x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Campaniile Jurnalul Patria fara drumuri Valcea: Sosele de Evu’ Mediu

Valcea: Sosele de Evu’ Mediu

de Alexandra Chivu    |    17 Mai 2006   •   00:00
Valcea: Sosele de Evu’ Mediu

Situatiile intocmite de curand arata ca problemele cele mai mari se in-registreaza pe DN 65 C, DN 67 B, DN 67 si lista cuprinde si orice drum ju-detean care ne vine in minte. Trasa la raspundere, fiecare institutie isi stie textul, ca e omeneste sa gresesti, dar si mai omeneste e sa dai vina pe altul.

In Valcea, numai sofer sa nu fii, ca altfel iti trebuie tranchilizante la purtator. Cu sosele care arata ca dupa bombardament, ai toate sansele sa te trezesti cu masina in hau sau sa o duci dezmembrata la domiciliu. In tot acest timp se nasc noi forme de relief, iar autoritatile se specializeaza in taiatul frunzelor la caini si rotunjitul veniturilor. Si, cum in fiecare zi se mai naruie cate un drum, participantii la trafic au un vis de vis: "Da Doamne avioane!"

Jale. Ce-a venit apa si a luat e bine luat. Ce-a inghitit pamantul e bine ingropat. Cam asta este deviza autoritatilor valcene atunci cand vine vorba de reabilitarea drumurilor ce tranziteaza judetul. In ultimii ani, soselele s-au transformat fie in rape, fie in piese de muzeu, pe care soferii se multumesc acum doar sa scuipe in trecere. Dar... mandri sunt si altii, hai sa fim si noi! Primarul trambiteaza ca vine UE cu covrigi in coada, oamenii isi pun tolul festiv si inoata in noroiul de pe ulita, ca asfaltu-i scump. Asa se face ca, la aproape un an de la inundatii, drumurile noastre toate poarta inca amprenta naturii. De reparatii, nici vorba.

Specialistii spun ca greul apare atunci cand cauta solutia in buzunar. In Valcea nu exista comuna sau oras care sa nu aiba drumurile distruse, ca sa nu mai spunem ca in unele localitati nu exista nici un metru de asfalt. Situatiile intocmite de curand arata ca cele mai mari probleme se inregistreaza pe DN 65 C - Horezu-Balcesti-Craiova, DN 67 B - Gradistea-Dragasani, DN 67 - Milostea-Ramnicu-Valcea si lista cuprinde si orice drum judetean care ne vine in minte. Trasa la raspundere, fiecare institutie isi stie textul, ca e omeneste sa gresesti, dar mai omeneste e sa dai vina pe altul. "Drumurile nationale care strabat municipiile sau alte localitati sunt in administrarea autoritatilor locale. Dar primarii s-au invatat prost. Ne cheama sa desfundam santurile, sa le cosim iarba de la poarta, iar ei stau pe bancute. In timpul asta am putea asfalta sau repara", spune Eugen Manescu, directorul AND, sectia Valcea.

DRUM INGUSTAT NATURAL. Spre Nicolae Balcescu se circula pe un singur sens, in cazurile fericite
SIGURANTA RUTIERA. Drumul Sirineasa Slavitesti a plecat "la plimbare"

LUCRARI SISTATE. La Valcea functioneaza la fel de bine si metoda abandonarii lucrarilor incepute. De exemplu, pe DN 7 D - Caineni-Perisani s-au investit ani buni in consolidare si modernizare. Timpul asta a costat cam 30 de miliarde. Cand s-a schimbat Guvernul, investitia a fost uitata si punct. "Refacerea lor e costisitoare. Trebuie accesate programe prin banci si totul depinde mult de proiectant. Sunt valori uriase in joc", a mai precizat Eugen Manescu. Cand vine vorba de drumurile judetene, Dumnezeu cu mila. Ce-i drept, multe au fost distruse de alunecarile de teren, insa autoritatile nu au prevenit acest lucru, mai ales prin identificarea zonelor de risc. "Drumurile astea au si ele o viata. Ei bine, 60% din ele sunt expirate. E durere cand vorbim de drumul din Berbesti, numit si drumul oaselor, de cel de la Nicolae Balcescu si multe altele. E groaznic!", a declarat Otto Cremarenco, director la RAJDP Valcea.

ANCHETA. In cursul anului 2004, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului a alocat judetului Valcea suma de 1.140.000 USD (aproximativ 30 de miliarde de lei vechi), printr-un contract de imprumut subsidiar, in baza unui credit extern, pentru reabilitari de drumuri comunale, pietruite anterior. Din suma alocata de MTCT urmau sa fie reabilitate sase drumuri comunale, trei dintre acestea fiind in zona Horezu. Chiar si asa, unele lucrari nu au fost demarate, iar altele au fost abandonate dupa campania electorala. Surprinzator a fost insa cum salariile directorilor din Consiliul Judetean s-au rotunjit cu veniturile din licitatii. In luna aprilie, procurorii DNA au declansat o ancheta la Valcea. Lucrarile de reabilitare a drumurilor comunale valcene aflate in vizorul procurorilor DNA au fost efectuate chiar de RAJDP, regie aflata in subordinea Consiliului Judetean. Asa a iesit la iveala ca unele lucrari nu au fost nici pana in prezent finalizate, inregistrandu-se intarzieri majore.

SITUATIE
Valcea este tranzitata de 485 de kilometri de drumuri nationale, printre care DN 7, DN 64, DN 67, DN 65 C, DN 7 A si DN 73 C. Ele fac legatura cu judetele Dolj, Olt, Arges, Sibiu, Alba, Gorj. Tot in acest judet exista 975 de drumuri judetene care cumulate cu cele comunale insumeaza aproximativ 1.600 de kilometri. Peste 60% din artere sunt impracticabile. Anul trecut au fost asfaltati 80.000 de metri patrati de drumuri nationale, fiind necesare peste 6.000 de tone de material, achizitionat cu 2.500 de lei tona. Este posibil ca in 2006, sase comune sa beneficieze de fonduri SAPARD pentru reabilitarea infrastructurii.

×
Subiecte în articol: valcea patria fara drumuri