Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
A fost odată ca niciodată... Dar înainte de a începe o poveste care n-a fost poveste, trebuie să te înştiinţez, cititorule, că această scriere este un pamflet şi că orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare. Coincidenţe şi iar coincidenţe, deşi ele nu există decât în basme. Aşadar, a fost odată o ţară numită România. Dar nu pe Pământ, ci pe Marte. În acel ţinut, atât împăratul, cât şi dregătorii săi nu erau verzi, aşa cum le şade bine unor marţieni veritabili, ci roşii. De furie şi de ură pe poporul lor, pe care-l asupreau la greu, cu măsuri de austeritate.
Într-o bună (?) zi, după ce au furat tot ce se mai putea fura, au crescut preţurile, taxele şi impozitele, au disponibilizat mai ales pe cine n-a trebuit, au scăzut salariile bugetarilor s-au gândit să declare război artiştilor de toate felurile (citeşte pictori, muzicieni, sculptori, scriitori, actori etc.), cât şi ziariştilor. Adică exact acelora care munceau oricum mai mult de plăcere şi erau plătiţi pe drepturi de autor. Om pasămite deschis la minte, umblat peste mări - mai ales! - şi ţări, împăratul-roşu-de-ură-pe-poporul-său a avut o ieşire în faţa norodului în care, zice povestea, ar fi zis ceva de genul: "Dacă nu vă convine, plecaţi din ţară!" Ba a scos la înaintare şi pe unul dintre dregătorii săi devotaţi - care ar fi rămas aşa şi acolo până la adânci batrâneţi, dacă împăratul-roş nu l-ar fi mazilit la timp - care a vorbit şi el cu maaare înţelepciune norodului. Le spunea el, mări, cum că o familie din România cea de pe Marte se poate descurca şi cu 1.500 de RONI pe lună (asta era moneda lor, v-am spus, coincidenţele sunt uimitoare...), în condiţiile în care doamna casei, nevasta, deh, e şomeră, copiii-s la facultate, iar stâlpul casei e atât de dibaci şi de vânjos încât să-şi găsească şi altceva de lucru.
În acea vreme, în acel ţinut, la un letopiseţ de mare tiraj, schimbările în rău se făceau simţite. Începură disponibilizările, victimă căzând şi o prinţesă bălaie - fată de Bucureşti, cu ceva mai multă carte la bază, absolventă de Politehnică şi Filologie, vorbitoare de germană şi bună ştiutoare a limbii române (lucruri rare în acele vremi tulburi) - care se gândi ce să facă ea cu viaţa ei în acele clipe de restrişte. Cum soţ care s-o întreţină cu 1.500 de RONI pe lună n-avea şi cu 800 de RONI, atât cât avea ea ca lector doctor la facultate, înainte de-a lucra la letopiseţ, nu se putea întreţine, hotărî să plece în lume. Mai precis în Suedia, la o surată, unde să-şi caute norocul. Adică de lucru. Fire obedientă faţă de împăratul cel-roşu-de-ură-pe-poporul-lui, prinţesa începu să-şi facă bagajele către alte zări. "Dreaptă judecată ai avut fata mea, îi zise un condeier înţelept şi hâtru. Aşa cum eşti tu, harnică, isteaţă, bălană şi cu ochii ca peruzelele, or să creadă că eşti de-a lor. N-ai şanse să te confunde cu vreo ţigancă şi să te trimită înapoi. Domnul cu tine!".
Povestea ar fi putut să se sfârşească aici cu o formulă gen: "Acolo, în ţinutul cel aspru al vikingilor, prinţesei valahe îi căzu drag un voinic pe care-l luă de bărbat. Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi etc. etc." Numai că de aici, coincidenţele cu întâmplările plăsmuite din poveşti nu mai există. Dragă cititorule, în ultima ei descindere la letopiseţul de mare tiraj, blonda cea deşteaptă şi pusă pe liber mi-a spus că a schimbat Suedia cu Anglia. Nu se mai ducea la amica pe care o cunoştea, ci la un tip pe care nu-l cunoştea. Adică îl cunoştea virtual, că între timp se inventase internetul. În perfidul Albion, la un bărbat de care nu ştie nimic? E mişto, îl place oare?
"Dacă e mişto? Nu e important. Dacă-l plac? Nu, nu-l plac. Important e să mă placă el pe mine, nu invers. Şi să mă car o dată de-aici. De un singur lucru mi-ar părea rău: ca mine cred că-s mulţi. Cu pregătire serioasă: medici, economişti, ingineri, artişti, olimpici vânaţi de marile corporaţii de-afară să lucreze pentru ei. Vor pleca acolo toţi oamenii capabili din această ţară, înainte de a se revanşa faţă de conducătorul lor, neplătindu-şi taxele şi impozitele din care să-şi tragă el şi ai lui un oareşice profit. Măcar atât... Rămân, drept consolare, persoane de încredere, care menţin ratingul la cote maxime: ministresa blondă, ex-blonda lui Bote, actuala, cât şi viitoarea blondă a lui Bote... Subsemnata blondă pleacă. Hai pa!".
Vă rugăm, aşadar, să răspundeţi la întrebările: De ce aţi rămâne în România? De ce aţi pleca?
Adresele următoare vă stau la dispoziţie:
gabriela.antoniu@jurnalul.ro
marina.constantinoiu@jurnalul.ro
razvan.barbulescu@jurnalul.ro
