x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Oameni politici în solda Mafiei lemnului (I)

Oameni politici în solda Mafiei lemnului (I)

29 Oct 2009   •   00:00
Oameni politici în solda Mafiei lemnului (I)
Sursa foto: Jurnalul foto/

Azi vă vom prezenta exemple (din nenumăratele care există) de furt "ca-n codru" din pădurile statului, pentru propăşirea unor firme bine înpământenite în peisajul silvic de la noi. Aceste matrapazlâcuri nu s-ar fi putut petrece fără sprijinul unor personaje binecunoscute din conducerea "Romsilva" şi, mai rău, a unor actuali parlamentari, precum HORJ PAVEL sau TABUGAN ION (care pe deasupra sunt şi membri ai Comisiei pentru Agricultură, Silvicultură, Industrie Alimentară şi Servicii Conexe din Camera Deputaţilor), de care ne vom ocupa în continuare.

E cunoscut că judeţul Maramureş "excelează" în ceea ce priveşte tăierile ilegale din păduri, încă din anul 1990. Mai puţin ştiut este că "tătucul" acestor prăduiri a fost însuşi directorul general al Direcţiei Silvice (D.S.) Baia Mare, actualul deputat HORJ PAVEL.

MAI TARE CA LEGEA
Lupul a fost pus paznic la oi. De ce? Pentru că, din datele noastre, HORJ PAVEL a protejat, în judeţ, tocmai firmele care au exploatat ilegal cantităţi însemnate de masă lemnoasă, în special în zona Borşa-Vişeu, dintre care le amintim doar pe cele mai importante: R G HOLZ COMPANY SRL şi CONREP SA, ambele din Vişeu de Sus (administrate de Vasile Coman); ADI GEO TOM SRL Vişeu de Sus (administrată de Ştefan Tomoiagă); LUCASION SRL Borşa (administrată de Dumitru Şteţcu); SILVATICA SRL Baia Mare (administrată de Ioan-Dorin Bîrle); NOVAARTIS SRL Vişeu de Sus (administrată de Ion Tomoiaga); TRECICAPEVAS SRL Poienile de Sub Munte (administrată de Vasile Oncea); RUSUL SRL Poienile de sub Munte (administrată de Fedor Bohar); NATSIS CO SRL Moisei (administrată de HORJ PAVEL); HORBER SRL Borşa (administrată de Horj Lupu); FARAHIDI SRL Moisei (administrată de Tomoiagă Ileana); IMPEX MILFOREST SRL Borşa (administrată de Horj Emil).
Mai mult, la ultimele patru firme sunt administratori rude apropiate ale lui HORJ PAVEL.
Câteva exemple despre modul în care acesta "avea grijă" de averea forestieră a judeţului.

Astfel am aflat că pe raza Ocolului Silvic Vişeu de Sus, ca urmare a sprijinului acordat de HORJ PAVEL, încă din perioada când acesta a ocupat funcţia de şef al respectivei structuri silvice (martie 2006-mai 2007), un oarecare Vasile Coman a instituit un monopol al exploatării masei lemnoase, prin firmele pe care le administrează - S.C. RG HOLZ COMPANY SRL şi S.C. CONREP S.A., ambele cu sediul în Vişeu de Sus.

Acestea au câştigat toate licitaţiile organizate în ultimii ani, pentru exploatare în parchete situate în districtele administrate de O.S. Vişeu de Sus, în special pe Valea Vaserului, în condiţiile în care Vasile Coman are şi pârghiile de control asupra transportului din zonă (deţine în administrare celebra mocăniţă).
Numai în anul 2007, S.C. RG HOLZ COMPANY SRL a încheiat contracte cu D.S. Baia Mare  pentru exploatarea a circa 30.000 mc de masă lemnoasă de pe Valea Vaserului, în timp ce alte societăţi au beneficiat de volume mult mai mici.

În plus, HORJ PAVEL l-a sprijinit, în repetate rânduri, pe Vasile Coman pentru a obţine, prin negociere directă, cele mai valoroase parchete de masă lemnoasă pe raza O.S. Vişeu de Sus, deşi, conform legislaţiei, pentru aceasta este necesară derularea unor licitaţii.

