x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fiindcă rezist la uitarea României

0
19 Oct 2010 - 00:00
Ştefan Martinescu
● Cititor


Da, chiar aşa, fiindcă vreau să rezist cu încăpăţânare în mica, dodoloaţa mea dragă ţărişoară; nu din tentative masochiste izvorâte dintr-o dragoste exagerată de ţinut, dar nici din tratative conciliante cu factorii "politici" din an în an la electivităţi; prea puţin din patriotismul dominat de freamătul haiduciei (deşi dacă stau bine să judec în cazul Covasna - Harghita, nu aş ezita să merg voluntar cu sau fără contondenţe practice dacă îi nevoie de aşa ceva spre a repopula zona cu români) şi prea mult poate dintr-o iubire de ţinut aparte; nu-mi pare rău că Dumnezeu a hărăzit neamului meu un astfel de ţinut fascinant şi pe alocuri grotesc, nici pentru că avem ca perspectivă mereu atât idiotul, cât şi geniul, avem atât trădătorul, cât şi eroul sau avem simplitatea credinţei, cât şi virulenţa atee; în alt sens, nu-mi pare rău după, despre şi de nimic din ceea ce înseamnă neamul românesc.
Rămân aici fiindcă nu-mi pot admite conştiinţei mele plecarea din leagănul românităţii, iar dacă aş pleca mi-ar rămâne mereu în inimă un dor nestăvilit nici măcar de uitarea României prin prisma unei vieţi mai bogate din multe puncte de vedere, dar căreia îi vor fi în lipsă graiul, crezul şi simbolurile unei naţiuni.
Rămân aici chiar dacă resimt exilul, rămân aici chiar dacă din pri­cina sistemului ticăloşit am mereu înainte ispita unei vieţi de raniţă şi împrumut, de adopţie sau de venitură şi rămâne-voi aici fiindcă am de dus o luptă cu "românii" de o zi, de carton sau de plastilină, fără valori, dar cu cele mai perfide vicii ale firii...
Rămân fiindcă am speranţă. Mereu voi spera că bună va fi ziua de mâine şi providenţiale vor fi zilele ce-i vor urma; mai rămân fiindcă nu mi se pare firesc să-ţi laşi ţara sub resentimentul "că îi de căcat", pentru că, vorba unui amic, nu ţara este de vină, ci unii care o populează spre stricăciune şi deşertăciune, astfel că ei trebuie lepădaţi, fiindcă nu aduc roadele naţiunii sau le aduc, dar sunt otrăvite.
Sunt român, rezist ca român şi atât...
Citeşte mai multe despre:   ne-am nĂscut În locul potrivit?

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de