De ce aş rămâne? De ce aş pleca?

Se spune că primim atât cât merităm, şi poate că faptul de a ne fi născut aici nu este întâmplător, şi să regretăm că ne-am născut astfel este să regretăm că ne-am născut noi şi nu altcineva. Aş pleca din România, pentru că m-am săturat să nu am bani să îmi cumpăr cărţile pe care mi le doresc... Pentru că m-am săturat să cred că se poate schimba ceva...

Aş pleca să mai văd dacă în altă ţară nonvalorile sunt la fel de promovate. Aş pleca, pentru că vreau mai mult, mai frumos. Aş pleca, pentru a nu le mai oferi celorlalţi şansa să batjocorească munca adevărată. Dar n-aş pleca din România pentru că în anii de liceu pe care tocmai l-am absolvit am fost olimpică la română. N-aş pleca pentru a deveni un robot imun la minciună, neîncredere şi trădări, care speră într-un tărâm străin că va fi fericit... Nu aş pleca din ţara mea pentru că aici e tot ceea ce contează: oamenii care m-au ajutat, prietenii alături de care m-am distrat, cărţile pe care le-am iubit. Aici sunt speranţele şi iluziile că noi vom putea schimba viitorul.

Aş rămâne pentru că mulţi vor să plece. Aş rămâne pentru a da şi altora o altă lecţie despre fericire, încercând să le demonstrez că, peste ani, chiar dacă nu voi avea banii lor, voi fi mai fericită, pentru că am trăit cu pasiune. Nu aş pleca din România, pentru că nu cred în utopii, dar cred în miracole. Cred în mine, în oamenii de omenie care mai există şi care ştiu că viaţa nu se măsoară în ani, ci în ceea ce poţi împărtăşi celor de lângă tine. Aş rămâne pentru că nicăieri nu aş mai descoperi iubirea, nicăieri nu voi putea să fiu iar acasă.