În acest mod, numai în anul 2007 firmele controlate de Vasile Coman au obţinut contracte pentru exploatarea unui volum total de circa 86.000 mc de lemn!
HORJ PAVEL a primit, gratuit şi constant, diverse cantităţi de masă lemnoasă exploatată de pe Valea Vaserului, care au fost transportate în Vişeu de Sus, în vederea valorificării de către firmele de profil deţinute de rudele directorului D.S. Baia Mare.

Pe raza O.S. Poienile de Sub Munte, HORJ PAVEL a repetat aceleaşi practici: a favorizat firma HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL Sebeş jud. Alba pentru a câştiga contractul aferent atribuirii dreptului de exploatare, pentru anul 2008, a circa 18,5.000 mc masă lemnoasă, în cadrul unei licitaţii organizate de D.S. Baia Mare la sfârşitul anului 2007.




Astfel, nu a fost publicat din timp anunţul privind organizarea licitaţiei (contrar prevederilor H.G. nr. 85/2004 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase de către deţinătorii de fond forestier proprietate publică către agenţii economici), iar celelalte firme interesate nu au avut timpul necesar pentru pregătirea documentaţiei.

Ulterior, în condiţiile apariţiei unor probleme serioase în derularea contractului semnat de D.S. Baia Mare şi S.C. HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER SRL (din cauza extinderii suprafeţei contractate de firma în cauză şi către alte zone), HORJ PAVEL a intervenit din nou pentru protejarea intereselor acesteia.

Aceeaşi atitudine de "tartor" al judeţului a manifestat-o HORJ PAVEL şi cu ocazia mai multor controale derulate pe raza direcţiei silvice pe care o conducea, intimidându-i pe cei trimişi să-l controleze prin depunerea unor plângeri penale împotriva inspectorilor silvici.
Pentru întocmirea acestor plângeri a beneficiat de "ajutor de specialitate" din partea lui Vasile Pop, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus în intervalul 2004-2008, şi a lui Grigore Avram, inspector-şef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Cluj-Napoca.

CUMPĂRĂTURI ŞI NEGOCIERI
Deputatul a "năşit" şi achiziţia unor bunuri/servicii în condiţii de ilegalitate, precum şi decontarea unor cheltuieli nejustificate. Astfel se face că, în anul 2008, la nivelul O.S. Vişeu de Sus au fost înregistrate în contabilitate deconturi în valoare totală de peste 62.000 lei (contravaloarea a 16.080 litri carburant - cuantum considerat de specialiştii în domeniu ca mult supraevaluat comparativ cu atribuţiile de serviciu şi activitatea derulată în perioada aferentă), pentru cele 10 mijloace de transport din dotarea ocolului (autoturismele Skoda şi Land Rover, pentru care s-a decontat contravaloarea a 7.246 litri - echivalentul a circa 90.000 km, aferenţi unui parcurs mediu zilnic de 360 km; cele 4 drezine, pentru care s-au consemnat consumuri cu carburanţi de circa 4.900 litri, în valoare totală de peste 18.000 lei).

Numai pentru cele 4 drezine, specialiştii în domeniu au calculat că, în perioada de funcţionare ianuarie-iulie 2008 s-au consumat în total circa 684 litri de carburant, rezultând un consum nejustificat de circa 4.100 litri, în valoare de aproximativ 15,8.000 lei!

De asemenea, HORJ PAVEL, alături de Sorina Pintea (director economic al D.S. Maramureş în intevalul respectiv) l-a sprijinit pe ŞTEFAN TOMOIAGĂ (fost şef al O.S. Vişeu de Sus până în luna martie 2009) la atribuirea prin procedura de negociere directă cu o singură sursă a unor contracte de achiziţii în valoare totală de peste 92 mii lei, în beneficiul S.C. R G HOLZ COMPANY SRL Vişeu de Sus şi S.C. D&O JONES SRL Moisei (administrată de Daniel Ionescu).

TARTORUL AFACERILOR CU LEMNE DIN CARAŞ-SEVERIN
În ograda Direcţiei Silvice Reşiţa îl întâlnim, chiar şi dacă n-am fi avut chef de el, pe TABUGAN ION, fost director al acesteia până în luna ianuarie 2009 şi actual deputat în Parlamentul României.
Pe scurt, în perioada cât a fost la cârma direcţiei silvice, omul nostru a patronat toată plaja de ilegalităţi la care vă puteţi gândi.

