Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Redactor Sport
● 7 august 1975
● Bucureşti
Aş fi plecat din România. Într-o oarecare măsură, am şi făcut-o, puţin mai târziu după terminarea liceului, pe când aveam doar 20 de ani. Nu mi-am dat însă seama că aia ar fi fost vârsta ideală pentru a începe o altă viaţă, într-o altă lume, aşa că am făcut cale întoarsă. M-au atras înapoi prietenii, dorul de drumeţiile montane în gaşcă, visul vacanţelor la 2 Mai şi Vama Veche pe timpurile când pe plajă nu exista decât un chioşc amărât, unde berea se răcea într-o copaie plină cu blocuri de gheaţă. Apoi a venit studenţia şi credeam că existenţa aşa arată: în blugi, muzică rock şi cu păr lung, cu câteva examene între o plecare la munte şi alta la mare.
Acum realizez însă că mi-ar fi fost mult mai bine cu facultatea făcută pe alte meleaguri. În fond, de zece ani m-am procopsit cu o diplomă inutilă, de care nu m-a întrebat nimeni până acum. În România mă striveşte strada. Mă sufocă. Mi-am făcut un prost obicei să-i observ aproape obsesiv pe toţi idioţii de generaţie nouă care scuipă, înjură, hăhăie şi behăie pe trotuare. Dacă ăsta e viitorul luminos al patriei, sunt tentat să-l observ de la distanţă. Să fiu sincer până la capăt, aş pleca şi mâine. Pentru că, la 20 de ani de la decembrie '89, este încă plin de oameni care cauţionează comunismul prin justificări care de care mai tembele, neştiind sau, mai grav, uitând că acelaşi sistem sinistru a aruncat şi torţionat sute de mii de oameni în puşcării şi la Canal, a dezrădăcinat familii, a confiscat case şi averi, a făcut export cu saşi şi evrei. Pentru că în aceleaşi două decenii de democraţie n-am fost în stare să construim decât 200 de kilometri de autostradă. Pentru că în autobuz mă pot întâlni cu băieţi la bustul gol care ascultă fericiţi manele pe telefoanele mobile. Pentru că pe stradă văd mergând feţe încleştate de stresul ratelor la bănci. Pentru că sunt convins că nu hoţia a fost problema cea mai mare a României în aceşti 20 de ani, ci incompetenţa. Pentru că nu avem deloc spirit de comunitate. Pentru că simt că aparţin unui alt spaţiu şi mi-aş dori ca fiul meu să se dezvolte într-o altă societate. Şi mai am câteva sute de motive.
De ce mai rămân? E posibil să fie puţin cam târziu, însă nu exclud nimic. Mă ţine familia, am bunicii în prag de 90 de ani, deşi toţi m-ar îndemna să o iau din loc cu proxima ocazie. De fapt, cred că România mi-ar fi destinaţia perfectă de vacanţă. Să vin cam o lună-două pe an, să mă bucur de prieteni, rude, Piatra Craiului, Bucegi, Delta Dunării, Marea Neagră, Sibiu, Braşov, Cluj, Timişoara şi Craiova, dar s-o iau repede la vale când mă întâlnesc în autobuz cu băieţii la bustul gol care ascultă manele.
