x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Numai la Vamă putem da samă de Folk You!

Numai la Vamă putem da samă de Folk You!

de Dana Andronie    |    28 Iul 2008   •   00:00
Numai la Vamă putem da samă de Folk You!

DĂRUIRE  ●  Artiştii se vor închina cerului şi stelelor pentru binele sufletelor noastre
Între 7 şi 9 august, vă invităm în Vama folkului. Intrarea este liberă în sală, unde plaja este stal, iar cerul pistruiat de stele este cupolă. Folkişti aflaţi doar la un pas de consacrare şi folkişti consacraţi se pregătesc de sărbătoarea Folk You!



DĂRUIRE  ●  Artiştii se vor închina cerului şi stelelor pentru binele sufletelor noastre
Între 7 şi 9 august, vă invităm în Vama folkului. Intrarea este liberă în sală, unde plaja este stal, iar cerul pistruiat de stele este cupolă. Folkişti aflaţi doar la un pas de consacrare şi folkişti consacraţi se pregătesc de sărbătoarea Folk You!

Dinu Olăraşu, Nicu Alifantis, Mircea Vintilă & Brambura, Mircea Baniciu, Florin Chilian, Pavel Stratan, Victor Socaciu & Biroul Executiv, Mircea Florian, Vasile Şeicaru, Marcela Saftiuc, Adriana Ausch, Tatiana Stepa, Zoia Alecu, Narcisa Suciu, Ducu Bertzi & Mihai Neniţă, Poesis, Ecoul, Maria Magdalena Dănăilă, Maria Gheorghiu, Magdalena Puşcaş, Adrian Ivaniţchi, Mihai Mărgineanu, Ţapinarii, Adrian Sărmăşan, Cristian Buică, Emeric Imre sînt consacraţii chemaţi anul acesta să scrie cea de-a patra ediţie a Festivalului Folk You! organizat de Jurnalul Naţional, în parteneriat cu TVR 2 şi Radio3net – Florian Pittiş.

PRIMENIRE. "Dacă Folk You! nu e, nimic nu e în august, la mare, la Vamă. Pentru că doar la Vamă putem da samă de tot ceea ce am fost şi am devenit, doar la Vamă ne putem închina din nou «cerului şi stelelor» şi putem ruga Luna să ne vegheze cum a făcut-o şi pînă acum, doar la Vamă promitem solemn în faţa MĂRIEI SALE MAREA să venim şi mai mari şi mai frumoşi, cu lecţiile învăţate ca să putem dărui mai departe celor dispuşi să ne primească", mărturiseşte Maria Gheorghiu. Maria de Mangop a folkului s-a pregătit pentru a se dărui publicului, închinînd festivalului un curcubeu, pe note: "CURCUBEU... din ceruri desprins/de pămînt necuprins/tu eşti cerul curbat/ podul de apă revărsat peste nori/ împlinit în culori/ Tu eşti mai mult decît ştii/ tu eşti tot ce eu am uitat/ tu eşti ce aş putea deveni/ de fapt, tu eşti cerul spălat/ îndelung aşteptat./ Cu focul iubirii vom ţese în cer/ podul cel trainic, plin de mister/ podul cel trainic şi cel sfînt/ deasupra podului de pe pămînt". "Vreau ca acest cîntec – pe care-l voi interpreta în primă audiţie la Vamă – să ajungă şlagăr şi să înfrunte timpul. Eu am avut încredere în el încă de la primele acorduri pe care le-am compus", spune Maria.

MAGISTRAŢII. Pe piatra tombală a lui Immanuel Kant de la Konigsberg sînt încrustate celebrele cuvinte: "Cerul cu stelele deasupra mea, legea morală în mine". Iar Platon decreta că "muzica este o lege morală. Ea dă suflet universului, aripi gîndirii, avînt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţînd sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos". Ei, bine, dacă ei au fost legiuitorii sublimului muzical, artiştii sînt fără îndoială magistraţii acestor legi, la Curtea Supremă de Justiţie numită scenă. Dăruirea şi responsabilitatea sînt maxime, căci aici se pune problema de a păstra esenţa ordinii în univers, înălţînd spiritul spre frumos, indiferent de suferinţele personale. Uneori luptînd neomeneşte împotriva lor, împotriva ta. În acest moment, Tatiana Stepa a rămas ca un "copac fără pădure". Destinul o torturează în fel şi chip, împingînd-o parcă spre dăruirea totală unui singur ţel: muzica sa. Minunata, blînda şi puternica Tatiana a rămas, de cîteva zile, singura din familie. Fratele ei, Stepa Vasile, a părăsit şi el pe neanunţate această lume, lăsîndu-şi sora pustiită de durere. Ne rugăm la Dumnezeu pentru amîndoi: lui Vasile să-i dea odihnă şi iertare, iar Tatianei puterea de a se izbăvi prin cîntec.

NECONSACRAŢII.
"Sînt înţelepţi şi cei tineri şi cei frumoşi, numai că mai rar", spunea Homer. Tinerii convocaţi la Folk You! sînt cîştigătorii emisiunii de la TVR 2, "Gaz pe folk": Didina Curea, Silvan Stîncel, Teodora Iacob, Dan Vasilescu, Bogdan Grosu, Constantin Cojocaru, Alina Zaharia, Jul Baldovin. Aceştia au un rol foarte important: acela de a prelua ştafeta de la ăi "bătrîni", pentru perpetuarea speciei de... folkist.   

×
Subiecte în articol: folk folk you folk you! vama vam