x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Patria fara drumuri Lucrari la sosele de 10 miliarde de euro

Lucrari la sosele de 10 miliarde de euro

de Iohanna Onaca Purdea    |    13 Mai 2006   •   00:00

eparatii la drumuri, modernizari, proiecte noi, kilometri proaspat turnati de autostrada. Acestea sunt cateva dintre planurile autoritatilor pentru anul acesta, in domeniul infrastructurii, lucrari care vor inghiti 10,38 miliarde de euro.

LUCRARI. In 2006 se vor afla in executie aproape 400 km de autostrada si se va lucra la modernizarea a peste 1.700 km de drumuri nationale

Reparatii la drumuri, modernizari, proiecte noi, kilometri proaspat turnati de autostrada. Acestea sunt cateva dintre planurile autoritatilor pentru anul acesta, in domeniul infrastructurii, lucrari care vor inghiti 10,38 miliarde de euro.

Miliarde de euro proveniti de la bugetul statului, din fonduri europene si din imprumuturi internationale vor umple gropile din drumurile romanesti si vor asterne pe fata tarii sosele si autostrazi. Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului a reactionat la campania "Patria fara drumuri" demarata de Jurnalul National si a transmis intr-un timp-record o informare completa si complexa despre proiectele in infrastructura pe care le are in derulare. Pe hartie planurile sunt ambitioase, insa ramane de vazut cum se vor pune in practica si daca fondurile vor reusi sa peticeasca soselele gaurite ale tarii.

IN EXECUTIE. Proiectele de infrastructura aflate in executie in acest an au o valoare totala de aproape 2,3 miliarde de euro, bani ce provin de la bugetul statului, potrivit datelor Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului. Se va lucra la un pod pe DN 1A peste Raul Prahova, la Stancesti (176,2 km, 2,46 milioane de euro), la realizarea unui pasaj denivelat pe DN 59A, judetul Timis (318 m, in valoare de 6,70 milioane de euro), la un pasaj denivelat pe DN 59, la Voiteg, judetul Timis (86 m), lucrare in valoare de 3,28 milioane de euro si la un pasaj denivelat pe DN 19, la Moftin, judetul Satu-Mare (123,2 km), in valoare de 2,29 milioane de euro. Printre lucrarile care se vor realiza anul acesta se numara proiectul de 26,27 milioane de euro pentru sporirea capacitatii de circulatie pe DN 7, intre judetele Ilfov si Dambovita (31,6 km), realizarea unui pasaj denivelat pe DN 71 peste calea ferata Bucuresti - Pitesti, la Contesti (5,53 milioane de euro), dublarea pasajului denivelat pe DN 7 peste calea ferata Bucuresti - Ploiesti, la Chitila (3,43 milioane de euro). Proiectul de fluidizare a traficului pe DN 1 si centura rutiera in nordul Capitalei, pe o portiune de 20 de kiloemtri costa 22,42 milioane de euro. Din acest proiect mai fac parte lucrarile pentru construirea a patru benzi de circulatie intre DN 7 si DN 1A (3,1 km), in valoare de 18,93 milioane de euro si realizarea unui pasaj superior peste calea ferata, la Otopeni (2,55 km). Pentru planul de constructie a autostrazii Bucuresti - Brasov (173,3 kilometri) a fost alocata suma de 1,8 miliarde de euro pentru reactualizarea studiului de fezabilitate, acorduri, avize, caiet de sarcini si achizitii terenuri, documente de licitatie, consultanta lucrari si executia unor lucrari pe tronsonul Bucuresti - Ploiesti.

REPARATII CAPITALE. Proiectele din aceasta categorie vor inghiti 3,71 miliarde de euro de la bugetul statului. Reparatiile la Autostrada Bucuresti - Pitesti, care se vor executa anul acesta pe o portiune de 35 km, costa 45 de milioane de euro. Pentru lucrarile pe sectoarele 2B si 3C ale Autostrazii Transilvania (Brasov - Bors) vor fi alocate 3,43 miliarde de euro.

Consolidarea unui segment de 141,2 kilometri a drumului national Buzau - Brasov (98 de milioane de euro), realizarea unui pod peste Raul Doamnei, la Mioveni (4,43 milioane de euro), reabilitarea a 52,14 kilometri de drum de pe segmentul Bucuresti - Ploiesti (7,06 milioane de euro) si consolidarea sectorului centura Ploiesti Est - Sacele (119,8 kilometri, 22,77 milioane de euro) sunt alte proiecte care vor fi realizate cu fonduri de la bugetul de stat.

