x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Ne-am născut în locul potrivit? Încă sper că România va creşte

Încă sper că România va creşte

19 Oct 2010   •   00:00
Încă sper că România va creşte
5708-124304-alexandrazotta.jpg

Alexandra Zotta

● redactor Istorie Recentă
● Vaslui
● 24 de ani



În ultimii ani, Vestul mi-a furat din prieteni. Din ce în ce mai mulţi tineri pleacă. Majoritatea pentru bani, alţii pentru că s-au săturat de bădărani şi nesimţire. Eu nu plec încă şi nu cred că am un motiv bine definit pentru decizia de a rămâne. Să înşir ce e în neregulă cu Ro­mânia? Asta vedem zilnic în jurnalele de ştiri, în dezbaterile politice, în ziare şi pe site-uri. Peste tot vezi România plină de gunoaie, de mitocani, de piţipoance, de politicieni co­rupţi, de minciună, de nepăsare, de cerşetori, de oameni săraci, de oameni înrăiţi, de feţe încruntate, de priviri răută­cioase. România este ţara unde un zâmbet firesc este privit cu suspi­ciune. Românii nu-şi zâmbesc, ro­mânii se îmbrâncesc, se calcă în pi­cioare pentru mici sau sarmale gra­tis. Sărăcia în care se scufundă ţara asta ne dezumanizează. În galopul de fiecare zi, cine nu are norocul să stea în propria maşină în traficul infernal circulă cu autobuzul supraaglomerat, unde învaţă să respire mai rar, să evite priviri, să-şi înfigă bine căştile în urechi şi să ignore ceea ce se întâmplă în jurul său. Pe stradă am învăţat să ignorăm comentariile libidinoase ve­nite de la gherţoi cu patru clase cocoţaţi în X5 şi Q7, iar odată ajunşi acasă ne "relaxăm" cu emisiuni de "divertisment" pline de incultură şi degradare morală. Dar, în acelaşi timp, mulţi am învăţat să renunţăm la ziare, reviste şi tv în favoarea cărţilor. Nu plec, pentru că încă sunt înconjurată de oameni valoroşi. Familia, prietenii mei nu ascultă muzică decât la căşti în spaţiul public, cedează locul în autobuz, zâmbesc oamenilor din jur, ajută necondiţionat, pentru că încă mai cred că România poate creşte, că respectul şi bunul-simţ îşi vor căpăta locurile meritate. Prietenii mei nu aruncă gunoaie pe stradă, ba, mai mult, le strâng pe ale altora de prin munţi şi de prin Deltă, pentru că încă mai vor o Românie curată. Nu plec, pentru că cei care încă mai luptă pentru România pe care o iubesc au nevoie de o mână de ajutor. Nu plec, pentru că am România mea în sânge şi pentru că nu cred că m-aş simţi altundeva închisă şi liberă în acelaşi timp ca aici.

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?