x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Ne-am născut în locul potrivit? Am trăit doi ani "afară". Asta mi-a schimbat mentalitatea

Am trăit doi ani "afară". Asta mi-a schimbat mentalitatea

19 Oct 2010   •   00:00
● Raluca
● Cititoare

Ai un copil? Nevasta gravidă? Mama bolnavă? Ţi-e frică să mergi la doctor, că nu ştii la cine nimereşti? Trebuie să le dai şpagă deşi tu plăteşti asigurarea de sănătate? Te uiţi cu groază la copiii de baroni locali care trec cu Q7 peste oamenii de pe stradă şi pe urmă scapă liberi! (Exemple: Roşianu din Craiova, Tărciceru din Suceava etc.) Te-ai gândit că poate copiii ăştia îţi vor conduce ţie copiii? Da, aş rămâne să schimb România. Aş schimba tot, numai eu. Doar de aş putea! Dar în cazul ăsta nu este vorba numai despre mine - este vorba despre viaţă, sănătatea şi şansele copiilor mei! Dacă aş rămâne, aş pune umăr la schimbare. Dar nu cred că ea se va produce prea repede şi nu vreau să girez schimbarea asta cu viaţa mea şi a copiilor mei! Pe de altă parte, cred că, plecând, România se va schimba. Vor fi din ce în ce mai puţină forţă de muncă şi iniţiativă. Va exista un blocaj, poate mai repede decât schimbarea mult visată. Şi blocajul ăsta va determina o schimbare forţată de legislaţie şi politici. Poate şi de mentalitate! Mi-e frică atunci când merg pe trotuar şi pe lângă mine trece cu 150 km/h un BMW ultimul tip. Mă rog la Dumnezeu să nu fi băut şoferul şi să nu nimerească în gard. Până la 25 de ani nici nu mă gândeam să emigrez vreodată. Am trăit doi ani "afară". Asta mi-a schimbat mentalitatea, m-a învăţat să fiu om, să-mi pese de ceilalţi. În plus, am încasat atâtea lovituri aici, încât nu mai pot. Cu prima ocazie (viabilă şi legală), am plecat!

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?