x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fiecare cu legea lui, şi noi suferim consecinţele

0
19 Oct 2010 - 00:00
Ionaşc Raluca Andrada
● Cititoare

Mă numesc Ionaşc Raluca Andrada, am absolvit liceul în oraşul în care m-am născut, la Năsăud, iar apoi am ur­mat Facultatea de Stomatologie în ca­drul UMF Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, pe care am şi absolvit-o în anul 2008. Am rămas la Cluj în continuare şi lucrez într-un cabinet unde plătesc chirie şi cheltuieli, stau într-un apartament unde plătesc chi­rie şi chel­tuieli şi, ca oricare proaspăt ab­sol­vent, fără un ban în buzunar, mi-am început cariera cu datorii. M-am trezit aşa dintr-o dată că trebuie plătite im­po­zite, cotizaţii la Co­legiul Medicilor, asi­­gurări de malpraxis, asigurare de să­nătate, toate astea încă din primele zile de muncă, când tu nu ai nici un ve­nit. Astea, pe lângă restul ce le-am scris mai sus (chirii şi cheltuieli care la un cabinet se ridică destul de mult - gaz, curent, apă, salubrizare, contract cu firmă pentru deşeuri toxice etc.). Până am ajuns la a fi cu toate ac­tele în regulă am avut de umblat câ­teva săptămâni bune, şi asta pentru un simplu PFA, deoarece în România funcţionarii nu dau nici o indicaţie gra­tuită, te poartă de la un ghişeu la altul, dacă în­drăz­neşti să spui un "mă scuzaţi", auzi şi câteva vorbe de duh. De fapt, nici ei nu ştiu de ce sunt acolo sau poate ştiu, în cazul în care sunt ne­­potul, fiul, sora sau ceva rudenie de-a şefului. Toate bune şi frumoase, dar după un an mi se spune că atât am avut actele în regulă, că de anul ăsta s-a schimbat treaba şi trebuie să mai plătesc 1.000 RON la Colegiul Medi­cilor, că altfel nu mai pot elibera chitanţe. Finanţele spun ba da, sunteţi în legalitate, puteţi elibera chitanţe. Fie­care cu legea lui, şi noi suferim consecinţele.

Poate că totul ar fi fost altfel dacă nu absolveam şi eu facultatea pe timp de criză, când pacienţii nu au nici ce mânca, deci pentru ce bun să mai dea o grămadă de bani pe dinţi? Oamenii vin acum la stomatolog pentru a rezolva ceva ce deranjează foarte tare din punct de vedere estetic sau când durerea e insuportabilă şi cam atât. Ceea ce face ca după doi ani, pe lângă că nu am reuşit să plătesc datoriile pe care le aveam la început, să mă gândesc în fiecare zi dacă am din ce plăti chiria. Preţurile nu sunt mari, dar nici nu le mai putem scădea, pentru că materialele sunt foarte scumpe, sunt importate şi fiecare pune adaos, deci... Îmi iubesc meseria şi îmi place să fac lucruri de calitate, dar aici nu-mi permit să investesc în apara­tură nouă, în materiale noi, pentru că abia trăim de pe o zi pe alta. Am 27 de ani şi poate ar fi momentul să am o fami­­lie. Ce aş putea eu să ofer în acest mo­ment unui copil?

Fratele meu anul acesta va fi ab­solvent al Academiei de Poliţie Bu­cu­reşti. Frumos, nu? Are emoţii că s-ar putea să nu fie repartizaţi şi să fie ţi­nuţi la domiciliu, că nu sunt bani pentru ei. Nu sunt bani pentru Poliţia Ro­mână! Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care mă gân­desc să plec.

De ce aş rămâne? E greu să te des­parţi de locurile în care ai copilărit, de familie, de prieteni vechi, sunt sigură că îmi va fi dor de dealul pe care îl ve­deam dimineaţa din balcon la Năsăud, de Someşul în care ne bălă­ceam când eram copii fără nici o grijă pentru ziua de mâine. Am avut o co­pilărie minunată datorită unor părinţi minunaţi, cărora ţara asta nu le-a dat nici o şansă să trăiască aşa cum ar fi meritat nişte oameni ca ei, tata fiind forţat de situaţie să lucreze în străi­nă-tate, departe de noi, pentru a ne putea finanţa în timpul studenţiei şi chiar şi acum. Mi-ar fi dor de dealurile de aca­să, unde ne plimbam de mici cu pă­rinţii şi cu câinele nostru, mi-ar fi dor de vântul şi soarele de aici, de par­­fumul serilor de vară de acasă. Scriind aceste rânduri îmi dau seama că cel mai dor mi-ar fi de locuri mai mult decât de oameni şi că am ajuns cu fiecare experienţă nefericită să mă transpun în trecut, când totul era numai zâmbet şi culoare, neştiind atunci să citesc gândurile şi îngrijorarea din ochii părinţilor mei. Le-a fost foarte greu şi mă doare când văd că nu reuşesc ca acum, după atâţia ani, în care s-au sacrificat, să-i ajut, să-l ajut pe tata să vină acasă.

Deşi ei spun că noi i-am răsplătit, pentru că am ajuns aici unde suntem acum. Au reuşit să aibă doi copii, unul sto­matolog, şi altul ofiţer. Într-o ţară normală, aceşti doi copii le-ar asigura o bătrâneţe liniştită, dar aici? Nu-şi doresc decât să se plimbe de mână pe malul Someşului, să fie în sfârşit împreună. Şi pentru asta o să plec!
Citeşte mai multe despre:   ne-am nĂscut În locul potrivit?

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de