„Eu sunt italianca pricopsită cu teren în România”

Cand a plecat din Romania, in august 1989, maritata cu un italian, si au pus-o sa semneze ca renunta la casa si la pamantul pe care le avea de la parinti, Angela Stella a stiut ca n-o sa reziste mult departe. Si n-a rezistat. Cetatenia italiana n-a schimbat nimic in sufletul ei. Omul cu care s-a casatorit, inginer agronom de meserie, i-a propus, acum 13 ani, sa cumpere pamant in Romania si sa faca agricultura. Aveau deja o ferma in Italia, cu care faceau bani frumosi, mai ales in anii in care puneau rosii. Dar, italianul s-a incumetat s-o ia de la zero intr-o tara pe care n-o cunostea, de drag. Pentru pamant si pentru romanca ce lasase totul in urma pentru el.

13 ani in sir au cumparat si au pregatit terenuri. S-au chinuit sa le gaseasca pe toate la un loc, sa scoata livezile care acopereau unele por­ti­uni, sa le rasuceasca si sa le ingrase de se uita lumea la ei ca la niste ciudati.

Angela Stella are acum aproape 400 de hectare cultivate cu grau, porumb si floarea-soarelui, majoritatea comasate la limita dintre comunele Devesel si Burila Mare. O parte aici, si-o parte dincolo. Si-a zis ca asa ajuta doua comunitati. De fapt, ajutorul pe care-l da comunitatii e, poate, cel mai important factor in munca ei. 'Oamenii de aici sunt foarte necajiti. Eu am creat cateva locuri de munca, dar sunt putine in comparatie cu ce au nevoie oamenii astia, pentru ca atat imi permite legea, ca PFA. Am si oameni calificati, si necalificati. Si incerc sa-i ajut, pe fiecare cum pot. Imi cer ajutorul si incearca sa invete. Le-am arat oamenilor, le-am semanat, fac tot ce pot face pentru ei. Sotul meu... zic eu ca nu stie. Dar el ma cunoaste... Nu-i spun ce fac si el nu-mi zice daca banuieste ceva', zambeste cu bunatate Angela Stella.

Curtea societatii, in care stau stralucitoare utilajele agricole de parca-s gata de parada, e pazita de patru catei pripasiti si de un baiat. Viorel are 25 de ani si a crescut la casa de copii. 'Am venit la poarta la doamna, intr-o zi, si am cerut de munca. Trebuia sa imi platesc si eu mancarea, camera unde stateam... Si n-aveam cu ce. Si doamna a fost buna si m-a luat aici paznic. Acum, daca mi-as gasi si o fata buna...', viseaza el. Pentru 'doamna', Viorel e cel care n-o lasa niciodata sa dispere. 'De cate ori ma vede suparata si necajita si ii spun ca nu mai pot aici, ca vreau sa plec, se uita la mine si-mi zice: «Doamna, dar nu va ganditi ca, daca plecati dumneavoastra, unde ma duc eu? Ce ma fac?» Si imi dau seama ca, in comparatie cu oamenii astia amarati, eu n-am dreptate sa ma plang ca e greu', spune femeia.

In fiecare zi se supara pe sistem. In fiecare zi, dupa cate un control venit pe nepusa masa de la cate o institutie, o apuca plansul si-si spune ca Romania nu-i o tara in care sa poti construi. Si in fiecare zi o ia de la capat. Pentru ca baietii tineri, care au lucrat in constructii afara s-au intors si vin sa lucreze la ea cu ziua ii spun: 'Doamna, daca am avea de lucru aici la dvs. macar doua zile pe saptamana, noi n-am mai pleca din tara'. Pentru ca tanti Maria, care are peste 90 de ani si careia Angela i-a arat o bucatica de teren e in stare sa faca, de cateva ori intr-o zi, drumul de cativa kilometri de la casa ei pana la marginea comunei, numai ca sa o gaseasca la birou si sa-i multumeasca. Si pentru ca e mandra de orgoliul taranului roman: 'Nimeni, niciodata, nu mi-a cerut pomana. Oamenii cer de munca'.

