x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Căluşarii au rămas cu legendele

0
Autor: Anca Scarlat 31 Mai 2007 - 00:00
Căluşarii au rămas cu legendele KARINA KNAPEK/


La Cărlogani, in judeţul Olt, căluşarilor li s-au adus forţe proaspete. Căminul Cultural se ocupă de tot: face costume, instruieşte copii şi ii duce la festival.
• lie Martin, căluşarul devenit mitologie - La Coloneşti, acelaşi judeţ, căluşarii sunt stimulaţi de legenda inaintaşului lor, Ilie Martin. Şi aici se fac antrenamente pentru festival.

Hopa-sus, pe scenă!Â

Vine presa/ bine-mi pare!/ noi vom face/ hora mare! Suferim de o molimă moştenită de la cei 50 de ani de comunism: ne place să ne dăm in spectacol. In faţa naţiunii, nu aşa oricum. "Vai! Vine de la Bucureşti!" "Cine?" "Nu contează! Noi să fim sănătoşi. Şi să le arătăm ce ne-a-nvăţat Căminul Cultural şi domn primar…"

In Duminica Rusaliilor am ajuns şi in satul Cărlogani, din nordul judeţului Olt. Fără să anunţăm, fără să se ştie de venirea noastră. Am văzut Căluşul in curţile sătenilor, aşa cum se face el cănd nu se ştie că "vine cineva de la Bucureşti!". Dar tot a fost o problemă, pentru că acolo, la Cărlogani, am dat peste un hibrid căt se poate de autohton şi de contemporan: ceata satului a suferit "imbunătăţiri" in ultimele trei luni, ca să dea bine de Rusalii. Şi, mai ales, la marele şi deja celebrul festival al Căluşului de la Caracal, care are loc in fiecare an, in duminica imediat următoare. Adică atunci cănd, in mod tradiţional, se-ncheie perioada Căluşului.


CINEVA TOT VINE… N-am avut noi norocul ăla chior să găsim autenticitatea la ea acasă. Pentru că se anunţase altcineva "de la Bucureşti!" inaintea noastră. Şi pentru că e musai să dea bine la festival! Aşa că ceata s-a reorganizat in funcţie de "necesităţi", şi noi am văzut duminică ceva cu totul şi cu totul specific romănesc: un amestec de tradiţie cu pregătiri de festival. O parte din ceată era formată din vechii căluşari, deprinşi cu mersul prin sat, iar altă parte, din copii, pregătită de Căminul Cultural pentru a se prezenta frumos la festivalul de duminica următoare. Prima parte incerca să se transpună in magia Căluşului, aşa cum ştia din moşi-strămoşi. Deci nu le-a picat bine căluşarilor venirea noastră. Pentru că i-am deranjat in cea mai importantă zi a cetei. "Ce faci, domne? Ţi-au dat bani să le dai interviu? Nu vezi că avem treabă?", şi-a exprimat nemulţumirea un căluşar din ceată, adresăndu-se vătafului bătrăn, care stătea de vorbă cu noi. Şi i-am dat dreptate celui supărat. Era mult mai important pentru ei să joace Căluşul pe la casele oamenilor decăt să se oprească pentru "lămuriri" la nişte intruşi. Aşa că am preferat să-i lăsăm să-şi facă treaba.


ALTE NEMULŢUMIRI. "Fata asta nu ştiu ce-i cu ea-n ceată. Cine-a mai văzut să joace-ntre căluşari? Ce-a făcut ăsta eu nu-nţeleg!", se plăngea pe margine unul dintre bătrănii satului, in timp ce ceata juca intr-o curte. Şi se plăngea chiar căluşarului pe care l-am revoltat noi mai devreme. Ieşise din ceată şi se aşezase la umbră, la o bărfă mică, intre consăteni. Şi mai aveau tot felul de nemulţumiri legate de Căluşul de anul acesta. Pentru că "ăsta" pe care nu-l inţelegea bătrănul era directorul de la Căminul Cultural. Care-a găsit de cuviinţă să intervină in ceata satului şi să o mărească. A considerat că e nevoie de forţe proaspete şi a făcut o şcoală de căluşari in comună. Cu acordul şi colaborarea vătafului, care-i instruieşte. Aşa că a mărit grupul la 24, dintre care mulţi sunt copii. Le-a făcut la toţi costume, la o cooperativă comunală şi i-a constituit in grup organizat, supus autorităţilor locale. Acum, după cum şi-au arătat revolta, nu i-a subordonat pe toţi şi probabil n-o să ajungă s-o facă. Un căluşar este el insuşi o personalitate a satului, iar vătaful e singura autoritate recunoscută de ceată, aşa că e greu să schimbi lucrurile, mai ales cănd ele sunt bătute-n cuie de mulţi ai.


