt şi eu de 30 de ani şi încerc cu bucurie să-mi fac meseria pentru care m-am pregătit în scoală, să nu încalc nu regulile de serviciu, ci ale bunului-simţ, care pentru restul cred că de mult nici nu mai există...! Dar despre ce vorbesc eu, domnule, despre emigrare sau despre întoarcerea acasă? Cred că despre amândouă... Da! Am putea-o intitula două într-una, adică şi emigrare şi invers! Cu stimă, Carmen... Mă cheamă aşa, pentru că la radioul de la dispensarul din Ghermăneşti - Snagov cânta, când m-am născut, opera Carmen a lui Bizet şi bine că nu cânta NABUCO, m-ar fi chemat NABUCA!