x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Fara indicatoare spre Buftea

0
Autor: Alexandru Boariu 04 Noi 2006 - 00:00

Chiar si soferii care cunosc bine Bucurestiul trebuie sa se inarmeze cu multa rabdare pentru a iesi cu masina spre Ploiesti, pe varianta Mogosoaia - Buftea. Din centru pana la Buftea, intr-o zi normala din cursul saptamanii, drumul dureaza cel putin o ora.

GREU. Soferii care ies din Bucuresti prin Mogosoia trebuie sa faca fata unui trafic ingreunat de lipsa semafoarelor si de prezenta camioanelor si carutelor

Chiar daca esti un bun cunoscator al Bucurestiului, pentru a iesi cu masina spre Ploiesti pe varianta Mogosoaia - Buftea, plecand din centru, sa spunem de la Intercontinental, trebuie sa te inarmezi cu multa rabdare.

Dupa ce scapi de chinul de pe bulevardele Balcescu - Magheru - Ana Ipatescu, unde la orice ora din zi se circula bara la bara si cu viteza melcului, ai de infruntat destule hopuri si ambuteiaje pana la iesirea din oras. Singurul avantaj este ca drumul, desi foarte ingust pentru o astfel de artera, cu cateva exceptii, este relativ bun.

STOP! METROU IN VESNIC LUCRU! Prima "exceptie" o intalnesti inainte de a intra pe sub Podul Constanta, unde drumul se ingusteaza la o singura banda, pentru ca de ani buni aici "se lucreaza la metrou", dar nu se cunoaste mare lucru. Deh! Lucrare mare, "megalomana", dar, sa recunoastem, necesara pentru transportul in comun. "Nimeni nu poate sa va spuna cat va mai dura aceasta lucrare, depinde de finantare, de bugetul care se va aloca pentru anul viitor si de multe altele" - ne spune unul dintre cei care supravegheaza lucratorii. Un ins infasurat in binecunoscuta vesta reflectorizanta dirijeaza accesul masinilor pe drumul ingustat.

BALAMUC. Dupa circa o jumatate de ora ajungi in zona uzinelor Marmura, Textile Dacia, apoi Parcul Bazilescu, Complexul Straulesti, Restaurantul Doi Cocosi.

De aici incolo incepe balamucul. Camioane, tiruri si alte masini grele se strecoara cum pot pe un singur fir, pentru ca pe celalalt se lucreaza. De o parte si de alta a drumului se construiesc in draci blocuri pe partea dreapta, vile pe partea stanga. Mare parte din camioane transporta materiale de constructii tocmai pentru aceste santiere. Drumurile de acces sunt niste improvizatii, pline de gropi, greu de "accesat". Daca un camion face la stanga, ai de asteptat, mult timp in spatele lui.

PE UN FIR. Drumul se ingusteaza la o singura banda din cauza vesnicelor "lucrari la metrou"

AI TUPEU, AI PRIORITATE! Dar adevaratul obstacol te asteapta ceva mai incolo, la intersectia cu centura orasului care vine dinspre Otopeni. In lipsa semafoarelor, teoretic, camioanele care vin pe centura trebuie sa dea prioritate si celor care vin dinspre Bucuresti, si celor care vin dinspre Mogosoaia. Insa, ca si in alte intersectii din zona Capitalei, camionagiii merg pe baza de tupeu. Ce poti sa faci in fata unui mastodont de zeci de tone, incarcat cu moloz, nisip sau pietris? Il lasi sa treaca. Dupa el se mai strecoara unul...

Apoi, pana la Buftea, mai ai de trecut o bariera peste calea ferata, care desi e mereu deschisa, este destul de denivelata si, din cauza traficului intens, creeaza si ea o coloana de masini destul de lunga. Mai adaugati cateva carute si cativa biciclisti care "roiesc" toata ziua prin zona si veti avea o imagine completa a iesirii din Bucuresti pe directia Mogosoaia - Buftea. Intr-o zi normala, din cursul saptamanii, zi insorita, fara ploaie, ca sa ajungi din centru pana la Buftea ai nevoie de cel putin o ora de mers. Si de multa rabdare.