CE TOT ATĂTA SACRU? Tabăra festivistă a problemei spune cam aşa: "Noi facem eforturi să menţinem obiceiul. Noi le facem rost de haine, de opinci, de lăutari, de scenă şi de aplauze. Că, dacă
n-am fi noi, obiceiul s-ar stinge". Tabăra nonfestivistă spune şi ea: "Noi n-avem ce să facem. Nu putem să intervenim in evoluţia obiceiurilor. Putem doar să le urmărim şi să consemnăm transformările". Căluşarii sunt undeva la mijloc. Ei sunt doar căluşari şi ar vrea să rămănă căluşari. Oamenii din sate nu-i mai primesc in ultima vreme, din lipsă acută de bani. Deci Căluşul ar putea să se piardă. Aşa că prima tabără poate avea dreptate. Soluţia e aparent simplă: Hopa-sus, pe scenă! Devenim artişti, lumea ne aplaudă şi Căluşul merge inainte. Numai că nu e chiar aşa. Şi ceea ce rezultă se numeşte, cu un termen foarte frumos, "desacralizare". Care a devenit ceva normal. Desacralizarea - adică de-sacralizarea - este atunci cănd sacrul işi ia bocceluţa şi pleacă definitiv dintr-un loc. Atunci cănd tot ce inseamnă spirit, magie, credinţă etc. se duce şi se tot duce… iar ce rămăne este foarte frumos, dar nu mai are nici o semnificaţie. E foarte frumos, de-a dreptul mirific, să vezi căluşarii pe scenă şi să te minunezi de mişcările şi de strigăturile lor. Dar orice lucru desacralizat e doar o formă. Rămasă-n pielea goală. O formă goală!


FENOMENAL, DE LA CĂMINUL CULTURAL! Ca să nu devină banal, Căluşul primeşte tot felul de "imbunătăţiri" de la tot felul de "binevoitori" şi "binefăcători" autohtoni şi contemporani. A făcut Căminul Cultural uniforme la căluşari? Făcut! A făcut Căminul Cultural intrarea la festival? Adică la festivalul de la Caracal, care-adună căluşarii pe scenă duminica viitoare? Făcut şi asta! A făcut, tot Căminul Cultural, cine altul? Şcoală de căluşari, care are menirea de a resuscita obiceiul? Făcut! Bifat şi aici! Şi-a zis că o să mai facă multe pentru căluşari. Ce bine că eşti, Căminule Cultural! Ce mirare că suntem! Ce ne-am face fără de tine? Eşti de-a dreptul fenomenal!

Lecţia de politically correctness

Cel mai mare of al bătrănului era fata din ceată. Din familie de căluşari, joacă bine, dar tot fată rămăne. Şi, fără a fi vorba de discriminare sexuală, ci de o simplă tradiţie de sute de ani, fetele nu au fost acceptate in ceata căluşarilor pănă in zilele noastre, cănd multe lucruri au devenit posibile. "Ea o să fie vătaf!", se lăuda directorul Căminului Cultural, crezănd că vom sări "in sus" de bucurie auzind asta. "Păi, cum? O fată vătaf? A mai fost vreodată o fată vătaf?", am intrebat eu, puţin debusolată, căutăndu-l cu privirea pe vătaf. "Da, da, da!", s-a grăbit el să-l aprobe pe director. "Sigur! Că şi io-s bătrăn şi trebuie să dăm ştafeta mai departe." "Bine, bine, dar cum v-aţi găndit tocmai la fată?", am mai incercat eu. "Ea e cea mai bună şi merită să ajungă vătaf! Dacă nu s-a mai făcut, facem noi acum, să fim primii", mi-a servit-o repede, pănă să apuc să-l mai intreb ceva. Şi l-am văzut aşa de convins, că am renunţat la intrebări. Mai ales pentru că intre timp apăruseră in jurul nostru şi alţii, care susţineau iniţiativa. Aşa s-au găndit ei, că o fată poate fi şi vătaf. In fond şi la urma urmei… de ce nu? Dacă tot am intrat in UE şi trebuie să arătăm că merităm, de ce n-am schimba şi tradiţiile pentru asta? Că fete-n ceată mai sunt, dar fete-vătaf chiar n-a mai făcut nimeni. Şi de ce n-ar profita comuna Cărlogani de o asemenea ocazie? De ce n-ar fi Cărloganii primii care să răstoarne tradiţia? O adevărată lecţie de politically correctness! Chiar mă-ntrebam cănd o să vedem şi prima preoteasă ortodoxă, prima dăscăliţă la slujbe, primii "Băieţi de la Căpălna" şi primii bocitori la inmormăntările din Oltenia.







Citeşte mai multe despre:   cănd,   ceata,   recurs la românia,   cultural,   căluşari,   căminul,   căminul cultural,   ceat

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de