IN PRIMA LINIE. Pentru proiectele prioritare de infrastructura rutiera se vor cheltui 940 de milioane de euro. Anul acesta se afla in diverse stadii de pregatire (studii de prefezabilitate, fezabilitate sau elaborarea proiectelor tehnice) lucrarile pentru centurile oraselor Satu-Mare, Alba-Iulia, Teius, Aiud, Turda, Oradea, Bistrita, Zalau, Ramnicu-Valcea, Barlad, Arad, Roman, Suceava, Vaslui, Slatina, Iasi, Fagaras, Sighetu Marmatiei, Stei. Studiile de prefezabilitate si fezabilitate pentru completarea centurii Bucuresti (19,9 km) costa 39,8 milioane de euro, iar pentru dezvoltarea centurii orasului Timisoara (30,04 kilometri) suma se ridica la 50,51 milioane de euro.

IMPRUMUTURI EXTERNE. Contractele de lucrari, in pregatire si executie in 2006, cu finantare de la institutiile financiare internationale, totalizeaza 2,08 miliarde de euro. Printre acestea se numara fluidizarea traficului pe DN 1, largirea la sase benzi a pasajului Otopeni (0.907 km), lucrare cu o valoare de 6,18 milioane de euro, fluidizarea traficului pe DN 1 prin construirea unui nod rutier pentru asigurarea accesului la Aeroportul Otopeni si zona invecinata (1,078 kilometri, 11,49 milioane de euro) si reabilitarea drumului existent intre Timisoara si Lugoj (52,2 kilometri, in valoare de 30,87 milioane de euro). Se afla in diverse stadii de derulare a licitatiilor pentru angajarea consultantilor proiectele pentru constructia variantelor de ocolire ale oraselor Brasov (46.260 milioane de euro), Bacau (84,160 milioane de euro), Targu-Mures (33,100 milioane de euro), Reghin (29,250 milioane de euro), Medias (23,330 milioane de euro).

BANI PENTRU AUTOSTRAZILE ROMANESTI
PETICE. 45 de milioane euro costa reparatiile la Autostrada Bucuresti - Pitesti
Proiectele de constructie de autostrazi cu finantare internationala ajung cumulat la un miliard de euro. Constructia portiunii de autostrada intre Timisoara si Arad, de pe traseul Coridorului IV paneuropean, precum si a variantei de ocolire a municipiului Arad (in total 49 km) costa 270 de milioane de euro. Proiectul se afla in stadiul elaborarii studiului de fezabilitate. Realizarea segmentului de autostrada dintre Timisoara si Lugoj (31 km) costa 124 de milioane de euro, in prezent lucrandu-se la elaborarea studiului de fezabilitate. Varianta de ocolire a municipiului Pitesti (15,2 km) costa 113,58 milioane de euro, proiectul aflandu-se in executie. Realizarea celor 52 de kilometri de autostrada intre Cernavoda si Constanta costa 354,6 milioane de euro, banii fiind obtinuti printr-un imprumut de la Banca Europeana de Investitii (BEI). Varianta de ocolire a municipiului Constanta (22,2 km) costa 146,56 milioane de euro, fondurile provenind dintr-un imprumut de la BERD. Acesta din urma include si reabilitarea a zece poduri strategice in zona Dobrogea, situate fie pe autostrada, fie pe varianta de ocolire sau care deservesc coridorul de autostrada. CNADNR invita firmele interesate sa participe la licitatie pentru serviciile de consultanta privind proiectarea si supervizarea constructiei Autostrazii Cernavoda - Constanta si pentru serviciile de consultanta privind proiectarea si supervizarea lucrarilor pentru zece poduri din zona Dobrogea.

FINANTARE DIN FONDURI EUROPENE
Proiectele care vor fi definitivate prin programul ISPA necesita fonduri totale de 808 milioane de euro. Printre proiecte se numara reabilitarea drumurilor Craiova - Filiasi (35,19 kilometri, 40,4 milioane de euro), Drajna - Calarasi (24,23 kilometri, 7,12 milioane de euro) si construirea variantei de ocolire Deva - Orastie la standard de autostrada (32,8 kilometri, 151,6 milioane de euro). Tot prin programul ISPA va fi construit sectorul Drajna - Fetesti (36 km, 64,54 milioane de euro) si va fi reabilitat sectorul Fetesti - Cernavoda (17,58 kilometri, 30,22 milioane de euro), ambele de pe Autostrada Bucuresti - Constanta. Lucrarile la autostrazi, realizate din bani europeni, se ridica la valoarea de 140,479 milioane de euro. Pentru sectiunile de autostrada Nadlac - Arad (38 km), Lugoj - Deva (91 km), Orastie - Sibiu (77.82 km) se desfasoara in prezent licitatia pentru revizuirea studiului de fezabilitate si intocmirea proiectui tehnic la nivel de detalii de executie. Tot in stadiul de licitatie pentru intocmirea studiului de fezabilitate se afla si proiectul pentru sectiunea de autostrada Sibiu - Pitesti (120 km). Fonduri totale, de 46,823 milioane de euro vor fi alocate pentru varianta de ocolire Craiova Sud (25 km), variantele de ocolire ale oraselor Adjud (5,254 km), Dej (5 km), Chisinau - Cris (6,9 km), Salonta (8,5 km) si sectiunile Crasna - Albita, Alexandria - Craiova.
×