INDICATOARE OARBE. Daca nu esti bucurestean get-beget, pentru a nimeri drumul spre Buftea ai o singura solutie: sa opresti si sa intrebi mereu pe cineva pe unde trebuie s-o iei, pentru ca nici un indicator rutier nu te ajuta.

Dimpotriva, acestea mai mult te incurca. De exemplu, plecand din centru, primul indicator il intalnesti pe Bulevardul Ion Mihalache (fost 1 Mai), in dreptul Pietei Domenii. Numai ca acesta indica doar directiile Ploiesti, Giurgiu, Alexandria si Pitesti. Fara a indica alaturi de Ploiesti si Buftea sau Mogosoaia, simplu "Ploiesti" poate insemna pentru cei care nu cunosc orasul iesirea spre DN 1, de care de fapt te indepartezi. Urmatorul indicator este la Podul Constanta, dar si acesta indica doar directiile Urziceni - Ploiesti - Pitesti. Cel de la Parcul Bazilescu nici macar Ploiestiul nu-l mai indica, ci doar Urziceni, Oltenita, Giurgiu, Alexandria. Primul indicator cu "Mogosoaia" il reprezinta tabla de la intrare, care afiseaza numele localitatii. Macar stii ca ai ajuns pana aici.

DEMERSURI. Pentru a fluidiza traficul pe directia Mogosoaia - Buftea - DN 1 A, pe langa cateva lucrari mari, cum ar fi pasaje de traversare a centurii si a caii ferate, este absolut necesara largirea soselei pe raza celor doua localitati. Viceprimarul comunei Mogosoaia, Ionel Scriosteanu, ne-a spus ca cele doua primarii au facut, inca din septembrie 2005, demersurile necesare catre Administratia Nationala a Drumurilor. "Pentru ca ei sa poata efectua largirea drumului, noi ne-am angajat sa asiguram suprafata de teren necesara, prin expropriere. Am fost si am discutat, personal, cu directoarea de la ADN, doamna Dorina Tiron, sa pornim lucrarile macar de la linia de centura pana la benzinaria Lukoil. Deocamdata avem doar promisiuni. Poate daca scrieti si dumneavoastra in ziar, se misca ceva" - ne-a declarat Ionel Scriosteanu.

REABILITARE
Anul acesta, DN 1 A figureaza pe lista proiectelor prioritare de infrastructura. Pe portiunea Barcanesti - Sacele, lucrarile de reabilitare a 120 km s-au incheiat in aceasta vara, cu costuri de 148 de milioane de lei (circa 42 milioane de euro). Ministerul Transporturilor are in plan modernizarea segmentului Buftea - Centura Ploiesti Vest. In cateva saptamani va fi lansata licitatia pentru alegerea unui constructor. Lucrarile ar urma sa inceapa in primavara si sa se finalizeze in 2008. Valoarea lucrarilor pentru intregul proiect de modernizare a DN 1 A Bucuresti - Sacele a fost calculata la 107 milioane de euro, deci reabilitarea portiunii Buftea - Ploiesti ar costa circa 64 de milioane de euro. (Iohanna Purdea)
IMOBILIAR
In Buftea si in Mogosoaia sunt in constructie sase ansambluri rezidentiale care aduc pe piata peste 200 de vile pana in 2008. Bucurestenii doresc sa se mute intr-o zona mai linistita, iar Mogosoaia ofera aceasta posibilitate, motiv pentru care aici se construiesc patru din cele sase minicartiere: Satul American ofera 100 de vile, Ansamblul Brancoveanu - alte 26, Mogosoa-ia Padure - 17 vile, iar Sunny Village - alte 13 case. Cei care opteaza pentru Buftea pot alege intre West Park, care aduce pe piata 50 de vile plus doua blocuri de patru niveluri si Forest View, miniansamblu in care se ridica numai zece vile. (Daniela Ivan)

NU RATATI! In numarul de luni veti putea citi despre modul cum se circula pe traseul Colentina - Urziceni.
Citeşte mai multe despre:   buftea,   ploiesti,   mogosoaia

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de