Luându-le la rând, ne sare în ochi sprijinul pe care l-a acordat firmei S.C. LOSAN ROMĂNIA SRL Braşov, care derulează activităţi de exploatare a masei lemnoase pe raza judeţului, deşi nu are autorizaţie.

Firma a încheiat, încă din anul 2003, un contract în acest sens cu R.N.P. "Romsilva", pe 10 ani, în condiţiile în care înregistra datorii la bugetul de stat, iar prevederile legale cer ca la licitaţiile organizate de structurile R.N.P. să participe numai firmele care depun certificatul de bonitate financiară.




În cadrul "activităţii" pe care o desfăşoară în domeniu, S.C. LOSAN ROMĂNIA SRL s-a remarcat prin întârzierile sistematice la exploatarea masei lemnoase contractate, generate de preocuparea constantă a acesteia de a tăia doar arborii de calitate superioară şi din zonele uşor accesibile. Ca urmare, a recurs frecvent la practica rezilierii contractelor pentru exploatarea volumelor masă lemnoasă care nu-i asigurau profiturile dorite, pe care le justifica prin refuzurile subcontractorilor de a mai derula activităţile respective.

Spre exemplu, la Ocolul Silvic Anina, în luna aprilie 2007, firma a solicitat rezilierea contractelor pentru partizile de produse principale, solicitare aprobată imediat de TABUGAN ION, fără a dispune calcularea de penalităţi pentru întârziere.

La Ocolul Silvic Văliug, acelaşi actual deputat a aprobat modificarea borderoului de masă lemnoasă pentru anul de producţie 2007, prin modificarea partizilor, astfel încât volumul suplimentar de masă lemnoasă care a rezultat să fie destinat cu predilecţie S.C. LOSAN ROMĂNIA SRL

Dar să nu credeţi că aceasta este singura firmă favorizată de fostul şef al D.S. Reşiţa la obţinerea contractelor de acordare a dreptului de exploatare a masei lemnoase!
Dimpotrivă, TABUGAN ION a mai "năşit" încă 10 asemenea SRL-uri ("Abies" SRL Reşiţa, "Building Forest Company" SRL Băile Herculane, "Colcear Servcom" SRL Poiana Mărului, "Mountain" SRL Văliug, "Tom Forest Prod" SRL Bocşa, "Stejar Forest" SRL Bocşa, "Enea Cheile Nerei" SRL Stăncilova, "Darohar Line" SRL Criciova, "Huser" SRL Timişoara şi "Lusedo" SRL Lugoj).

În aceste cazuri, TABUGAN ION a avut grijă să se autodesemneze ca preşedinte în toate comisiile de licitaţie, deşi legea prevede că putea exercita funcţia respectivă doar în lipsa directorului tehnic (acesta era, de cele mai multe ori, aţi ghicit... bolnav chiar în zilele de desfăşurare a licitaţiilor).

Din această poziţie, a exercitat presiuni asupra potenţialilor concurenţi ai firmelor protejate pentru a-i determina să renunţe la participare, a acţionat pentru anunţarea câştigătorului după prima etapă a licitaţiei, comisiile acceptând astfel primul preţ oferit, care este de regulă şi cel mai mic, iar cealaltă firmă participantă retrăgându-se imediat din competiţie.

Mai mult, se pare că era o practică curentă ca TABUGAN ION să perceapă, de la agenţii economici care doreau câştigarea licitaţiilor, comisioane ilegale de 3-5 euro/mc de masă lemnoasă, funcţie de calitatea lemnului.

Pe lângă favorizarea firmelor de exploatare a lemnului, TABUGAN ION s-a implicat şi în derularea contractelor pentru repararea drumurilor forestiere din anul 2008, urmărind atât atribuirea contractelor către firme "prietene" (cum este "Colcear Servcom" SRL Poiana Mărului - pentru care a acceptat să recepţioneze lucrările executate la parametri necorespunzători), cât şi decontarea unor lucrări neexecutate sau realizate incomplet (caz în care întâlnim firmele "Versant 2001" SRL Băile Herculane şi "Tehnocer" SRL Nădrag).
(Mişcarea de Resistenţă)

Continuare în numărul de mâine

×