x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Ne-am născut în locul potrivit? România ar putea fi centrul lumii, dacă...

România ar putea fi centrul lumii, dacă...

19 Oct 2010   •   00:00
Bianca
● Cititoare

Nu aş pleca din România pentru că e ţara în care am înflorit, e adevărat că într-un spaţiu poluat şi plin de gunoaie, dar am încercat să cresc frumos.

Au avut grijă cei de acasă şi de la şcoală să fiu udată cu îngrăşământ ce conţinea mii de pagini tocate, Bacovia, Eminescu, Creangă şi... Uite! De asta nu aş pleca, pentru că ţara asta are potenţial, o istorie şi o cultură minunată, poluată de mafie, manelişti şi parveniţi, dar asta pentru că am fost întotdeauna cu un pas în urmă şi s-a văzut, regimul comunist a lăsat urme pe feţele tuturor.

Nu aş pleca pentru limbă, pentru Carpaţi, pentru mare... pentru tot. Sunt convinsă că, fără oameni, România ar fi Paradisul şi, cu oameni educaţi, România ar fi centrul lumii.

×
Subiecte în articol: ne-am nĂscut În locul potrivit?