Dor mioritic

De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca? Iată o întrebare care mă bântuie de când am venit în ţară. Sunt căsătorită de un an cu un cetăţean olandez. Avem acolo o situaţie materială bună, o casă frumoasă şi foarte multă linişte. L-am adus şi pe el aici de mai multe ori. Îi place peisajul nostru, căldura şi temperamentul acestui popor. Ne-am hotărât să ne deschidem o firmă şi să ne stabilim în România (fireşte, la insistenţele mele!). În luna mai am venit, să zicem, în testare de piaţă. Cu un car de entuziasm şi bune intenţii - îmi plăcea să cred că pun şi eu umărul la schimbarea imaginii României... Ce eroare! Ce naivitate! Ce am găsit e demn de o specie nouă de horror, cel politic!

Simt că mă sufoc de indignare! Cea mai frumoasă ţară din Europa e pur şi simplu strivită cinic sub pneuri de Ferrari, Q7 etc..., sub pantofii lăcuiţi ai unor inepţi şi sub tocurile lungi ale "titularelor" lor! Am văzut poşete şi ceasuri de lux, afişate ostentativ în faţa unor pensionari bătrâni şi bolnavi, cărora li se cere să "presteze" şi să cedeze 15% din amărâtele lor de pensii, că doar tot fac umbră pământului degeaba! Am văzut femei tinere, cu copii în braţe, strigându-şi drepturile în faţa unor ferestre care au rămas mereu închise. Am văzut cum i taie indemnizaţia pentru însoţitor unei bătrâne de 80 de ani, pentru că poate să-şi mişte mâinile!

Am văzut cum pleacă medicii şi asistentele medicale. M-am întâlnit cu foşti elevi, astăzi studenţi sau absolvenţi, toţi în căutarea unei burse sau a unui loc de muncă în străinătate. Am văzut un ministru al Educaţiei care ameninţă, şantajează, încalcă legea şi îşi trădează ţara, doar pentru a pune pumnul în gură cadrelor didactice, care arată mai degrabă ca o ceată jerpelită decât ca un corp profesoral. Pentru informarea domnului ministru, e adevărat că la şcolile cu predare în limba germană, manualele de istorie şi geografie erau în limba mai sus amintită. Dar ceea ce aţi omis să spuneţi este că acele manuale erau traduse după cele româneşti, editate de EDP (Editura Didactică şi Pedagogică).

Deci copiii germani, maghiari etc. învăţau aceeaşi istorie cu copiii români, domnule! Vă imaginaţi, cumva, că elevii surinamezi, marocani, turci, polonezi, haitieni ş.a.m.d. din Olanda învaţă în altă limbă decât cea oficială a statului? Parcă ziceaţi că sunteţi trăit prin străinătăţuri!...

Cu neruşinare, cu aroganţa dată de putere, cu lipsă de omenie, dar şi de responsabilitate, adunătura neruşinată a "băsiştilor" - nume aproape predestinat! - care se intitulează pdl (scriu cu litere mici, pentru că nu merită majusculele şi interpretez ca "partidul dezmăţatelor lichele") a pus frâul în gura poporului acestuia care era cândva bun, primitor, deschis şi vesel. Asist cu neputinţă la trădarea reiterată prin alianţa cu udmr (tot cu litere mici!), vânzare de ţară în numele unor interese meschine. Ce ruşine!

Am vrut să ne stabilim în România, să mă întorc la elevii mei, la planurile mele de lecţii, la sărmăluţele româneşti. Soţul meu ar fi venit cu mine. La ce să mă întorc? La un salariu de profesor, ciuntit şi acela cu 25%, la tăierea subvenţiilor la căldură, la circul parlamentar, la nesimţirea şi jigodismul din politica românească? Zadarnică truda jurnaliştilor - parcă ultimii rămaşi pe baricade! - de a deschide ochii poporului acestuia orbit de grijă şi suferinţă, de boli şi necazuri, căruia i se promite din patru în patru ani că "o să trăiască bine"... ( ha! ha! ha! La Sfântul Aşteaptă! Completare în gând a domnului băsel).

Nu-i mai chemaţi la luptă, au obosit, s-au resemnat. Se bucură de-un covrig, de-o manea, de-un mic şi de-un pix în campanie, apoi o iau de la capăt, cu plasa, tot mai goală, la piaţă şi-napoi, cu umerii căzuţi şi spinarea adusă din ce în ce mai jos, spre pământ... până când...
Scriu şi plâng. Sunt încă aici. Şi totuşi... mi-e aşa de dor de ţara mea!