E mahnita ca pe batrani n-are cine sa-i mai ajute. Tinerii-s la oras, si ei nu mai pot lucra singuri nici macar doua palme de pamant. Iar Angelei i se aprind ochii cand se gandeste la 'mar­savia' pe care a facut-o statul – 'a indepartat tinerii de la tara. Uitati-va ce s-a intamplat la bacalaureat. E un dezastru. Si toata lumea ii ameninta pe copiii aia cu sapa – «O sa ajungi la sapa!» De parca sapa ar fi un lucru rau, rusinos, injositor. Nu zice nimeni sa nu inveti, sa nu vrei sa stii, sa nu te instruiesti. Dar, pana nu ai pus mana in viata si pe sapa, nu se cheama ca stii ce e munca adevarata. Iar munca campului nu injoseste, din contra. Te innobileaza'.

'De cand a venit «italianca», oamenii din zona si-au schimbat vizi­unea despre ce se poate si ce nu se poate in agricultura. 'Eu, de exemplu, am pus anul trecut grau si am scos doua tone si ceva la hectar. I-am cerut sfaturi, cand am rugat-o a venit sa-mi masoare umiditatea solului, ea chiar se pricepe. E intotdeauna saritoare, deschisa, te ajuta fara sa ceara nimic in schimb. Anul trecut a scos si 7 tone de grau la hectar!', spune primarul din Devesel, Alexandru Mimis. 'Ei, oamenii aici spun ca am productii-record. Dar, eu stiu ca se poate face si mai mult. Inca terenul de aici nu este adus la capacitatea lui maxima. Fiind nemuncit de 20 de ani, in alte locuri fiind livada... S-a stricat. E nevoie de timp si de multa munca pentru ca el sa dea tot ce poate da', spune femeia. Pana acum au investit peste un milion de euro. 'Dar inca continuu sa aduc bani de acasa, pentru ca nu putem vorbi de profit. Cel putin in primii 4-5 ani de zile, nici nu pui problema profitului. Important e sa ajungi, la un moment dat, sa nu mai vii cu bani de-acasa. Deci, macar sa scoti atat cat bagi'.

Munceste 16 ore pe zi. Organi­zea­za oamenii, face proviziile de mo­to­rina, le gateste muncitorilor si le spa­la vasele, completeaza documente, ia sapa si munceste in rand cu oamenii, inspecteaza culturile. Dar, cu tot dragul ei de Romania si pa­mantul de aici, pentru autoritati, An­gela nu e 'romanca intoarsa aca­sa': 'Eu asa ma consider. Sunt ro­man­ca. Pentru ei sunt «italianca». Ma trateaza ca pe o straina. Si, daca am facut ceva aici, sunt italianca care s-a pricopsit cumparand teren in Ro­ma­nia. Daca nu faceam nimic, eram o escroaca care distrugea. Bine nu e niciodata'. In comparatie cu Italia, sa faci agricultura in Romania pare treaba de nebun: 'Desi e de zeci de ori mai ieftin ca in Italia, pamantul ro­ma­nesc costa mult pentru cat iti da. E o investitie enorma sa aduci terenul la stadiul din primul an de cultivare.

Apoi, sistemele de irigare sunt la pa­mant. Nu e motorina agricola. In Ita­lia, motorina se da in functie de cat pamant ai. Daca la final de an iti ra­man, sa zicem, 200 de litri, ii notezi si anul urmator se scad din cantitatea pe care o primesti. In Romania e circ. Ti se da motorina, dar esti continuu suspectat ca o vinzi, ca o bei, ca faci baie cu ea... Eu inteleg ca sunt si oa­meni de rea-credinta, dar n-ar trebui sa sufere din cauza lor cei care chiar fac treaba. Ar trebui sa existe reguli clare. Altfel, e o continua fuga dupa hot. Si, in conditiile astea, iti vine sa renunti la motorina lor subventionata si sa bagi mana in buzunar, numai ca sa ai liniste', spune Angela Stella.

Prima recolta pe care a facut-o in Ro­ma­nia a mers la export. 'N-am stiut ce sa fac cu ea. Adevarul e ca nu cercetasem piata dupa firme si, neavand experienta, nu m-am incumetat in Romania. Dar anul acesta am luat contact cu niste societati serioase si cred ca atat productia de grau, cat si cea de porumb vor ramane in tara'.

• Cititi maine: Ce gandeste Ministerul Agriculturii despre instrainarea pamantului romanesc.